HomeOameni care au intrat în istorieFeministe și activisteMoartea prințesei Diana. Tragicul Breaking News din 31 august 1997

Moartea prințesei Diana. Tragicul Breaking News din 31 august 1997

DS TW

După divorțul de Prințul Charles, finalizat din punct de vedere legal pe 28 august 1996, prințesa Diana a locuit într-un apartment din Palatul Kensington și s-a afișat public cu un cardiolog pe care l-a numit “dragostea vieții ei”, timp de aproape doi ani. În iulie 1997, prințesa a început o relație cu Dodi Al-Fayed, moștenitorul imperiului Harrod’s.

Dodi Al Fayed era fiul cel mare al miliardarului egiptean Mohamed al-Fayed şi al Samirei Kashoggi, sora dealerului de arme Adnan Kashoggi. Născut la Alexandria în 1956, Dodi își făcuse studiile în Elveția și în Anglia, era producător de film și o prezență discretă în lumea mondenă, nu a acordat niciodată un interviu vreunui ziar sau vreunui post tv.

Se spune că bărbatul a avut relații cu cele mai frumoase femei ale anilor ’80, Brooke Shields, Julia Roberts, Marie Helvin, Koo Stark, Britt Ekland, Winona Ryder, Daryl Hannah, Joanne Whalley, Tina Sinatra, Tanya Brier, Kelly Fisher sau Susannah Constantine fiind doar câteva dintre cele alături de care a apărut în public.

Pe 30 august 1997, Diana și Dodi au zburat din Sardinia spre Paris. Diana intenționa să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineața următoare. În acea seară, cei doi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi începând cu anul 1979, apoi au plecat spre vila noului ei iubit.

Nenorocirea s-a întâmplat în tunelul stradal Pont de l’Alma. Diana era pe bancheta din spate, împreună cu Al-Fayed, mașina fiind condusă de șeful securității de la Hotelul Ritz, Henri Paul, care avusese misiunea de a conduce o mașină închiriată în încercarea  de a se feri de cei câțiva paparazzi pe motociclete care îi urmăreau. În zona Pieței Concordia, Henri Paul a apăsat pedala de accelerație pentru a scăpa de ei, iar când mașina a intrat în tunel avea o viteză estimată la 200 km/h, deși zona era restricționată la 50 km/h. La ora 00:23 automobilul a intrat într-un zid și s-a zdrobit de pilonii care susțineau partea superioară a tunelului.

Ultimele cuvinte ale Prințesei Diana, în timp ce se afla grav rănită în mașina distrusă în urma accidentului care i-a fost fatal, au fost: „Lăsați-mă în pace, lăsați-mă în pace”, a scris cotidianul francez Le Parisien. Ziarul, care cita un doctor prezent la fața locului, afirma că Diana a rostit acele cuvinte în timp ce echipele medicale încercau să-i acorde primul ajutor la lumina lanternelor. Cu câteva momente mai devreme, în timp ce doctorii se apropiau de ea, Diana repeta „Dumnezeule!”, iar paparazzi îi făceau fotografii cu aparatele ținute la doar câțiva centimetri de față, a afirmat aceeași sursă.

Prima persoană care a atins-o pe Diana a fost Dr. Maillez, care mai târziu a povestit că prințesa nu a avut răni vizibile, dar era în stare de șoc. A fost scoasă din mașină la ora 01:00, apoi a intrat în stop cardiac și, în urma reanimării cardiopulmonare, inima a început să-i bată din nou. A fost mutat în ambulanță la ora 01:18, iar mașina de salvare a părăsit locul accidentului la ora 01:41, îndreptându-se spre Hôpital de la Salpêtrière. Medicii i-au recomandat șoferului salvării să circule cu viteză redusă, astfel că drumul de zece kilometri până la spitalul Salpêtrière ar fi durat o oră. Sosirea la spital a fost întârziată și de faptul că doctorii au oprit la un moment dat ambulanța (la aproape doi kilometri de spital) pentru a-i injecta Dianei o doză mare de adrenalină, pentru că inima prințesei încetase să mai bată. Decesul a fost declarat la ora 4.00 dimineața (2.00 GMT), pe 31 august, la trei ore și jumătate de la producerea accidentului.

Primele echipe medicale care au sosit la fața locului l-au găsit pe Al Fayed la aproximativ 20 de metri de mașina distrusă. Încercările de resuscitare au eșuat. Șoferul Henri Paul avea o alcoolemie de trei ori peste limita legală, iar testele efectuate au depistat în sângele lui urmele a două medicamente antidepresive.

Cotidianul francez France-Soir a publicat la câteva zile după accident o fotografie în care mai multe echipe de salvare apăreau lucrând la eliberarea resturilor metalice din jurul unei femei blonde, ce avea sânge pe figură. Dacă această fotografie ar fi autentică, relata agenția Reuters la acel moment, atunci ar putea fi prima din seria de sinistre fotografii pe care paparazzi francezi le-au făcut la locul accidentului, imediat după impact.

“France-Soir a ales să publice ceea ce ar putea fi un document, chiar dacă nu a fost autentificat”, a anunțat cotidianul francez. Imaginea fusese publicată mai întâi pe internet, sub titlul „Adevărata fotografie a accidentului”. Grupul „Rotten”, specializat în publicarea de poze șocante, a precizat că a sosit prin intermediul poștei electronice, însă nu a oferit nici un detaliu în legătură cu originea ei. Tabloidele din Marea Britanie și din Statele Unite au declarat că le-au fost oferite și lor fotografii ale prințesei, care o înfățișau blocată în interiorul Mercedesului, dar că au respins oferta de a le achiziționa. Tabloidul german Bild a publicat, a doua zi după accident, o fotografie în care apăreau doar vagi imagini ale ocupanților mașinii, în timp ce echipele de salvare încercau degajarea acestora.

Imaginea distribuită pe Internet a fost un fals, au anunțat după scurt timp poliția și serviciile de urgență franceze. Potrivit acestor surse, salvatorii din fotografie nu poartă echipamentul serviciilor franceze de urgență, iar numărul de telefon de trei cifre al unui serviciu de urgență care apărea în fundal nu este un număr de telefon din Franța. “Sunt sigur că aceștia nu sunt pompieri din Paris”, a declarat maiorul de pompieri Philippe Lavoir. “Pompierii din Paris care au mers la locul accidentului purtau jachete orange, iar căștile lor nu arată precum cele din fotografie. Numărul de telefon 999, care apare în fundal, pare să corespundă Marii Britanii”.

Ancheta poliției a arătat că vina pentru producerea accidentului a fost a șoferului, care a pierdut controlul asupra mașinii și a condus cu viteză mare. Tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed, proprietarul Hotelului Ritz din Paris și al celebrului magazine londonez Harrod’s, a pretins la acel moment că accidentul a fost rezultatul unei conspirații organizate de serviciile secrete britanice.

Diana a fost transportată pentru înmormântare la Londra. Sute de mii de oameni au dus, în semn de omagiu, peste două milioane de buchete de flori la palatele regale britanice și au stat la coadă peste 12 ore pentru a semna în cărțile de condoleanțe deschise pentru această ocazie. Peste 3.500 de linii telefonice au fost activate pentru donații într-un fond comemorativ, iar într-un an fundația caritabilă constituită în memoria prințesei Diana a adunat 133 de milioane de dolari.

Criticată inițial pentru că nu ar fi împărtășit durerea poporului, familia regală a organizat înmormântarea Dianei la Catedrala Westminster, pe 6 septembrie. Sicriul prințesei a fost dus de la Palatul Kensington până la Westminster Abbey într-o caleașcă trasă de cai. Fiii Dianei, prințul William, care avea în acel moment 15 ani, și Harry, în vârstă de 12 ani, însoțiți de tatăl lor, Charles, de Prințul Philip și de unchiul matern, Charles de Spencer, au dus sicriul în ultima parte a ceremoniei.

 

 

Trupul neînsuflețit al Dianei a fost transportat într-un dric la vechea moșie a familiei sale, aflată în apropiere de Althorp. “Prințesa inimilor” a fost înmormântată într-o ceremonie privată pe o insuliță umbrită de arbori, situată în mijlocul unui mic lac.

 

DS TW
No comments

leave a comment