Sinaia. Precum se ştia, starea sănătăţii lui Carol a lăsat în timpul din urmă îngrijorări în cercurile aproape, în anturajul curţii se știa că vechea boală de ficat s-a ivit din nou, pricinuindu-i mari dureri şi multe nopţi nedormite. Constituţia sa vânjoasă și îngrijirile medicilor au făcut ca Augustul suveran să învingă temporar boala crudă şi să poată părăsi chiar patul. Vineri noaptea boala s-a declanșat însă din nou şi, cu toate ajutoarele, a grăbit după câteva ore desnodământul fatal.
*
Primele ştiri despre moartea regelui.
Budapesta. Oficial. Se comunică din Bucureşti: “Regele Carol a murit”.
Predeal. După ştiri sosite aci, regele Carol a decedat azi, Sâmbătă dimineaţa, la orele 6 şi jumătate. Alte amănunte lipsesc.
Bucureşti. M. S. regele Carol a răposat azi, Sâmbătă dimineaţa, la orele 6 şi jumătate.
Aici nu se cunosc cauzele mai apropiate ale morții regelui, dar se crede că plimbarea de joi a avut o foarte rea influență asupra sănătății regelui. Azi, sâmbătă, membrii guvernului au plecat cu un tren special la Sinaia. Un consiliu de miniştri va avea loc la Sinaia sau la Bucureşti.
Bucureşti. Vestea despre moartea regelui a produs o durere zguduitoare în întreagă România, care imediat după primirea vestei a îmbrăcat doliu mare.
Tuturor curţilor străine şi reprezentanţilor diplomatici ai României în străinătate li s-a adus la cunoştinţă ştirea despre moartea regelui.
Pretutindeni moartea regelui a pricinuit o mare consternare şi o adâncă impresie.
Bucureşti. În toate cercurile Capitalei vestea morţii regelui a pricinuit o impresie foarte mare, mai ales că ieri starea regelui era mult mai îmbucurătoare decât în celelalte zile. Sâmbătă dimineaţa starea Măriei Sale s-a agravat, aşa că pe la ora 6 şi ceva doctorul Mamulea a constatat o slăbire de palpitaţie a inimei, iar apoi moartea.
Palatul ambasadei austro-ungare a arborat drapel îndoliat.
Doliul României
Bucureşti. — Întreagă România stă sub impresia sguduitoare ce a pricinuit-o moartea neaşteptată a înţeleptului şi viteazului ei rege Carol. Regele, după cum se ştie, acum câteva săptămâni s-a îmbolnăvit grav, dar înainte cu vreo opt zile lui s-a ameliorat foarte mult. Vineri întreagă ziua regele s-a simţit foarte bine. Seara a petrecut-o în mijlocul membrilor familiei. Dignitarii Curţii, care au avut prilejul să vadă pe regele în acele momente, spun că regele a conversat cu toţi cei care îl înconjurau. Deodată, însă, pe la ora 10 a început să se plângă de o gravă indispoziţie. Se părea că este o recădere în boala de care suferea.
Moartea regelui s’a întâmplat sâmbătă dimineaţa la orele 6 şi jumătate, întreagă ţara a îmbrăcat doliu.
Bucureşti. Vineri, defunctul rege primise în audienţă pe câţiva politiciani şi bărbaţi de stat. Dimineaţa a fost la rege d. Ionel Brătianu, prim-ministru. Domnia-sa a fost reţinut la dejun.
Seara la ora 8 a fost primit în audienţă d. V. Arion, preşedintele Ligii Culturale, precum şi fraţii Buxton, care petrec de câtva timp în Bucureşti. M. S. Regina şi doctorul Mamulea, medicul Curţii, au stat cu regele până la ora 11, când, apoi, regele s-a culcat.
Până în ultimul moment regele şi-a păstrat facultatea de gândire, dar boala şi gravele agitaţii ale evenimentelor din timpul din urmă au avut o influenţă dezastruoasă asupra inimei Sale nobile.
M. S. Regina a petrecut noaptea în acelaşi apartament cu regele. Dimineaţa la ora 5 regele a declarat că se simte rău. M. S. Regina imediat a chemat prin telefon pe doctorul Mamulea, dar sosind domnia sa la palat regele Carol îşi dăduse sufletul.
Corpul neînsufleţit al regelui va fi transportat la Bucureşti, unde va fi aşezat pe catafalc. Înhumarea se va face probabil la Curtea de Argeş.
Noul rege al României
Bucureşti. Parlamentul a fost convocat pentru azi, Duminecă, la ora 2 d. a., la o şedinţă extraordinară.
Prinţul Ferdinand a fost proclamat rege, iar principesa Maria, regină a României.
Moştenitor de tron este recunoscut A. S. R. prinţul Carol.
După actul proclamării, armata a depus jurământul de fidelitate noului rege.
Ministerul Brătianu a prezentat demisiunea cabinetului regelui Ferdinand, care a încredinţat cu conducerea afacerilor ţării tot ministerul Brătianu.
Noul rege a depus jurământul pe Constituţia țării. De faţă erau afară de domnii senatori şi deputaţi, I. P. S. Mitropolitul-primat, corpul diplomatic şi foarte numeroşi dignitari.
După actul depunerii jurământului, noul rege a rostit o frumoasă cuvântare, în care declară că totdeauna va avea în vedere înflorirea României.
12 milioane de lei pentru scopuri de binefacere
Bucureşti. Azi a fost deschis testamentul defunctului rege. Defunctul lasă o avere foarte mare; dânsul a fost cel mai avut între domnitorii Europei. Defunctul rege a lăsat 12 milioane iei pentru scopuri de binefacere. Castelul din Ploieşti a fost donat noii regine Maria.
Înmormântarea
Bucureşti. Corpul neînsufleţit al marelui rege a fost aşezat pe catafalc în castelul de la Sinaia, iar azi, Luni, va fi transportat la Bucureşti unde va fi aşezat pe catafalc în castelul regal
La moartea regelui Carol.
— Din cuvântările regelui Carol —
În anul 1912, cu prilejul desvelirii monumentului lui Cuza-Vodă, M. S. regele Carol rosti următoarele cuvinte:
“Cu o vie satisfacţiune am venit în iubita Mea a doua Capitală spre a da o însemnătate şi mai mare acestei sărbători nationale menită a dovedi că poporul român ştie a se arăta recunoscător către acei cari V-au sprijinit întru îndeplinirea aspiraţiunilor sale. Cea mai înaltă, cea mai sfântă dintre aceste aspiraţiuni a fost unirea țărilor surori, pentru care au luptat necurmat, în împrejurări grele şi chiar primejdioase, toți fruntaşii marii generaţiuni de la mijlocul veacului trecut.
Domnitorul Alex. Cuza a avut gloria de a lega numele său de acest mare fapt istoric început prin alegerea sa şi adus la deplină înfăptuire prin încordata sa stăruinţă. Sunt însă alte fapte mari mai personale care îndreptăţesc cinstirea ce i se face astăzi.
Pe lângă Unire, acest monument ridicat prin recunoştinţa obştească mai însemnează dezrobirea ţăranilor, secularizarea bunurilor mănăstireşti şi îndrumarea țarei către neatârnare.
Voinţa hotărîtă a lui Vodă-Cuza şi pătrunzătoarea înţelepciune a sfetnicilor săi găsesc în sfârşit dreapta şi frumoasa lor răsplată. Primul Rege al României îşi îndeplineşte o sfântă datorie către primul domnitor al ţărilor surori unite, aducând în faţa acestui monument prinosul de cinste ce se cuvine memoriei lui Cuza-Vodă care va rămânea de-a pururea neştearsă în amintirea poporului.
*
Anul trecut, după semnarea tratatului de pace de la Bucureşti, regele Carol a rostit în fata delegaţilor statelor balcanice un mare discurs din care reţinem următoarele pasagii:
” …Nu exprim numai o dorinţă, dar chiar convingerea Mea că dacă statele noastre vor putea lucra libere la organizarea şi desvoltarea lor economică, nu vor lipsi să culeagă în puţinii ani roadele binecuvântate ale sforţărilor şi întelepciunei lor. Această eră nouă, care nu depinde decât de noi spre a fi inaugurată, România cu deosebire o doreşte în mod sincer şi va contribui din toată inima spre a uşura înfăptuirea ei. Să facem urări ca să ne unim într-o acţiune comună pentru a atinge acest scop atât de nobil şi atât de dorit, care va face să se uite un trecut întristător, şi va pregăti căile unui viitor fericit.
Popoarele noastre se vor binecuvânta şi noi vom fi binemeritat de la omenire.
Amintirea celor cari au plătit cu sângele lor opera de eliberare întreprinsă în comun trebuie să fie cinstită cu sfinţenie ca o pioasă datorie de recunoştinţă”.
*
Din cuvântarea regelui Carol despre “Nicopole” rostită în şedinţa din 21 Martie 1904 a Academiei Române reţinem următoarele pasagii:
“… Un sfert de veac în urmă, în anul când Ţara sărbătorea a douăzeci şi cincea aniversară a acestor evenimente, am avut nepreţuita mulţumire de a revedea câmpul de luptă de la Plevna, împreună cu principele Ferdinand al Bulgariei.
Cu o emoțiune adâncă am călcat pe acest pământ stropit şi sfinţit de sângele vitejilor noştri. Pe pragul paraclisului, ridicat în a lor pomenire, Mitropolitul de Vraţa ne-a întâmpinat cu o mişcătoare cuvântare: “Sculați-vă din morminte”, zicea el, arătând câmpul de luptă unde zăceau cei căzuţi, “Sculați-vă, iată că a venit regele vostru să vă mulţumească pentru jertfele voastre”.
Ca la un adevărat pelerinaj am mers la Griviţa spre a mă închina, cu dragoste şi veneraţiune, înaintea mormântului acestor vrednici fii ai Ţărei, care şi-au dat viaţa pentru neatârnarea României…”
*
Din cuvântarea regelui Carol despre “limba română” rostită la Academia română în sesiunea din 1905, vorbind în legătură cu întocmirea dicţionarului “Etymologicum magnum Romániáé” despre templul care o adăposteşte sufletul românesc, reţinem următoarele:
“… La temelia acestui templu se află limba românească, care Mi-a devenit îndoit de scumpă din ziua când am auzit-o răsunând pe buzele neuitatei Mele copile şi de când, spre a mea mângâiere, urmaşii Mei o grăiesc în jurul Meu. Mânat de această simţire, am propus Academiei, acum 21 ani, întocmirea dicţionarului “Etymologicum magnum Romaniae” având mai ales în vedere culegerea şi păstrarea acestor cuvinte vechi care, deşi obârşia lor este slavonă, grecească sau turcească, alcătuiesc originalitatea şt bogăţia limbii. Datorinţa mea era ca Academia să scape aceste odoare ameninţate a cădea în uitare, redându-le locul Ia care au drept şi să puie o stavilă la acest val
de nepăsare pentru graiul bătrânesc, stârpind totodată buruienile neologismului cari înăbuşe limba strămoşească…”
Publicistul italian V. Mantegazza a semnat în 1913, în “Corriere delà Sera” un articol de amintiri şi anecdote despre regele Carol al României: “Regele Carol este exactitatea personificată. Odată cineva a venit la audiență cu un sfert de ceas mai târziu decât timpul fixat şi a încercat să facă spirit scuzându-se că exactitatea e politeţea regilor şi nu a simplilor muritori. Regele i-a răspuns că nu face nimic şi că, de altfel, audienţa e…. terminată de 5 minute.
Într-o audienţă acordată lui Mantegazza, regele Carol i-a spus că prima decoraţie pe care a primit-o ca principe al României a fost marele cordon al sfinţilor Mauriciu şi Lazar trimis de regele Italiei, Victor Emánuel II, câteva săptămâni după sosirea lui în Bucureşti. Această decorare avea o mare valoare politică, deoarece principele nu fusese încă recunoscut de Marile Puteri ca domnitor al României.
Regele Carol a avut şi alte legături cu Italia. Mai întâi, legăturile de rudenie. O soră a mamei lui era măritată în Italia cu diplomatul Pepoli. Acesta, ca ambasador italian la Viena, a căutat din proprie iniţiativă, să-l împingă pe Carol la o acţiune contra Austriei. N-a reuşit.
Mai era şi altă legătură de rudenie. Un Hohenzollern a fost căsătorit cu o Gonzaga. Şi în galeria din Sinaia este un tablou de Mantegua în care se văd împreună stemele caselor Hohenzollern şi Gonzaga.
Apoi mai este în Italia familia Gollalto, cu aceeaşi stemă ca şi a Hohenzollernilor şi, cum se vede, cu acelaşi nume, tradus din germana veche în italieneşte.
Regele Carol a fost tot timpul bun prieten cu defunctul George al Greciei, chiar şj atunci când relaţiile greco-române fuseseră rupte. De asemenea, amiciţia lui cu regele Ferdinand al Bulgariei n-a suferit niciodată de pe urma incidentelor ivite între ambele state.
Apropos de asta, Mantegazza povesteşte o anecdotă pe care o ştie direct de la regele Carol I. Puţin după întronarea lui Battenberg, regele României s-a dus la Rusciuk, unde a fost primit solemn de Battenberg, înconjurat de miniştrii lui. Cu unii dintre aceştia, care trăiseră ani întregi peste Dunăre, regele vorbi româneşte, şi văzând că Battenberg nu-şi ascundea mirarea, îi zice:
— Cum vezi, eu pot complota cu miniştrii tăi fără ca tu să bănuieşti măcar despre ce e vorba!
După câtva timp Bucureştii deveniră în adevăr centrul conjuraţiilor contra lui Battenberg. Dar guvernul român n-a avut niciun amestec”.
(Românul, septembrie 1914, Regele Carol Amintiri și anecdote)
