Nadejda Krupskaia s-a născut pe 26 februarie 1869 și l-a întâlnit pe Vladimir Ilici Lenin la Sankt Peterburg în ianuarie 1894, pe când era profesoară la o școală serală pentru muncitori. Tânăra locuia împreună cu mama sa, Elizaveta Vasilievna, văduva unui fost ofițer de armată, și, la puțin timp după exilarea lui Lenin la Șușenskoe, în Siberia, pentru propaganda boleșevică, a fost exilată și ea pentru delicte asemănătoare la Ufa, în sudul Munților Urali. Lenin a făcut în acel moment o cerere la Departamentul Poliției pentru ca autoritățile să accepte venirea Nadejdei, logodnica sa, la Șușenskoe.
Pe 10 iulie 1898 cei doi s-au căsătorit, iar la insistențele Elizavetei Vasilievna, mama Nadejdei, s-a oficiat și o slujbă religioasă. De-a lungul întregii căsnicii, Nadejda Krupskaia a fost considerată echilibrată și blândă și a avut rolul de asistentă personală a soțului. Se pare că femeia suferea de boala Basedow-Graves, care apare din cauza hipersecreției de hormoni tiroidieni la adult, motiv pentru care nu a putut avea copii.
În relația conjugală a lui Lenin cu Krupskaia s-a aflat însă aproape în permanență o altă femeie. Inessa Armand, fiica unui cântăreț de operă francez, Theodore Stephan, și a Nathaliei Wild, o englezoaică cu cetățeanie franceză, făcuse o vizită la Moscova, în 1879, la mătușa ei, care era profesoară de franceză și muzică.
Inessa s-a căsătorit cu Alexandr Evghenievici Armand, fiul unui negustor bogat și a trăit timp de opt ani la Moscova. S-a îngrijit în această perioadă de cei cinci copii pe care i-a avut, a citit, a călătorit, s-a ocupat de acte de caritate, a deschis o școală pentru copiii țăranilor. Brusc, în 1905, și-a părăsit soțul pentru fratele mai tânăr al acestuia, Vladimir, apoi s-a implicat în activitățile ilegale ale Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia, a distribuit materiale de propagandă considerate subversive și în 1907 a fost arestată și condamnată la doi ani de exil la Arhanghelsk. Femeia a fost urmată în exil de Vladimir, fratele soțului legitim, dar acesta din urmă s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a plecat la tratament în Elveția, unde a și murit în 1909.
În același an, după eliberarea din exil, Inessa a părăsit Rusia și s-a înscris la Universitatea din Bruxelles, apoi s-a mutat la Paris, unde l-a cunoscut pe Lenin și pe alți bolșevici care trăiau, de asemenea, în exil. Din acest moment, a fost aproape nedespărțită de Lenin și de soția acestuia, Nadejda.
Inessa Armand s-a întors în Rusia în iulie 1912, pentru a ajuta la organizarea efortului politic al bolșevicilor. Două luni mai târziu a fost arestată din nou și a fost închisă pentru o jumătate de an, iar la eliberare, în august 1913, a plecat în Galiția, unde se aflau Lenin și Nadejda Krupskaia.
După abdicarea țarului Nicolae al II-lea, Inessa s-a aflat în trenul cu care Lenin și alți 26 de revoluționari bolșevici din exil s-au întors la Sankt Petersburg, iar la finalul Revoluției din octombrie a devenit director al Jenotdel, o organizație care milita pentru egalitatea femeilor în partidul comunist și în sindicate. La scurtă vreme, în timpul unui concediu în nordul Caucazului, s-a îmbolnăvit de holeră și a murit pe 24 septembrie 1920.
Nu după mult timp a început să se deterioreze și starea de sănătate a lui Vladimir Ilici. În mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral, a rămas parțial paralizat, iar rolul său în guvern a început să se diminueze. După al doilea atac din decembrie 1922, a demisionat din funcțiile politice, iar în martie 1923 a suferit al treilea atac, a rămas țintuit la pat și nu a mai putut vorbi.
Vladimir Ilici Lenin a murit pe 21 ianuarie 1924 și la puțin timp după deces au început să circule zvonuri conform cărora ar fi suferit de sifilis. Soția lui, deși era foarte respectată în interiorul partidului, a fost izolată politic de Stalin și de susținătorii acestuia. Nadejda Krupskaia a trăit până la vârsta de 70 de ani, a murit pe 27 februarie 1939 și a fost înmormântată în necropola din zidul Kremlinului.
Deși considerat aparent minor, rolul soției lui Lenin după triumful Revoluției bolșevice a fost extrem de periculos, pentru că și-a asumat reformarea învăţământului public şi, din iniţiativa ei, în toate şcolile din ţară au fost suprimate orele de religie. “Consider că propaganda antireligioasă trebuie desfăşurată de foarte timpuriu, încă de la vârsta preşcolară, pentru că aceste chestiuni încep să-i intereseze astăzi pe copii foarte devreme”, spunea Krupskaia. Tot ea susținea: “Bibliotecarii şi învăţătorii trebuie aleşi cu mare băgare de seamă întrucât lucrul de căpetenie pentru un bibliotecar şi un învăţător nu-l constituie vocaţia sau calităţile spirituale, ci aprecierea de pe poziţii de clasă a unui om sau a unei cărţi”.
“Se ştie că, după octombrie 1917, Lenin lasă opera de culturalizare a Rusiei pe seama soţiei sale, Nadejda Krupskaia. Această lady sovietică, destul de mărginită din punct de vedere spiritual şi intelectual (mai pe şleau – o toantă şi o bucheră de partid) a emis, una după alta, trei circulare, remarcabile exclusiv prin harul lor de a da oricui de înţeles că bestianul a început”, nota scriitorul rus Roman Gul, emigrat în 1920 în Vest.
În noiembrie 1923, Maxim Gorki îi scria lui Vladislav Hodasevici, președintele asociației scriitorilor ruși din exil: “Dintre noutăţile capabile să-ţi bulverseze mintea îţi pot comunica faptul că Nadejda Krupskaia a interzis în Rusia pe Platon, Kant, Schopenhauer, VI. Soloviov, Taine, Nietzsche, Lev Tolstoi, Leskov”.
