HomeOameni care au intrat în istorieImpostori și infractoriChristofor al Greciei, întâlnire cheie cu falsa ducesă Anastasia

Christofor al Greciei, întâlnire cheie cu falsa ducesă Anastasia

Christofor
DS TW

Prințul Christofor s-a născut pe 10 august 1888 la Pavlovsk, în Rusia țaristă, părinții săi fiind regele George I al Greciei și regina Olga și a fost cel mai mic copil dintre cei opt ai cuplului regal. Nașii de botez ai copilului au fost țarul Alexandru al III-lea și țarina Maria Feodorovna și, la fel ca frații săi, prințul a fost bine educat, vorbea greaca, engleza, daneza, rusa, franceza și italiana.

Tânărul a fost logodit pentru scurtă vreme cu Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife, nepoata regelui Eduard al VII-lea în anul 1910, dar logodna s-a încheiat când părinții celor doi au aflat de legătura lor.

Christofor
Christophor și mama sa, regina Olga în 1889
Christofor
Christofor și frații săi

Pe 1 ianuarie 1920, Christofor s-a căsătorit cu o văduvă americană numită Nancy Stewart Worthington Leeds pe când se afla la Vevey, în Elveția, soția lui primind titlul Prințesa Anastasia a Greciei și Danemarcei. Averea ei uriașă a fost de mare ajutor în acea perioadă familiei regale în timpul perioadelor lungi de exil, dar la scurt timp după nuntă Anastasia, care era cu zece ani mai în vârstă decât prințul, s-a îmbolnăvit de cancer și a murit la Londra, pe 29 august 1923, lăsându-l în grija lui Christofor pe fiul ei din prima căsătorie, William Bateman Leeds Jr.

Christofor
Prințul Christofor, Nancy și mama lui, regina Olga

Acesta s-a căsătorit în 1921 cu Prințesa Xenia Georgievna Romanova a Rusiei, care era nepoata lui Christofor, adică fiica surorii sale mai mari, Prințesa Maria Georgievna.

Un episod interesant este întâlnirea dintre prințul Christofor și Anna Andreson, tânăra care a pretins că este Marea Ducesă Anastasia a Rusiei. Christofor a văzut-o pe Anna și a spus despre ea că nu știa să vorbească în limba rusă, pe care reala Anastasia, ca toți copiii țarului Nicolae al II-lea, o vorbea fluent, iar mărturia lui a fost esențială în stabilirea falsei identități a pretinsei Mari Ducese. Mai târziu prințul Christofor s-a recăsătorit cu prințesa Françoise de Orléans, fiica lui Jean d’Orléans, Duce de Guise. și a Isabellei d’Orléans. Cuplul a avut un singur copil, pe prințul Mihail, care s-a născut în 1939, cu puțin timp înainte de decesul prematur al tatălui său.

Prințesa Françoise de Orléans

Prințul Christofor al Greciei a murit pe 21 ianuarie 1940, la vârsta de 51 de ani, la Atena, iar micul prinț a fost botezat de regina-mamă Elena a României și de regele George al II-lea al Greciei. Orfan de tată, prințul Mihail avea să rămână și fără mamă la vârsta de 14 ani, fiind crescut de bunica maternă la Bruxelles. Ajuns la maturitate, Mihail s-a căsătorit cu pictorița Marina Karella, dar mariajul său nu respecta regulile casei regale, așa că a fost decăzut din toate drepturile de succesiune la tronul Greciei.

Mormântul prințului Christofor de la Tatoi
DS TW
No comments

leave a comment