Fiu prezumtiv al domnitorului Basarab cel Tânăr, supranumit Ţepeluş (1477 – 1481) şi al boieroaicei Neaga din vechea şi puternica familie a boierilor Craioveşti, crescut şi educat sub protecţia marelui vornic Pârvu Craiovescu (recunoscut oficial drept tatăl său), Neagoe Basarab, care a venit pe lume în anul 1482, a primit o educație aleasă.
Ca orice vlăstar boieresc, a beneficiat în copilărie şi adolescenţă de o instrucţie militară severă şi complexă, în paralel cu lecţiile predate acasă de dascălul Macarie de la Mănăstirea Boiţa din Vâlcea, clădită înainte de 1491. Pârvu Craiovescu, tatăl oficial a lui Neagoe, a fost, alături de fraţii lui, Barbu (devenit la bătrâneţe Pahomie Monahul), Danciu şi Radu, ctitor al acelei mănăstiri. Macarie l-a instruit pe viitorul domnitor oferindu-i noțiuni de gramatică, retorică, aritmetică, geometrie, muzică şi astronomie, precum şi greacă veche, slavonă şi latină. Călătoriile tânărului Neagoe prin satele şi pe imensele domenii stăpânite de familia Craioveştilor (182 de bunuri funciare, dintre care 132 de stăpâniri sigure şi 50 probabile), pe la alte curţi boiereşti, pe la mănăstirile şi în străinătate (în Ungaria, în centrul şi sud-estul Europei şi, mai ales, la Constantinopole) i-au oferit deschiderea enciclopedică pe care o va dovedi mai târziu prin faptele sale.
Întors acasă în jurul vârstei de 20 de ani, Neagoe a ajuns, ca mulţi alţi fii de mari boieri, la curtea domnească, unde a făcut o carieră rapidă și strălucită. În 1480, a fost numit grămătic sub domnia presupusului său tată, Basarab cel Tânăr zis Țepeluș. Pe 28 ianuarie 1501 era postelnic, între 15 decembrie 1501 și 19 iunie 1509 a fost mare postelnic, iar între aprilie 1510 și noiembrie 1511 a deţinut rangul militar de mare comis. Probabil în anii 1504 – 1505 a deţinut şi funcţia de vătaf de vânători.
În calitate de curtean şi apoi de mare dregător, Neagoe s-a bucurat în mod deosebit de favorurile ce i-au fost acordate mai întâi de Radu cel Mare (1495-1508). După moartea acestuia, pentru un timp s-a aflat în relații bune şi cu noul domn, Mihnea cel Rău (1508-1509), care la început avusese raporturi bune cu toţi marii boieri Craioveşti.
În vara lui 1509, Mihnea a ajuns însă, prin politica excesiv de autoritară, la un conflict deschis cu boierii, ce a fost urmat de războiri interne crunte. Neagoe a fost desemnat de către cei din familia sa în fruntea oştirii care, în februarie 1510, l-a înfrânt la Cotmeana pe Mircea, fiul şi asociatul la domnie al lui Mihnea Vodă cel Rău. O nouă încercare a lui Mircea de a i se impune cu ajutorul unor mercenari aduşi din Ungaria a fost din nou zdrobită și astfel acţiunea temerară a Craioveştilor, şi în mod special a lui Neagoe, a dus la impunerea pe tronul de la Târgovişte a unui nou domn, Vlad cel Tânăr sau Vlăduţ (un adolescent în vârstă de 16 ani, fiul lui Vlad Călugărul, care a domnit între 1510 – 1512).
În noiembrie 1511, când Neagoe şi-a exprimat dorinţa de a prelua tronul, între Vlad cel Tânăr şi boieri a izbucnit un conflict violent, Craioveştii şi-au adunat din nou oastea, iar viitorul domnitor a devenit pentru a doua oară comandant, într-o bătălie desfăşurată pe 23 ianuanie 1512.
Lângă satul Văcăreşti, la sud de Bucureşti, în acea zi senină şi geroasă oastea lui Neagoe Basarab a înfrânt-o pe cea a domnitorului Vlad cel Tânăr, care a fost prins şi decapitat.
Astfel Neagoe a devenit domn al Ţării Româneşti și şi-a adăugat numele dinastiei, devenind astfel Neagoe Basarab. Mărturiile epocii arată că a fost un domn energic (la debutul stăpânirii sale a decapitat mulţi boieri, adversari ai familiei Craioveştilor), un strălucit diplomat, un excelent organizator al țării, dar mai ales un intelectual cu vocație.
Relaţiile lui cu turcii au fost paşnice, pentru că le-a plătit un tribut simbolic, înlăturând astfel orice urmă de amestec al Porţii în cârmuirea internă. Pe 17 martie 1517, Neagoe Basarab a încheiat un tratat de amiciţie cu Ludovic al V-lea, regele Ungariei, iar în iunie acelaşi an suveranul i-a întărit „magnificului“ domn stăpânirea asupra domeniului Geoagiului. Un alt tratat a fost încheiat pe 3 iunie 1519 între Neagoe Basarab şi Papa Leon al X-lea, înțelegere la care a fost parte şi Ştefăniţă Vodă al Moldovei (1517 – 1527) cei doi români obligându-se solemn să ia parte, alături de ceilalţi principi creştini, la expediţiile organizate contra turcilor.
Un alt tratat, încheiat în iulie 1520 între Neagoe Basarab şi Ioan Zápolya, preciza că între Ţara Românească şi Transilvania va fi „mare pace şi frăţie“.
Aceste realizări diplomatice au fost completate de Neagoe Basarab cu o foarte atentă supraveghere a capabilităților militare ale țării. Documentele timpului arată că dispunea de o armată de 40 de mii de oameni, avea în dotare tunuri, iar sistemul său teritorial defensiv a cuprins o serie de cetăţi în zona Bucureştiului, la Poenari (în Argeş, locul de adăpost al tezaurului şi familiei domnitorului), la Orăţii şi Cetăţeni, în timp ce curţile domneşti de la Câmpulung, Curtea de Argeş şi Târgovişte au fost refăcute şi întărite tot în scop de apărare. Mănăstirile fortificate de la Strehaia, locul de origine al Craioveştilor, de la Tismana (reconstruită şi întărită de Radu cel Mare), Bistriţa, Cozia și Snagov făceau parte, de asemenea, din acest sistem teritorial defensiv.
Neagoe Basarab a fost ctitorul Mănăstirii Curtea de Argeş, ridicată între 1512 și 1517 (pe locul unei biserici mai vechi zidită de Vlad Dracul), o capodoperă de artă arhitectonică și, în același timp, monument reprezentativ al culturii românești. Cumulând funcţia de biserică episcopală şi de necropolă princiară, mănăstirea a fost construită din piatră albă, pictura sa fastuoasă fiind realizată de Dobromir din Târgovişte.
La Braşov, a ridicat, pe locul unei construcţii similare din lemn, impresionanta biserică din Şchei, iar românilor din zonă le-a donat o carte bisericească lucrată în 1517 pe pergament în scriptoriul Mitropoliei de la Târgovişte, bogat ornamentată cu elemente geometrice şi flori stilizate, precum şi o cădelniţă de argint.
În plus, domnitorul și soția sa, Despina Milița, i-au sprijinit mult pe creștinii din teritoriile supuse Imperiului Otoman. La Mănăstirile Zographou, Dochelariou, Xenophontou, Pantelimon, Xiropotamou, Simon Petru, Grigoriou, Dionysiou, Sfântul Pavel, Marea Lavră (reconstruită de domnitorul român), Karakallou, Iviron, Koudoumus, (Lavra Ţării Româneşti sau Lavra Principilor, cum era numită), Pantokrator (pe care boierii Craioveşti au dăruit-o cu sume mari), Chilandari, toate aflate la Muntele Athos, se păstrează și astăzi urmele mărinimiei lui Neagoe Basarab. Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole a primit și ea ajutorul lui Neagoe Basarab în timpul patriarhului Teolipt I (1514 – 1520). Patriarhul a fost, de altfel, în Ţara Românească şi a participat la sfinţirea Mănăstirii Curtea de Argeş.
Semnificativă pentru domnia lui a fost atmosfera de mare fast de la reşedinţa din Târgovişte. Marii dregători, înalţii prelaţi români şi străini, simplii monahi, neguţătorii, diplomaţii, dascălii, istoricii oficiali, poeţii, artiştii, boierii, oştenii şi târgoveţii fiind cei care au dat o mare strălucire curţii domneşti. Maxim Trivalios, un poet grec, nu s-a sfiit, de exemplu, să-l caracterizeze pe Neagoe Basarab drept „marele conducător al războinicilor Misiei“, pregătit să se aşeze după moarte „în divinele palate ale Olimpului“.
Celebrele “Învăţături ale bunului și credinciosului Domn al Țării Românești Neagoe Basarab Vv., către fiul său Teodosie Vv.” ilustrează în egală măsură specificul şi strălucirea epocii, iar documentul s-a bucurat de un imens prestigiu, autorul fiind considerat de Bogdan Petriceicu Hasdeu „acest Marc Aureliu al Țării Românești, principe artist și filosof”, „falnic monument de literatură, politică, filosofie și elocință la străbunii noștri“.
Să parcurgem doar un fragment:
„Să nu iubiţi vremile de răzmeriţă şi să nu săriţi la fapte de trufie. Dacă vreunii şi dintre sfetnicii voştri vă îndeamnă la vrajbă şi la ucidere zadarnică, nu-i ascultaţi, văzând voi că duşmanii voştri sunt mai puternici decât voi şi tari, căci spune Sfântul Varlaam : dacă vezi că nu poţi face ceva, să nu se atingă mâna ta ca să facă, pentru că vei greşi.” (Cronicile slavo-române din sec. XV—XVI, traducere de P. P. Panaitescu)
Pe fresca murală de la Curtea de Argeş, păstrată mult timp la Muzeul de Antichităţi de pe Bulevardul Academiei, iar astăzi aflată la Muzeul Național de Istorie a României, unde este înfăţişată familia lui Neagoe Basarab, sunt pictați, alături de domnitor și Despina Milița, şase copii: trei băieţi, Theodosie, Petre şi loan, şi trei fete, Stana, Ruxandra şi Anghelina.
Dintre aceştia, Petre, Ioan și Anghelina au murit în copilărie şi au fost înmormântaţi la Curtea de Argeş. Despre cele două fete supraviețuitoare se știe că Stana s-a căsătorit cu Ștefăniță Vodă, domnul Moldovei, şi că, după ce şi-ar fi otrăvit soţul, s–a înapoiat în Țara Românească şi s-a călugărit, iar cea de-a doua fiică, Ruxandra, l-a luat de soţ în 1526 pe Radu de la Afumaţi, și mai târziu pe Radu Paisie.
În 1519, cu doi ani înainte ca și Neagoe Basarab să se stingă prematur (pe 15 septembrie 1521, la doar 39 de ani), Theodosie şi Petre erau în viaţă, după cum consemna un trimis papal în Țările Române. Theodosie, care avea 16 ani la moartea tatălui, i-a urmat la tron, domnind timp de două luni sub tutela Despinei. În decembrie 1521, tânărul a fost alungat de la domnie de viitorul cumnat, Radu de la Afumați, și a fost ucis nu după mult timp la Constantinopol.
Ulterior Despina Miliţa s-a refugiat în Ardeal, împreună cu fiicele ei, Stana și Ruxandra, trăind la Sibiu, sub ocrotirea regelui Ungariei, Ludovic al II-lea, fostul aliat al bunului ei soț.
*** extras din Neagoe Basarab, Principe, artist şi filozof, Mihail Diaconescu, Argeș, 1987
*** Neagoe Basarab, un mare diplomat, Dan Zamfirescu, Lumea, 1965
*** Cronicile slavo-române din sec. XV—XVI, traducere de P. P. Panaitescu
*** Victor Brătulescu, Frescele din biserica lui Neagoe dela Argeş,
