Mărirea și decăderea Fabricii de hârtie Bușteni. Cum s-a ales praful de moștenirea fraților Schiel (galerie foto)

Acum mai bine de 140 de ani, cătunul Bușteni era format din câteva bordeie și o moară de apă. Până sus la Predeal și Sinaia nu se afla nici o așezare omenească.

Locul a devenit cunoscut în primăvara anului 1882, când a început să se construiască la Bușteni, pe firul pârâului ce venea de pe munte, o fabrică de hârtie. În luna octombrie a aceluiași an, primele utilaje au intrat în funcțiune, producând cele dintâi cantități de hârtie brună de împachetat. După o activitate de zece ani, timp în care cătunul Bușteni a devenit un adevărat centru industrial, fabrica avea o secție de prelucrare a cherestelei, un funicular care aducea lemnul de peste munți, căi ferate forestiere și o stație separată de fabricare a pastei de hârtie.

S-a trecut ulterior la producția cartonului brun, a hârtiei de tipar și a celei de scris. Printr-o lucrare de mare amploare a fost adusă la fabrică apa Cascadei Urlătoarea, sporindu-se astfel puterea de lucru a mașinilor. În anul 1902, când se împlineau două decenii de activitate a complexului, bilanțul indica următoarele cifre: 400 de salariați (de 16 ori mai mulți decât în 1882); 8 turbine de 950 CP putere totală; 2 mașini cu aburi de rezervă; 14 sortimente de hârtie produsă.

Fabrica deținea o medalie de aur obținută de produsele prezentate în anul 1900 la Expoziția internațională de la Paris, dar cifra cea mai impresionantă o reprezenta producția totală anuală – 3.000.000 de kilograme de hârtie și carton.

În România mai funcționau în acei ani și alte fabrici de hârtie înzestrate cu instalații moderne: la Piatra Neamț (înființată de Gheorghe Asachi, în 1841), la Zărnești (înființată de George Barițiu, în 1857), la Letea (fondată în 1879), dar niciuna dintre ele nu reușise să ajungă la performanțele fabricii de la Bușteni.

Fondatorii ei au fost doi tineri braşoveni, unul de 31 de ani, Carol Schiel, iar celălalt de 24 ani, Samoil Schiel, fiii preotului luteran Frederich Schiel din Râşnov, care își făcuseră ucenicia şi practica comercială în diferite ramuri de comerţ. Cei doi se familiarizase cu industria hârtiei la fabrica industriaşilor Martin Copony şi Königes din Prejmer şi, după ce îşi însușiseră solide cunoştinţe tehnice la Școala Politehnică din Frankenberg, au decis să devină întreprinzători pe cont propriu. Fără a avea cine ştie ce capital, doar ce economisise cel mai mare dintre frați, dar plini de avânt, au pornit pe drumul afacerilor.

Frații Schiel au înfiinţat în 1880 un atelier mecanic la Braşov, pe care, la început, l-a condus Samoil. Ambițiile lor erau însă mult mai mari. Așa s-a născut ideea înfiinţării unei fabrici de mucava sau de hârtie, astfel că, într-o geroasă zi de iarnă, pe 21 ianuarie 1882, fraţii Schiel au pornit spre România, au trecut de Predeal și, ajunși la Buşteni, au făcut un popas pentru adăpat caii, lângă un pod pe pârâul Jepi. Uitându-se în jur, şi-au dat seama că acesta ar fi un loc propice pentru înfăptuirea planurilor pe care le aveau.

Fără a mai colinda pe alte meleaguri, după ce au cules informaţii despre zonă, au pornit spre Sinaia, unde se afla administratorul moșiei Jepi, ce devenise nu de mult proprietatea regelui Carol I. Cei doi i-au prezentat suveranului intențiile, iar acesta le–a găsit promițătoare. Pe 1 martie 1882, contractul dintre administraţia Casei Regale şi fraţii Carl și Samoil Schiel, prin care li se arenda terenul necesar ridicării unei mici fabrici pentru o arendă de 250 de lei pe an, a fost semnat.

Ulterior, însă, au început dificultățile, pentru că fraţilor le lipseau banii pentru investiții (puţinul capital pe care îl avusese Carl Schiel fusese folosit pentru atelierul mecanic din Braşov, care a devenit mai târziu marea fabrică de mașini din oraş). Din acest motiv, la început afacerea de la Bușteni s-a bazat pe împrumuturile de la prietenii care aveau încredere în vrednicia şi cinstea lor.

Carl și Samoil au fost atât de prudenți și de chibzuiți încât în primul an au avut locuinţa şi biroul într-o baracă, iar în cel de-al doilea an şi-au ridicat o căsuţă modestă de lemn, în care Carl a locuit 12 ani.

Ceea ce au înfiinţat inițial a fost o fabrică de mucava, apoi pas cu pas, au clădit o mică fabrică de hârtie, cu două maşini cumpărate la mâna a doua. Ulterior, nu departe de fabrică, au instalat o moară de măcinat lemn, un fierăstrău la Retevoiu și o fabrică de celuloză. Pe măsură ce afacerea progresa, s-au înmulţit și anexele, iar cătunul Bușteni a început să fie populat cu lucrători care își găseau aici de lucru și îşi întemeiau gospodării.

În paralel cu dezvoltarea fabricii, s–a impus nevoia ca materialul lemnos să fie procurat mai ușor, așa că fraţii Schiel au obținut prin contract dreptul de a tăia lemn din pădurea Diham.

Când lemnul de la Diham nu a mai fost suficient pentru cerințele mereu crescânde, cam prin anul 1890, au cumpărat de la prinţul Manuk Bey din Chişinău o cantitate de lemn din pădurile deținute de acesta în jurul Buștenilor: Susaiu, Retevoiu şi Faţa Găvanei.

Mai târziu aceste păduri au intrat în administrația Domeniilor Coroanei, care le mai aveau în proprietate și pe cele de la Clăbucet, Azuga, Unghia și Lacul Roşu. Fraţii Schiel au încheiat cu Administraţia Casei Regale un nou contract pentru exploatarea tuturor masivelor împădurite ce se întindeau pe valea de sus a Azugăi, de-a lungul vechii frontiere până la Predeal. Ulterior a fost înfiinţat fierăstrăul de la Retevoiu, a cărui conducere o preluat-o Carl Ganzert, un cumnat al celor doi fraţi.

Încetarea din viaţă pe neaşteptate, la doar 43 de ani, a lui Carl Schiel, care fusese sufletul întreprinderii, a făcut ca toată răspunderea afacerii să rămână pe umerii lui Samoil. Afacerea l-a avut însă ca susținător, aproape de la început, pe regele Carol I, care, datorită secretarului său particular, L. Basset, era mereu la curent cu mersul lucrurilor. În plus, suveranul vizita deseori fabrica şi a fost de acord ca, din fondurile şi veniturile sale particulare, să avanseze sume importante ce au fost plasate apoi în acţiuni atunci când, în 1904, fabrica de hârtie Buşteni a fost transformată în Societate anonimă pe acţiuni.

Când regele Carol I a închis ochii, urmaşul său, Ferdinand, a continuat să se intereseze şi să sprijine afacerea care primise numele Societatea anonimă Fabrica de hârtie Buşteni C. et S. Schiel succesori”. După moartea lui Carl Schiel, din cei 10 copii ai lui, unii au intrat în întreprindere: fraţii Carol şi Fritz, primul fiind director, iar celălalt, administrator delegat. Alături de ei şi de unchiul Samoil s-au aflat şi fiii acestuia, Otto, Herman şi Hainz, şi nepotul, Carol Schiel.

După ce a luat fiinţă societatea anonimă, s-a încheiat un cartel cu celelalte fabrici de hârtie existente în țară la acea vreme, respectiv Letea, Câmpulung, Piatra Neamț, Scăeni şi cu fabricile din Ardeal, Petrifalău şi Zărneşti, cartel numit „Oficiul de vânzare a hârtiei produsă în ţară”, ce a devenit şi el societate pe acţiuni prin 1930. Îşi avea sediul în Bucureşti, pe Str. Matei Millo, într-o clădire construită în 1923.

În 1907, conducătorii fabricii Buşteni, văzând că, în raport cu cererea tot mai mare de hârtie, materialul lemnos ce se scotea din pădurile din valea de sus a Azugăi nu mai era de ajuns, au arendat zone împădurite din Valea Ialomiţei şi Valea Brăteiului şi au construit, pentru transportarea lemnului exploatat acolo, peste Munţii Bucegi, o linie aeriană de 16 kilometri, ce a început să funcţioneze în anul 1909 şi era acţionată din Valea Ialomiţei. Această instalație transporta zilnic până la 400 de metri cubi de buşteni şi lemn în blăni (scânduri).

În 1912, s-a instalat o maşină mare de fabricat hârtie pentru ziare, care producea 25.000 de kilograme în 24 ore. Pentru plusul de aburi şi energie necesar s-a instalat ulterior un nou cazan de vapori şi o turbină de aburi de 1500 kw. Aşa funcționa fabrica în 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial. Doi ani, cât România s-a aflat în neutralitate, fabrica s-a confruntat cu greutăţi mari, pentru că era foarte dificilă procurarea materiei prime, a vopselelor, colofoniului și altor substanțe chimice, a postavurilor şi pieselor pentru maşini, care până atunci veneau din străinătate.

În 1916, când România a intrat în război, fabrica de hârtie şi toate anexele ei au fost fie mistuite de foc, fie ciuruite de schije de obuz, fie mașinăriile au fost furate pe bucăți şi trimise în Germania. Prin 1917, Samoil Schiel s-a putut înapoia la Bușteni, a început curăţarea dărâmăturilor. Pe măsură ce au revenit lucrătorii, fiii şi nepoţii săi de pe front, a refăcut una câte una toate ramurile de fabricaţie. Abia în 1922 se ajunsese la o producţie anuală egală cu cea din 1915.

Dezvoltarea a continuat, iar în 1925 s-a construit la Piatra Arsă o fabrică de cherestea pentru utilizarea lemnului din pădurile din zonă, iar în 1927 s-a instalat maşina de hârtie Nr. VII, care fabrica zilnic 3 vagoane de hârtie pentru rotativă. Pentru acţionarea acestei maşini, a defibratorului de lemn şi a tuturor instalațiilor auxiliare a fost adusă o turbină de aburi modernă, de înaltă presiune, de 1500 kw, care a dus rapid la dublarea producției.

Investițiile tehnice au făcut ca, în decurs de 4 ani, prețul hârtiei de ziar să fie redus cu aproape 40 la sută, ceea ce a contribuit la evoluția fără precedent a ziarelor și revistelor în perioada interbelică.

Menționam că, atunci când fraţii Carl și Samoil Schiel au pus bazele fabricii, la Buşteni nu erau decât vreo câteva case sărăcăcioase. Numărul lucrătorilor, care în 1883 era de 36, ajunsese până în anul 1932 la 1.138, incluzând funcţionarii. Dintre aceştia, 1.106 erau români, iar 32 erau străini. Din totalul lor, 581 locuiau în casele fabricii, 38 în case închiriate de fabrică şi 519 în case proprii.

Angajații primeau, pe lângă salariu, locuinţe, combustibil şi lumină, iar celor care îşi construiseră propriile case li s-au oferit avansuri în bani şi materiale de construcţie pe termen lung și fără dobândă, înlesniri de alimente şi alte avantaje precum premii şi gratificaţii în bani.

După instaurarea comunismului, imperiul familiei Schiel a intrat în proprietatea statului. Societatea anonimă a fost redenumită Fabrica de hârtie 1 septembrie Bușteni și a devenit principalul furnizor de hârtie de ziar și ambalaje de carton din țară.

În 1986, fabrica Letea din Bacău a beneficiat de o retehnologizare masivă și a preluat prima poziție în producerea și difuzarea hârtiei. După Revoluția din 1989, întreprinderea de la Bușteni, care avea la acel moment în jur de 1.700 de angajați, a devenit societate pe acțiuni, sub numele Bușteni S.A., dar nu a reușit să se adapteze timpurilor.

În ciuda investitițiilor timide pe care au încercat să le face guvernanții vremii pentru modernizarea instalațiilor de producție, hârtia produsă la Bușteni nu a mai atins calitatea pe care o cereau gazetele de la București. Nici alte fabrici similare din țară nu au avut o soartă mai bună, dovadă este criza hârtiei din 1995, care a afectat, își mai amintesc probabil vechii ziariști, toate publicațiile care apăreau în acea perioadă.

În 1998, fosta Fabrică de hârtie de la Bușteni a fost scoasă la vânzare, dar nu și-a găsit cumpărători, iar ulterior a fost definitiv pusă pe butuci. În 2006, a fost afectată de un incendiu provocat accidental de căutătorii de fier vechi, iar în 2012 buldozerele au demolat ce mai rămăsese din vechile hale de producție și anexe înființate de frații Schiel.

Surse:

Revista Argus, 1932

Monitorul Oficial

Revista generală de comerț și contabilitate, 1923

Buletinul de standardizare, 1950

România liberă, 1956

Almanahul Știință și Tehnică, 1972