Născut pe 29 iunie 1819 la București, într-o familie de boieri nu foarte înstăriți, Nicolae Bălcescu a urmat cursurile Academiei Sfântul Sava. După finalizarea școlii, tanarul s-a înrolat în armată. În 1840, pe când avea puțin peste 20 de ani, s-a implicat într-un complot revoluționar condus de prietenul său, Dimitrie (Mitica) Filipescu, și a fost arestat. Trei ani a petrecut la Mănăstirea de la Mărgineni, devenită loc de detenție pentru “uneltitorii contra intereselor statului”. Aici s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală ce avea să-l chinuie tot restul vieții.
La scurt timp după eliberarea din detenție, în 1843, Bălcescu a început să frecventeze casa boierilor Florești, acolo unde a cunoscut-o pe Luxița (Alexandrina Florescu).
Aceasta fusese căsătorită, din vrerea tatălui ei, la vârstă de 16 ani, cu Filip Krijanowski, unul dintre ofițerii ruși aflați sub comanda generalului Kiseleff la București. Tânăra familie primise un apartament separat în casa familiei Florescu, dar căsătoria s-a încheiat după doar trei luni, din cauza comportamentului brutal al lui Krijanowski față de tânăra lui soție. În 1836, Luxița a obținut divorțul, primind o rentă viageră de 1500 de ducați și 200 de lei.
Îndrăgostiți, Luxița Florescu și Nicolae Bălcescu și-au păstrat relația secretă pentru a nu da de bănuit familiei Florescu. Relația lor rezistă în timp, dar rămâne aproape clandestină. În 1847 au călătorit separat către Transilvania, de unde au început un periplu prin Europa. Cei doi au mers la Viena, unde s-au întâlnit cu alți partizani ai pregătirii revoluției române, între care Costache Negri, apoi în Italia, unde au stat, pe rând, la Veneția, Florența, Pisa, Roma, Napoli și Palermo.
De-a lungul acestor călătorii, tatăl Luxiței, Iordache, i-a trimis fiicei sale bani și a ajutat-o sa obțina vizele de călătorie. Nu după mult timp, drumurile celor doi s-au despărțit. Luxița Florescu ajunge la Paris, dar părăsește repede orașul pentru a pleca spre București. Este însărcinată, dar nu vrea ca Nicolae Bălcescu să afle că îi poartă copilul.
Ajunsă la București în octombrie, participă la înmormântarea tatălui său, Iordache Florescu, apoi pleacă la Budapesta. Aici îi dă naștere lui Bonifaciu, în mai 1848. Copilul a fost botezat trei zile mai târziu, de sărbătoarea Sf. Bonifaciu. Luxița a declarat copilul ilegitim și s-a gândit să-l dea spre adopție. Era disperată din cauza lipsurilor financiare și nu dorea să afle nimeni de existența acestui copil provenit dintr-o relație nelegitimă. În cele din urmă, familia ei o sprijină să-și crească băiatul.
Luxița și Nicolae Bălcescu nu s-au mai văzut niciodată. După înfrângerea revoluției de la București, toți conducătorii ei au fost exilați. Bălcescu a fost nevoit să treacă în Transilvania, dar este expulzat și de aici. Ajunge apoi la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare aflate în exil pentru întemeierea unei confederații europene, dar medicii îi recomandă să meargă în Italia, pentru că boala sa începe să se agraveze, iar clima mai blânda i-ar ușura suferința.
În 1851, când Bălcescu a aflat că avea un fiu, se afla deja într-o stare fizică foarte proastă. Se afla la Palermo, singur și grav bolnav.
În ultima scrisoare adresată Luxiței, Bălcescu îi cere iertare pentru toate suferințele pe care le-a îndurat din cauza vieții sale agitate. Nicolae Bălcescu a murit la doar 33 de ani, pe 29 noiembrie 1852 la Hotelul Alla Trinacria din Palermo.
Luxița Florescu își adoptă oficial propriul fiu când acesta împlinește 10 ani și se preocupă cu multă atenție de educația lui. Are grijă ca Bonifaciu să știe cine îi este tatăl și să îi cinstească memoria.
La finalul vieții, Luxița a ajuns directoarea unui institut catolic de caritate din București și a dus o viață modestă până în 1898, când a murit. Bonifaciu a absolvit Liceul Louis-le-Grand din Paris, apoi a urmat Facultatea de Litere la Academia din Rennes, obținând, în 1872, licența.
S-a întors în țară în 1873 și a fost numit prin concurs profesor provizoriu la Catedra de istorie universală critică de la Facultatea de Litere din Iași, apoi devine profesor de istorie și de franceză la Liceul Sfântul Sava din București. În paralel predă franceza la Gimnaziul Mihai Viteazul, la Liceul Militar și la Seminarul Nifon din Capitală.
