Alice de Janzé s-a născut pe 28 septembrie 1899 în Buffalo, New York, fiind singurul copil al industriașului William Edward Silverthorne și al soției sale, Julia Belle Chapin. Părinții se căsătoriseră la Chicago pe 8 iunie 1892, iar fetița și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei și adolescenței în oraș, locuind cu părinții în bogatul district Gold Coast.
Mama ei a murit din cauza complicațiilor cauzate de tuberculoză când Alice avea opt ani, deși s-a susținut la acel moment că decesul a fost consecința faptului că soțul o dăduse afară din casă într-o noapte geroasă și femeia petrecuse opt ore în frig. După moartea mamei, Alice a fost crescută de o guvernantă germană în reședința familiei din New York, dar tatăl ei a devenit alcoolic și a fost aproape absent în acea perioadă din viața ei. William Silverthorne s-a recăsătorit rapid în 1908 și a avut cinci copii cu a doua soție, Louise Mattocks, mai târziu a divorțat și de aceasta și s-a recăsătorit de încă două ori.
Cu încurajarea tatălui, Alice de Janzé a fost introdusă în viața socială de la vârsta de 12 – 13 ani și a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri ale înaltei societăți, frecventând cluburile de noapte la modă ale vremii. Acești ani de petreceri și distracții neîncetate au avut drept consecință pe termen lung o depresie cronică, dar este posibil ca fata să fi suferit și de ciclotimie, o formă ușoară de tulburare bipolară.
Tatăl a pierdut curând custodia, un unchi din partea mamei și-a asumat rolul de tutore legal și apoi a plasat-o într-un internat din Washington, iar jurnalistul Michael Kilian crede că acest lucru a fost cauzat de faptul că William Silverthorne a avut o relație incestuoasă cu fiica sa adolescentă. Ignorând decizia instanței, după ce Alice a împlinit 14 ani, tatăl a luat-o din internat și a dus-o la New York, apoi într-o vacanță pe Riviera Franceză și martorii spuneau că se purta cu ea ca și cum ar fi fost iubita, nu fiica sa.
În 1919, Alice de Janzé s-a mutat înapoi la Chicago și a locuit cu mătușile ei, Francis E. May și Josephine Chapin. Doi ani mai târziu, tânăra a plecat la Paris, unde a lucrat pentru scurt timp ca director în atelierul designerului Jean Patou, până când l-a întâlnit pe Frédéric Jacques, Conte de Janzé, moștenitorul unei vechi familii aristocratice din Bretania, care frecventa cercurile literare pariziene și era prieten apropiat cu Marcel Proust, Maurice Barrès și Anna de Noailles.
Spre deosebire de multe alte moștenitoare din acea perioadă, Alice nu i-a permis familiei să-i aranjeze o căsătorie avantajoasă, alegând singură să se implice într-o poveste de dragoste cu contele de Janzé și, după o poveste romantică de trei săptămâni, cuplul s-a căsătorit pe 21 septembrie 1921 la Chicago.
După ceremonie, mătușa lui Alice, J. Ogden Armor, i-a oferit proprietatea ei din Long Island, unde cei doi au petrecut două săptămâni înainte de a decide să se stabilească definitiv la Paris, în cartierul Champs-Élysées. Împreună au avut două fiice, Nolwén Louise Alice și Paola Marie Jeanne. Alice și Frédéric au fost niște părinți total neimplicați, copiii fiind crescuți de diverse guvernante și de sora lui Frédéric, în castelul familiei din Normandia.
În 1925, cei doi tineri au devenit prieteni buni cu Josslyn, al 22-lea conte de Erroll, și cu soția acestuia, Idina, contesa de Erroll. Ceva mai târziu, familia Eroll a invitat familia de Janzé să petreacă o vacanță în casa lor din așa-numita “Happy Valley”, în colonia britanică din Kenya, în Valea Wanjohi, lângă Munții Aberdare.
Această enclavă era foarte cunoscută printre aristocrații din Marea Britanie, fiind o comunitate pentru cei care propovăduiau cultul plăcerii și o viață liberă, consumând droguri și alcool. Aici Alice a fost poreclită de prietenii britanici “Madonna cea rea” pentru frumusețea ei, umorul sarcastic și schimbările de dispoziție imprevizibile, devenind cunoscută pentru că vorbea cu multă pasiune despre drepturile animalelor. La scurt timp după ce a ajuns în Kenya, Alice o aventură cu Lordul Erroll, cu știrea soției acestuia, Idina.
Soțul ei, Frédéric, era fascinat de vânătoarea de lei și își ocupa tot timpul liber pentru pasiunea lui, iar Alice a început destul de repede o relație amoroasă cu nobilul britanic Raymond Vincent de Trafford, fiul lui Sir Humphrey de Trafford. Dragostea nebunească pentru acest bărbat a fost atât de mare, încât cei doi au încercat să fugă împreună. Frédéric era conștient de infidelitățile soției, dar inițial nu a părut foarte preocupat, deși după mulți ani se va referi la triunghiul amoros spunându-i “triunghiul infernal”.
În acea toamnă, în încercarea de a-și salva căsnicia, Frédéric s-a întors la Paris cu Alice, dar demersul nu a avut succes. Tânăra a vizitat-o pe mama lui Frédéric, spunându-i că este îndrăgostită de Raymond și i-a cerut ajutorul pentru a obține divorțul. Soacra a sfătuit-o să se gândească la cele două fiice și să nu facă nimic din ce ar putea regreta ulterior, dar ea plănuia să se întoarcă curând în Kenya. Sperând să împiedice scandalul, soacra i-a oferit lui Alice un apartament mobilat pe o stradă liniștită din Paris pentru a-l folosi împreună cu Trafford, dar, în același timp, sub presiunea familiei, Frédéric a cerut divorțul în instanță, iar Alice nu s-a mai întors în Kenya, ci l-a chemat pe Raymond de urgență în Franța.
În dimineața zilei de 25 martie 1927, tânăra s-a trezit într-o stare de agitație, conform mărturiei ulterioare a femeii sale de serviciu. În acea după-amiază, s-a întâlnit cu Raymond de Trafford, iar el a informat-o că nu va putea să se căsătorească, deoarece familia îl amenințase că îl va dezmoșteni dacă își va urma planul. Mai târziu, cuplul a vizitat un magazin de echipamente sportive, de unde Alice și-a cumpărat un revolver mic, foarte frumos decorat cu elemente din aur.
Cei doi au ajuns câteva ore mai târziu în Gara de Nord, pentru că Trafford trebuia să plece la Londra cu un tren expres. În timp ce își luau la revedere, femeia a scos revolverul din poșetă și și-a împușcat iubitul, glonțul atingându-i plămânii, apoi și-a tras un glonț în stomac. Conductorul trenului a raportat că, atunci când a deschis ușa compartimentului, a auzit-o pe Alice murmurând: “Am făcut-o” și apoi s-a prăbușit.
Alice și Raymond au fost transportați de urgență la spitalul Laboisiere, iar bărbatul a fost timp de câteva zile în stare critică. Se spune că Alice a început să strige: “Dar el trebuie să trăiască! Vreau să trăiască!” când a aflat vestea că starea amantului era deosebit de gravă și se puneau sub semnul întrebării șansele de supraviețuire. Rana ei era superficială și familia a încercat să o transfere la o clinică privată, dar aparținătorii au fost opriți de jandarmi, deoarece pe numele ei fusese emis un mandat de arestare.
Incidentul a făcut furori în toată lumea, întreaga presă a urmărit subiectul datorită notorietății protagoniștilor și, în încercarea de a minimiza criza, familia lui Alice a dat publicității o declarație, asigurând publicul că nu există nicio dublă împușcare, ci un simplu accident care poate fi considerat o greșeală.
În orele următoare Alice a susținut că regretă că l-a împușcat pe Raymond de Trafford, dar nu a oferit nicio explicație pentru gestul ei, spunându-i unui polițist căruia i s-a permis să o vadă: “Am decis să-l împușc exact când trenul pleca. De ce? Este propriul meu secret. Nu mă întreba.”
După câteva săptămâni, Raymond De Trafford și-a recăpătat cunoștința și a făcut, la rândul său, o scurtă declarație. În efortul de a o proteja Alice, a explicat: “Doamna a încercat să se sinucidă. Am încercat să o opresc și arma s-a descărcat accidental. Un accident deplorabil, cu siguranță…, dar, totuși, un accident!”, apoi a devenit din nou inconștient.
Pe 5 aprilie, Alice a fost acuzată oficial de tentativă de crimă cu premeditare, iar pe 8 aprilie a făcut o depoziție în care a declarat că inițial și-a planificat sinuciderea atunci când a cumpărat revolverul, dar, în cele din urmă, a tras și în Raymond, din cauza stării psihice provocate de despărțire. În mărturia pe care a făcut-o în fața judecătorului Banquart, cel care investiga cazul, femeia a declarat:
“L-am cunoscut pe Raymond în colonia Kenya, Africa de Est și am devenit amanta lui. Am stabilit împreună că voi obține divorțul pentru a mă căsători cu el. Dar treptat s-a retras din înțelegere și a venit să mă vadă la Paris pe 25 martie, pentru a mă anunța că familia lui se opune căsătoriei noastre. Am suferit enorm pentru că am fost înșelată și, când a refuzat să rămână cu mine, deși l-am implorat, m-am hotărât imediat să mă sinucid. Apoi am luat împreună un ultim prânz și pentru moment am uitat de supărare. După aceea a spus că mă va însoți la cumpărături și l-am dus la un magazin de arme, de unde am cumpărat un revolver și cartușe împachetate separat. Raymond nu bănuia nimic, gândindu-se în mod evident că fac un comision pentru soțul meu. Când am ajuns la gară, am intrat în toaletă, unde am avut ocazia să încarc arma pe care intenționam să o folosesc doar pentru mine, apoi m-am urcat cu el în compartimentul trenului expres care urma să îl ducă la Londra. În momentul despărțirii, fiind foarte afectată, am acționat brusc din impuls. Strecurând revolverul între noi, am tras asupra lui, apoi asupra mea”.
Pe 9 aprilie, Raymond de Trafford s-a întors la Londra cu un avion privat, declarând autorităților franceze că nu dorește să depună nicio plângere împotriva lui Alice, deși se va întoarce la Paris dacă va fi nevoie de mărturia sa, dar, între timp, ea a fost arestată și trimisă la închisoarea de femei Saint Lazare. Celula numărul 12 în care a fost închisă găzduise în trecut mai multe inculpate notorii, printre care Mata Hari, Marguerite Steinheil și Henriette Caillaux.
După ce a formulat o cerere de eliberare pe cauțiune, Alice a fost lăsată liberă de poliție în așteptarea procesului care urma în curând și mai târziu a descris din nou ce s-a întâmplat în gară: “Când s-a auzit fluierul trenului London Express, mi-am dat seama că Raymond pleacă de la Paris și de la mine pentru totdeauna. M-am răzgândit brusc și am decis să-l duc cu mine în Marele Dincolo. Încet, foarte încet m-am desprins din ultima îmbrățișare, am așezat revolverul între cele două corpuri și am tras de două ori, în pieptul lui și în propriul meu corp”.
Datorită intervenției mătușii ei, Francis May, Alice a dispărut din Paris, fiind ascunsă într-un azil de bătrâni în apropierea orașului, în așteptarea procesului. Avocații au încercat, fără succes, să demonteze toate acuzațiile împotriva ei. A fost judecată de Tribunalul din Paris pe 23 decembrie 1927, pentru acuzația de agresiune, după ce celebrul său avocat, René Mettetal, l-a convins pe magistratul de instrucție că era iresponsabilă din punct de vedere psihic în momentul în care l-a împușcat pe Trafford.
Când fostul iubit a fost întrebat dacă dorește să depună mărturie împotriva ei, și-a exprimat surprinderea și enervarea față de această idee, susținând că a fost un accident pe care el însuși l-a provocat. Bărbatul a declarat: “Eram pe cale să ne despărțim, mă săruta, i-am spus că o iubesc și i-am șoptit din nou să nu ia decizia mea ca fiind irevocabilă. I-am spus chiar că ne vom întâlni din nou. În timp ce ne despărțeam, a încercat să se sinucidă. Dar o mișcare bruscă din partea mea a făcut ca arma să fie deviată. Sunt sigur că nu a tras în mod intenționat. Accidentul s-a datorat imprudenței mele”.
Avocatul apărării a susținut că depresia cronică și tuberculoza, boli de care suferea contesa, i-au “stins discernământul” și a citit o scrisoare a unei prietene din copilărie a lui Alice, moștenitoarea americană Mary Landon Baker, în care aceasta din urmă susținea că Alice suferea de depresie de mult timp și că încercase să se sinucidă de cel puțin patru ori înainte. Când a fost întrebată de ce a luat arma cu ea la gară, Alice a răspuns: “Să mă sinucid. Și aproape am reușit. Nu m-am împușcat în stomac, la fel ca pe bietul Raymond?” Femeia a pledat pentru achitare, explicând că nu vrea să facă de rușine numele familiei de Janzé.
Contesa a primit o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 100 de franci, aproximativ patru dolari americani, de la Curtea Corecțională din Paris, care l-a mustrat și pe fostul iubit, Raymond de Trafford, pentru că nu și-a ținut promisiunea de a se căsători cu ea de teama de a nu-și pierde renta pe care o primea de la familie.
Deși a fost criticată de ziare, această decizie îngăduitoare a instanței a fost probabil influențată de dezvăluirile referitoare la încercările frecvente de sinucidere ale lui Alice, de depozițiilor lui Trafford despre starea ei psihică și de simpatia publicului pentru femeie, considerată o victimă tragică a crimei pasionale. Chiar și procurorul acuzării a îndemnat la clemență și a declarat: “nu aș vrea să suport responsabilitatea pentru o inimă frântă și o familie distrusă”.
Conform legii, neavând antecedente penale, Alice a fost eliberată imediat și pe 13 aprilie 1929 a primit un decret de grațiere completă de la Gaston Doumergue, președintele Republicii Franceze, astfel încât chiar și amenda pe care fusese obligată să o plătească i-a fost returnată.
În urma scandalului, Tribunalul din Paris a judecat rapid acțiunea de divorț intentată de soțul ei, Frédéric de Janzé, lui i s-a acordat custodia celor doi copii, iar sentința nu prevedea nicio indemnizație pentru Alice. Imediat după aceea, tânăra l-a șocat atât pe conte, cât și opinia publică declarând că se va recăsători cu soțul ei de “dragul copiilor”, dar și-a retras ulterior declarația. Divorțul civil a fost urmat de anularea căsătoriei de către Vatican pe 26 iulie 1928, iar avocații lui Frédéric au notificat ziarele din Anglia să nu se mai refere niciodată la Alice ca la contesa de Janzé. Frédéric avea să moară pe 24 decembrie 1933, în Baltimore, Maryland, de septicemie.
După scandalul public, Raymond de Trafford a sfătuit-o pe Alice să nu vină la Londra pentru o vreme. La începutul anului 1928, femeia a plecat în Kenya, dar în scurt timp a primit de la autorități un ordin să părăsească țara, fiind declarată persona non grata. În următoarele săptămâni a locuit în casa scriitoarei Karen Blixen, o bună prietenă a lordului Erroll, reluând aventura cu acesta din urmă. Câteva luni mai târziu, când locuia deja la Paris, a respins public faptul că i se ceruse să părăsească Kenya. Abia după mulți ani Alice a reușit să se întoarcă pe continentul african, datorită intervenției fostului amant, Raymond de Trafford, care a convins guvernul kenyan să o reprimească în țară.
În această perioadă, Alice și-a reluat povestea de dragoste cu Raymond de Trafford, bărbatul pe care aproape că îl ucisese. În mai 1937 a apărut zvonul că cei doi se vor căsători la Paris, bârfa a reapărut din nou în septembrie același an și în ianuarie 1928. Avocatul lui Alice a negat astfel de planuri și realitatea a dovedit că nu a avut loc nicio nuntă în acel an. Zvonul a apărut din nou în aprilie 1930 și în cele din urmă cuplul s-a căsătorit pe 22 februarie 1932 în Neuilly-sur-Seine. Alice a comentat aventura ei cu Raymond spunând: “Eram profund îndrăgostiți. S-a aranjat să ne căsătorim”, deși s-a sugerat că îl urmărise literalmente pe bărbat timp de trei ani, înainte ca, în cele din urmă, el să accepte mariajul.
În acest timp, Alice, care avea probleme financiare grave, a preluat un magazin de halate din Paris pe care l-a relansat sub numele “Gloria Bocher”, dar a pierdut în curând toți banii investiți. Căsătoria s-a încheiat la doar trei luni după nuntă, în urma unui scandal uriaș pe care femeia l-a provocat în compartimentul unui tren în timp ce soții se îndreptau spre destinația pe care o aleseseră pentru luna de miere.
Cearta a izbucnit când Alice i-a mărturisit lui Raymond că achiziționase o cabană în Happy Valley, cea în care cei doi obișnuiau să se întâlnească la începutul aventurii lor, hotărând că ar fi perfectă pentru luna de miere, dar ideea l-a enervat pe noul ei soț. În timpul scandalului, Alice și-a întins mâna spre poșetă, iar Raymond de Trafford a rupt-o la fugă, temându-se de o nouă tentativă de crimă. Ulterior, Alice a susținut că nu avea niciun pistol în geantă și nici nu intenționase să-l împuște, ci voia doar să-și pudreze nasul.
Fosta contesă a intentat oficial proces de divorț în noiembrie 1932, acuzându-l pe Raymond, care fugise între timp în Australia, de cruzime și de părăsirea domiciliului conjugal. Procedura juridică trebuia să înceapă în septembrie 1934, dar nu a continuat, probabil pentru că Alice s-a răzgândit, dar femeia a cerut din nou divorțul în mai 1937.
După despărțire, Alice a decis să se întoarcă definitiv la Chicago, dar prietenii au sfătuit-o să nu facă acest lucru, pentru că va fi criticată de presă din cauza faptelor sale care o făcuseră celebră și în America. Contesa a decis atunci să se stabilească definitiv în Kenya, în “Happy Valley”, în reședința pe care o cumpărase anterior, și și-a petrecut următorii ani citind și îngrijindu-și animalele sălbatice: lei, pantere și antilope. A devenit dependentă de droguri, în special de morfină, și curând a început să fie evitată de anumiți membri ai comunității din cauza bruștelor sale schimbări de dispoziție.
Alice și-a vizitat rar copiii în Franța. Ani mai târziu una dintre fiice, Nolwén, a mărturisit că nu simțea ostilitate față de mama ei în timpul scurtelor lor întâlniri, ci era fascinată de această femeie practic necunoscută care aducea cu ea un aer mistic din Africa.
Pe 24 ianuarie 1941, Lordul Erroll, prietenul apropiat al lui Alice, a fost găsit împușcat mortal în mașina sa, la o intersecție din afara orașului Nairobi. Poliția i-a anchetat pe toți apropiații bărbatului, inclusiv pe Alice de Janzé. Ea a avut un alibi, aducând probe că și-a petrecut noaptea cu Dickie Pembroke, un alt rezident al Happy Valley, dar, din cauză că era o consumatoare cunoscută de droguri, se știa despre vechea ei relație de dragoste cu lordul și mai ales din cauza precedentului scandal în care fusese implicată, comunitatea din Happy Valley a considerat-o imediat principalul suspect, mai ales că se zvonea că ar fi încercat să se sinucidă imediat după aflarea veștii morții lui.
În dimineața următoare, Alice a mers la morgă cu un prieten și, potrivit martorilor oculari, i-a uimit pe toți cei prezenți lăsând o crenguță înflorită pe corpul decedatului și șoptind cuvintele: “Acum ești al meu pentru totdeauna”. La câteva luni după presupusa crimă, Alice a plecat pentru câteva zile de la fermă și i-a cerut unui vecin să aibă grijă de casă. În absența ei, unul dintre servitorii femeii s-a dus la vecinul respectiv și i-a arătat un revolver despre care a susținut că l-a găsit lângă un pod, sub o grămadă de pietre, în curtea lui Alice.
În martie 1941, nobilul britanic Sir Henry John “Jock” Delves Broughton a fost pus sub acuzare pentru asasinarea lordului Erroll și a fost arestat. Acesta aflase despre o relație amoroasă între tânăra sa soție, Diana, și Erroll. Alice i-a făcut vizite regulate lui Delves în închisoare și împreună cu prietena ei, Idina, și a participat în fiecare zi la ședințele publice ale procesului. În iulie 1941, Delves Broughton a fost achitat din lipsă de probe.
În august 1941, după ce a fost diagnosticată cu cancer uterin, Alice de Janzé a suferit o histerectomie, pe 23 septembrie a încercat să se sinucidă luând o supradoză de pentobarbital, dar a fost descoperită la timp de o prietenă care venise pe neașteptate în vizită. Alice pusese deja bilețele pe toate piesele de mobilier cu numele celor care urmau să-i moștenească bunurile, dar vizita prietenei i-a salvat viața, pentru că aceasta a chemat repede un medic care i-a făcut spălături stomacale.
O săptămână mai târziu, pe 30 septembrie, la două zile după ce împlinise 42 de ani, Alice a reușit să-și pună capăt zilelor. Un servitor a găsit-o moartă în pat, din cauza unei răni provocate prin împușcare, cu aceeași armă pe care o folosise cu ani în urmă, atunci când îl împușcase pe Raymond în Gara de Nord din Paris.
Alice a lăsat trei bilete, unul adresat poliției, unul fiicelor sale și altul lui Dickie Pembroke, ultimul iubit. Conținutul scrisorilor nu a fost niciodată dezvăluit public, alimentând zvonurile conform cărora ar fi conținut dezvăluiri despre crima împotriva Lordului Errol. Singura dezvăluire din bilețelele sinucigașei a fost cea că femeia le ceruse prietenilor ei să organizeze un cocktail la cimitir.
Pe 21 ianuarie 1942, anchetatorii din Nairobi au închis dosarul, considerând moartea ei în mod oficial sinucidere.
