Olivia Mary de Havilland s-a născut pe 1 iulie 1916 la Tokyo, în Japonia. Tatăl ei, Walter de Havilland, a fost profesor de engleză la Universitatea Imperială din Tokyo înainte de a deveni avocat, iar mama, Lilian Fontaine, era educată la Academia Regală de Artă Dramatică din Londra și a fost actriță de teatru.
Lilian și Walter se întâlniseră în Japonia în 1913 și se căsătoriseră anul următor, dar mariajul lor nu a fost unul fericit din cauza infidelităților lui Walter. Sora mai mică a Oliviei, Joan, viitoarea actriță Joan Fontaine, s-a născut cincisprezece luni mai târziu, pe 22 octombrie 1917. Ambele surori au devenit cetățeni ai Marii Britanii prin naștere. În februarie 1919, Lilian și-a convins soțul să părăsească Japonia și cei patru au navigat la bordul SS Siberia Maru spre San Francisco, unde familia s-a oprit pentru că fetele se îmbolnăviseră.
Lilian a decis să rămână cu fiicele în California și cele trei s-au stabilit în cele din urmă în satul Saratoga, la 80 km sud de San Francisco, iar tatăl și-a abandonat familia și a început o relație cu fosta lor menajera japoneză, care în cele din urmă, a devenit a doua lui soție.
Olivia a început să ia lecții de balet la vârsta de patru ani și lecții de pian un an mai târziu, a învățat să citească înainte de a împlini șase ani, iar mama ei, care preda ocazional teatru și muzică, i-a dat lecții de dicție. În această perioadă, sora mai mică, Joan, a început să îi spună “Livvie” și așa va fi numită toată viața.
Olivia a intrat la școala din Saratoga în 1922, iar un an mai târziu mama fetelor a construit o nouă casă în stil Tudor, unde familia a locuit până la începutul anilor 1930. În aprilie 1925, după ce divorțul de tatăl fetelor a fost finalizat, Lilian s-a recăsătorit cu George Milan Fontaine, managerul unui magazin O. A. Hale & Co. din San Jose.
Olivia De Havilland și-a continuat educația la Liceul Los Gatos și se pregătea să devină profesoară de engleză și de dicție. În 1933 s-a înscris însă în trupa de teatru amator a școlii și a apărut în spectacolul “Alice în Țara Minunilor”.
Pasiunea ei pentru actorie a dus în cele din urmă la o ceartă cu tatăl vitreg, care i-a interzis să participe la orice activități extrașcolare. După absolvirea liceului, în 1934, tânăra a primit o bursă la Colegiul Mills din Oakland, rămânând la visul ei de a deveni profesoară de engleză.
În acea perioadă, producătorul de filme Henry Blanke convins-o să semneze un contract pe cinci ani cu Warner Bros, pentru un salariu de pornire de 200 dolari pe săptămână. Tânăra și-a făcut debutul pe ecran în “Visul unei nopți de vară”, dar, în ciuda campaniei publicitare, filmul nu s-a bucurat de prea mult entuziasm din partea publicului.
Au urmat două comedii minore, “Alibi Ike”, cu Joe E. Brown și “The Irish în Us”, iar în martie 1935, Olivia și mama ei s-au mutat într-un apartament în Hollywood.
Au urmat câteva filme de succes, iar Olivia și-a renegociat contractul cu Warner Bros., semnând un angajament pe șapte ani pentru un salariu 500 de dolari săptămânal, echivalentul a 9.200 de dolari astăzi. Spre sfârșitul anului, actrița, ajunsă la vârsta de 20 de ani, și mama ei s-au mutat pe Bulevardul Nella Vista din Los Angeles.
În septembrie 1937, de Havilland a fost selectată de șeful studioului Warner Bros., Jack L. Warner, pentru a o juca pe Maid Marian în “Aventurile lui Robin Hood”, în care a apărut alături de Errol Flynn, film care a avut un succes comercial imediat, obținând o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film și devenind unul dintre cele mai populare filme de aventură din epoca clasică de la Hollywood.
Într-o scrisoare adresată unui coleg pe 18 noiembrie 1938, producătorul de film David O. Selznick a scris: “Aș da orice dacă am avea-o pe Olivia de Havilland sub contract cu noi, astfel încât să o putem distribui în rolul lui Melanie.” Filmul pe care se pregătea să-l realizeze Selznick era chiar „Pe aripile vântului”, dar Jack L. Warner de la Warner Bros nu a vrut să o împrumute pentru proiect. Olivia De Havilland citise romanul și, spre deosebire de majoritatea actrițelor care își doreau rolul lui Scarlett O’Hara, ar fi vrut să joace rolul Melaniei Hamilton.
Tânăra a apelat la soția lui Warner, Anne, pentru ajutor. Warner își va aminti mai târziu: “Olivia, care avea un creier ca un computer ascuns în spatele acelor ochi fantastici, pur și simplu s-a dus la soția mea și și-au unit forțele pentru a mă face să mă răzgândesc.” Acesta a cedat, iar actrița a semnat contractul cu câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor.
La câteva zile după ce s-a terminat producția pentru “Pe aripile vântului”, în iunie 1939, Olivia de Havilland s-a întors la Warner Bros și a început să lucreze la drama istorică a lui Michael Curtiz, “The Private Lives of Elizabeth and Essex”, cu Bette Davis și Errol Flynn.
La începutul anului 1940, actrița a refuzat să joace în mai multe filme în care fusese distribuită, ajungându-se la prima sa suspendare din celebrele studiouri. Apoi a trebuit să se opereze de urgență de apendicită și, în urma intervenției chirurgicale, a avut o lungă perioadă de convalescență într-un spital din Los Angeles, timp în care a respins mai multe scenarii care i-au fost oferite de Warner Bros., ceea ce a dus la o altă suspendare.
După ce a finalizat contractul de șapte ani cu compania, în 1943, Olivia a fost informată că i-au fost adăugate șase luni la contract pentru perioada în care fusese suspendată. Pe 23 august 1943, la sfatul avocatului ei, actrița a intentat un proces împotriva companiei și a câștigat, decizia fiind una dintre cele mai importante hotărâri ale unei instanțe împotriva Hollywood-ului, reducând puterea de nezdruncinat de până atunci a celebrelor studiouri și oferind o mai mare libertate actorilor. Modificarea Codului Muncii datorită acestui proces celebru este cunoscută și astăzi sub numele de Legea De Havilland, iar sora ei, Joan Fontaine, a comentat mai târziu: “Hollywood-ul îi datorează Oliviei foarte mult”.
Actrița a devenit cetățean american pe 28 noiembrie 1941, cu zece zile înainte ca Statele Unite să intre în Al Doilea Război Mondial. În mai 1942, s-a alăturat Caravanei Victoriei de la Hollywood, într-un turneu de trei săptămâni care a strâns bani prin vânzarea de obligațiuni de război. Mai târziu în același an, a început să participe la evenimente publice, dansând în spectacole pentru trupele militare, iar la sfârșitul lui decembrie 1943 a vizitat soldații răniți aflați în spitale, câștigând respectul și admirația publică pentru modul în care a decis să contribuie la efortul de război.
Pe 26 august 1946, s-a căsătorit cu Marcus Goodrich, un veteran al Marinei, jurnalist și autor al romanului Delilah, cu care a avut un băiat, pe Benjamin, născut pe 27 septembrie 1949. După nașterea copilului, Olivia de Havilland a renunțat temporar la carieră pentru a se ocupa de fiul ei, explicând mai târziu că a deveni mamă a fost o “experiență transformatoare”.
În 1950, familia s-a mutat la New York, unde a început repetițiile pentru “Romeo și Julieta” la Teatrul Broadhurst. Căsătoria cu Goodrich, care era cu 18 ani mai în vârstă, nu mergea însă prea bine. În august 1952, Olivia a depus actele de divorț și a plecat la Paris, iar în aprilie 1953, la invitația guvernului francez, a mers la Festivalul de Film de la Cannes, unde l-a întâlnit pe Pierre Galante, redactor executiv la revista Paris Match.
Cei doi s-au căsătorit pe 12 aprilie 1955, în satul Yvoy-le-Marron, și s-au stabilit într-o casă cu trei etaje lângă parcul Bois de Boulogne, în arondismentul 16 din Paris. În același an, Olivia a revenit pe ecrane în “That Lady”, un film despre o prințesă spaniolă și dragostea ei neîmpărtășită pentru regele Filip al II-lea al Spaniei. Pe 18 iulie 1956 a născut cel de-al doilea copil, pe Gisèle Galante. Cuplul s-a separat în 1962, dar cei doi au continuat să locuiască în aceeași casă încă șase ani pentru a-și crește fiica împreună. Galante s-a mutat apoi peste drum de reședința ei și au rămas apropiați, chiar și după finalizarea divorțului, în 1979, iar actrița a avut grijă de el în timpul perioadei în care Pierre se lupta cu cancerul pulmonar.
La începutul anului 1962, Olivia de Havilland a călătorit la New York și a început repetițiile pentru o piesă de teatru, “A Gift of Time”, a lui Garson Kanin și, în același an, a publicat și prima sa carte, “Every Frenchman Has One”, o relatare amuzantă a încercărilor ei de a se adapta la viața, manierele și obiceiurile francezilor, volum care a devenit rapid un bestseller.
Pentru că rolurile de film deveniseră greu de găsit, situație cu care se confruntau mai mulți veterani de la Hollywood, Olivia de Havilland a început să lucreze în drame de televiziune.
În 1980, a jucat în filmul tv “Agatha Christie Murder Is Easy”, în drama “The Royal Romance of Charles and Diana”, în care a jucat rolul Reginei Mamă, și în miniseria “Nord și Sud”. În 1988, a apărut în drama de televiziune romantică “The Woman He Loved”, acesta fiind ultimul său rol pe micile ecrane.
Pe 17 noiembrie 2008, la vârsta de 92 de ani, actrița a primit Medalia Națională a Artelor, cea mai înaltă onoare conferită unui artist individual în numele poporului american, premiul fiindu-i oferit de președintele George W. Bush, iar pe 9 septembrie 2010, a devenit Cavaler al Legiunii de onoare, distincția fiindu-i acordată de președintele Nicolas Sarkozy, care i-a spus: “Onorezi Franța pentru că ne-ai ales pe noi”. În iunie 2017, cu două săptămâni înainte de împlinirea vârstei de 101 ani, actrița a fost numită Comandant al Ordinului Imperiului Britanic, cu ocazia zilei de naștere a reginei Elisabeta a II-a. Olivia de Havilland a murit din cauze naturale în somn, la domiciliul său din Paris, pe 26 iulie 2020, la venerabila vârstă de 104 ani.
Pingback: Charles Boyer. Viața și moartea actorului care s-a sinucis la două zile după decesul soției - Dosare Secrete / August 26, 2023
/
Pingback: Humphrey Bogart. Actorii nu mor niciodată - Dosare Secrete / December 25, 2023
/