HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasicInterpretul lui Ashley din „Pe aripile vântului” a fost agent secret. Leslie Howard a murit răpus de Luftwaffe

Interpretul lui Ashley din „Pe aripile vântului” a fost agent secret. Leslie Howard a murit răpus de Luftwaffe

Leslie Howard
DS TW

Născut pe 4 aprilie 1893 la Londra, Leslie Howard, al cărui nume real era Leslie Stainer, și-a făcut studiile la Dulwich College.

În timpul Primului Război Mondial, aflat pe front, a participat la diferite reprezentații teatrale, iar după demobilizare a obținut primul angajament la Londra, într-o companie de turnee artistice. A jucat în „Peg O’ My Heart” și a obținut un succes care l-a făcut faimos în toată Europa.

O agenție de la Hollywood i-a propus să joace într-o producție americană și astfel chipul lui Leslie Howard a ajuns pe marele ecran. “Prizoniera dragostei”, “Pădurea împietrită”, “Romeo și Julieta și Pygmalionsunt câteva dintre filmele care l-au consacrat ca fiind unul dintre cei mai mari actori ai epocii.

Pentru rolul lui Ashley Wilkes din Pe aripile vântului”, numele lui se impunea de la sine. Frumosul și rafinatul Leslie avea, de ani de zile, un loc aparte și unic la Hollywood. Era eroul melancolic cu un destin sumbru, așadar ar fi fost un Ashley ideal.

Leslie Howard

Totuși, existau două rezerve. Prima: pentru Howard, acest rol ar fi fost o „etichetăde care cu greu s-ar fi putut desprinde pentru a face alte interpretări faimoase. A doua: actorul era cu câțiva ani mai în vârstă decât personajul, iar la acest capitol regizorul David O. Selznick era foarte exigent, așa că l-a pus pe Melvyn Douglas să dea o probă alături de Lana Turner, însă rezultatul a fost un eșec total.

În cele din urmă, producătorul s-a întors la Leslie Howard, dar acesta a refuzat categoric. Rolul nu-l interesa. Știa că avea 45 de ani, că fruntea îi era brăzdată de riduri, că privirea îi era obosită, iar părul blond începuse să încărunțească și să se rărească. Se săturase să joace eroi romantici, îi fusese de ajuns cât se zbătuse, cu trei ani în urmă, când făcuse orice ca să scape de rolul lui Romeo, alături de Julieta – Norma Shearer.

Ce putea face Selznick pentru a-l convinge? Deodată, i-a venit ideea salvatoare. Ca toată lumea de la Hollywood, știa și el că Howard visa să treacă în spatele camerelor de filmat și să debuteze ca regizor. Așa că i-a propus un târg: dacă acceptă să-l joace pe Ashley Wilkes, îl va ajuta să-și împlinească visul și îl va asocia la viitorul său film, Intermezzo”, pentru care tocmai angajase o tânără actriță suedeză, o oarecare Ingrid Bergman. În aparență indiferent, Leslie Howard nu a lăsat să-i scape ocazia. A acceptat rolul și a semnat contractul.

Succesul filmului a fost absolut spectaculos și ulterior Howard și-a împlinit și visul de a deveni regizor și producător. În ultimul film realizat înainte de moartea sa tragică, „Mister Smith” („Omul din Umbră”), interpretează magistral un personaj misterios, care, sub diferite deghizări, dejoacă planurile spionilor internaţionali.

Marele actor a murit pe 1 iunie 1943. Atunci s-a spus că serviciul de spionaj al Gestapoului a confundat avionul în care călătorea Howard cu cel al lui Winston Churchill, care zbura spre Londra în aceeași zi. Nemții au lovit ținta și niciunul dintre pasagerii aeronavei nu a supraviețuit. De fapt, forțele aeriene germane îl vizau chiar pe celebrul artist. Iată o relatare extrasă din presa epocii:

Leslie Howard

– Stimați pasageri, vă rugăm să vă atașați centurile de siguranță. Avionul civil DC-3 decolează de pe aeroportul din Lisabona cu destinația Londra. Vom zbura la o altitudine de 4.500 de metri, cu o viteză de 300 de kilometri pe oră. Comandantul aeronavei și întregul echipaj vă urează călătorie plăcută!

Un mesaj obișnuit, rostit la începutul fiecărui zbor civil, oriunde în lume. Așa începea și acel zbor al unui aparat modest, ușor demodat, care se ridica de pe pământul Portugaliei… Urma să survoleze Gibraltarul, pentru ca apoi să aterizeze în Anglia, într-o zi senină de vară a anului 1943.

Zbor de rutină. Vizibilitate perfectă. Cine și-ar fi putut închipui că, peste mai puțin de o oră, opt avioane de vânătoare germane Messerschmitt vor ataca furibund aeronava civilă, lipsită de orice armament la bord? Cine și-ar fi imaginat că mica pasăre de metal avea să se prăbușească în flăcări, în apele golfului Biscaya? Nimeni. Și totuși, așa s-a întâmplat.

Când vestea a ajuns în Anglia, emoția s-a ridicat la cote neobișnuite. Un avion identic, zburând la aceeași oră și pe aceeași rută, îl transporta incognito pe însuși primul ministru britanic, Sir Winston Churchill. Dar forțele aeriene naziste s-au grăbit să anunțe, chiar înaintea serviciilor secrete britanice (Royal Air Force), numele pasagerilor aflați la bordul acelui DC-3 doborât.

Naziștii știau foarte bine cine erau cei care fuseseră uciși. Iar printre numele acestora se afla și „agentul Serviciului Secret Britanic” Leslie Howard.

Imediat, s-a aflat acesta era chiar celebrul actor de teatru și cinema, eroul seducător din “Macul Roșu”, “Agentul Secret”, “Intermezzo”, interpretul inegalabil al lui Ashley Wilkes, fermecător și irezistibil în filmul Pe aripile vântului”.

Producător, regizor și protagonist într-un “Hamlet” care a ținut afișele timp îndelungat în Anglia și a făcut înconjurul Americii, Leslie Howard, a fost inegalabilul Higgins din “Pygmalion” de Shaw.

Vestea a ajuns și în tihnita vilă așezată pe una dintre dulcile coline ale comitatului englez Surrey. Soția și fiica actorului au rămas consternate. Fiul, aflat pe un vas de război, a aflat și el. Pentru toți era de necrezut. Soțul iubitor și devotat, tatăl desăvârșit, artistul rafinat fusese agent secret.

Făcuse parte din vestitul grup al lui Stephenson, cea mai puternică rețea britanică de informații și contrainformații și urmărise doar să își ajute patria și să contribuie la efortul Aliaților de a distruge mașinăria de război germană.

La Lisabona, de unde decolase, avusese misiunea oficială de a susține un ciclu de conferințe pe teme culturale, însă adevărata sa misiune era cu totul alta: transmiterea unor documente ce dezvăluiau manevrele Reich-ului…”

DS TW
No comments

leave a comment