Frumusețea ei delicată și talentul remarcabil au transformat-o într-una dintre cele mai iubite actrițe ale Epocii de Aur de la Hollywood. Olivia de Havilland nu a fost însă doar o stea a marelui ecran, ci și o femeie care a avut curajul să înfrunte unul dintre cele mai puternice studiouri din lume, schimbând radical relația dintre actori și industria cinematografică. Câștigătoare a două premii Oscar, interpreta memorabilă din „Pe aripile vântului” a trăit 104 ani, fiind martora unor transformări spectaculoase ale cinematografiei și lăsând în urmă o moștenire care continuă să fascineze spectatorii peliculelor în care a jucat.
Olivia Mary de Havilland a venit pe lume pe 1 iulie 1916 în Japonia. Tatăl ei, Walter de Havilland, a fost profesor de engleză la Universitatea Imperială din Tokyo înainte de a deveni avocat, iar mama, Lilian Fontaine, era educată la Academia Regală de Artă Dramatică din Londra și a fost actriță de teatru.
Lilian și Walter s-au căsătorit în Japonia în 1913, dar mariajul lor nu a fost unul fericit din cauza infidelităților bărbatului. Sora mai mică a Oliviei, Joan, viitoarea actriță Joan Fontaine, s-a născut cincisprezece luni mai târziu, pe 22 octombrie 1917. În februarie 1919, Lilian și-a convins soțul să părăsească Japonia și familia a plecat spre San Francisco.
Lilian a decis să rămână în California și s-a stabilit cu fiicele în satul Saratoga, iar tatăl și-a abandonat familia și a început o relație cu fosta menajeră japoneză, care, în cele din urmă, a devenit a doua lui soție.
Olivia a început să ia lecții de balet la vârsta de patru ani și lecții de pian un an mai târziu, a învățat să citească înainte de a împlini șase ani, iar mama ei, care preda ocazional teatru și muzică, i-a dat lecții de dicție. În acea perioadă, sora mai mică, Joan, a început să îi spună „Livvie” și așa va fi numită toată viața.
Tânăra și-a continuat educația la Liceul Los Gatos și se pregătea să devină profesoară de engleză, dar, după ce s-a înscris în trupa de teatru a școlii, și-a descoperit pasiunea pentru scenă.
Producătorul de filme Henry Blanke convins-o să semneze un contract pe cinci ani cu Warner Bros, pentru un salariu de pornire de 200 dolari pe săptămână. Olivia și-a făcut debutul pe ecran în „Visul unei nopți de vară”, dar, în ciuda campaniei publicitare, filmul nu s-a bucurat de prea mult succes. Au urmat două comedii minore, „Alibi Ike”, cu Joe E. Brown și „The Irish în Us”, iar în martie 1935, actrița și mama ei s-au mutat într-un apartament în Hollywood.
În septembrie 1937, a fost selectată de șeful studioului Warner Bros., Jack L. Warner, pentru a o interpreta pe Maid Marian în „Aventurile lui Robin Hood”, peliculă care a devenit unul dintre cele mai populare filme de aventuri din epoca clasică de la Hollywood.
Într-o scrisoare adresată unui coleg pe 18 noiembrie 1938, producătorul David O. Selznick scria: „Aș da orice dacă am avea-o pe Olivia de Havilland sub contract cu noi, astfel încât să o putem distribui în rolul lui Melanie…” Filmul pe care se pregătea să-l realizeze Selznick era „Pe aripile vântului”, dar Jack Warner nu a vrut să o împrumute pentru proiect. Ea citise romanul și, spre deosebire de majoritatea actrițelor care își doreau rolul lui Scarlett O’Hara, ar fi vrut să o interpreteze pe Melania Hamilton.
Tânăra a apelat la soția lui Warner pentru ajutor. Acesta își amintea mai târziu: „Olivia, care avea un creier ca un computer ascuns în spatele acelor ochi fantastici, pur și simplu s-a dus la soția mea și și-au unit forțele pentru a mă face să mă răzgândesc…”
La câteva zile după ce s-au terminat filmările pentru „Pe aripile vântului”, în iunie 1939, Olivia de Havilland s-a întors la Warner Bros și a început să lucreze la drama istorică a lui Michael Curtiz, „The Private Lives of Elizabeth and Essex”, cu Bette Davis și Errol Flynn.
La începutul anului 1940, a refuzat să joace în mai multe filme în care fusese distribuită, ajungându-se la prima sa suspendare din celebrele studiouri. Apoi a trebuit să se opereze de urgență de apendicită și, în urma intervenției chirurgicale, a avut o lungă perioadă de convalescență într-un spital din Los Angeles, timp în care a respins mai multe scenarii care i-au fost oferite, ceea ce a dus la o altă suspendare.
În 1943, după ce a finalizat contractul de șapte ani cu compania, a fost informată că i-au fost adăugate șase luni pentru perioada în care fusese suspendată. Pe 23 august 1943, la sfatul avocatului ei, a intentat un proces împotriva lui Warner Bros și a câștigat, decizia fiind una dintre cele mai importante hotărâri ale unei instanțe împotriva Hollywood-ului, reducând puterea de nezdruncinat de până atunci a celebrelor studiouri și oferind o mai mare libertate actorilor. Modificarea Codului Muncii datorită acestui caz celebru este cunoscută și astăzi sub numele de Legea De Havilland, iar sora ei, Joan Fontaine, a comentat mai târziu: „Hollywood-ul îi datorează Oliviei foarte mult”.
Actrița a devenit cetățean american pe 28 noiembrie 1941, cu zece zile înainte ca Statele Unite să intre în Al Doilea Război Mondial. Ulterior s-a alăturat Caravanei Victoriei de la Hollywood, într-un turneu în care actorii strângeau bani prin vânzarea de obligațiuni de război. Mai târziu, a început să participe la evenimente publice, dansând în spectacole pentru trupele militare, iar la sfârșitul lui decembrie 1943, a vizitat soldații răniți aflați în spitale, câștigând respectul și admirația publică pentru modul în care a decis să contribuie la efortul de război.
Pe 26 august 1946, s-a căsătorit cu Marcus Goodrich, un veteran al Marinei, jurnalist și autor al romanului Delilah, cu care a avut un băiat, pe Benjamin, născut pe 27 septembrie 1949. După nașterea copilului, Olivia a renunțat temporar la carieră pentru a se ocupa de fiul ei, explicând mai târziu că a deveni mamă a fost o „experiență transformatoare”.
În 1950, familia s-a mutat la New York, unde Olivia a început repetițiile pentru „Romeo și Julieta” la Teatrul Broadhurst. Căsătoria cu Goodrich, care era cu 18 ani mai în vârstă, nu mergea însă prea bine. În august 1952, a depus actele de divorț și a plecat la Paris, iar în aprilie 1953, la invitația guvernului francez, a participat la Festivalul de Film de la Cannes, unde l-a întâlnit pe Pierre Galante, redactor la revista Paris Match.
Cei doi s-au căsătorit pe 12 aprilie 1955 și s-au stabilit într-o casă aflată lângă parcul Bois de Boulogne, în arondismentul 16 din Paris. În același an, Olivia a revenit pe ecrane cu „That Lady”, un film despre o prințesă spaniolă și dragostea ei neîmpărtășită pentru regele Filip al II-lea. Pe 18 iulie 1956, a născut cel de-al doilea copil, pe Gisèle Galante. Cuplul s-a separat în 1962, dar cei doi au continuat să locuiască în aceeași casă încă șase ani, pentru a-și crește fiica împreună. Bărbatul s-a mutat apoi peste drum de reședința ei și au rămas apropiați, chiar și după finalizarea divorțului, iar actrița a avut grijă de el în timpul în care Pierre se lupta cu cancerul pulmonar.
La începutul anului 1962, Olivia de Havilland a călătorit la New York și a început repetițiile pentru o piesă de teatru, „A Gift of Time”, a lui Garson Kanin, și, în același an, a publicat și prima sa carte, „Every Frenchman Has One”, o relatare amuzantă a încercărilor ei de a se adapta la viața, manierele și obiceiurile francezilor, volum care a devenit rapid un bestseller.
Pentru că rolurile de film deveniseră greu de găsit, situație cu care se confruntau mai mulți veterani de la Hollywood, a început să joace în drame de televiziune. În 1980, a apărut în filmul tv „Agatha Christie Murder Is Easy”, în drama „The Royal Romance of Charles and Diana”, în care a interpretat rolul Reginei Mamă, și în miniseria „Nord și Sud”. În 1988, a fost distribuită în drama „The Woman He Loved”, acesta fiind ultimul său rol pe micile ecrane.
Pe 17 noiembrie 2008, la vârsta de 92 de ani, actrița a primit Medalia Națională a Artelor, cea mai înaltă onoare conferită unui artist în numele poporului american, premiul fiindu-i înmânat de președintele George W. Bush, iar pe 9 septembrie 2010, a devenit Cavaler al Legiunii de onoare, distincția fiindu-i acordată de președintele Nicolas Sarkozy, care i-a spus: „Onorezi Franța pentru că ne-ai ales pe noi”. În iunie 2017, cu două săptămâni înainte de împlinirea vârstei de 101 ani, actrița a fost numită Comandant al Ordinului Imperiului Britanic, cu ocazia zilei de naștere a reginei Elisabeta a II-a.
Olivia de Havilland s-a stins din viață la domiciliul său din Paris, pe 26 iulie 2020, la venerabila vârstă de 104 ani.















