Rodrigo Borgia a fost una dintre cele mai controversate figuri ale Bisericii Catolice, pentru că pontificatul său a fost marcat de acuzații de corupție, nepotism și numeroase scandaluri.
Născut la 1 ianuarie 1431 în Xàtiva, în Regatul Valenciei, Borgia provenea dintr-o familie nobilă spaniolă. Unchiul lui, Alfonso de Borgia, devenit Papa Calixt al III-lea, i-a facilitat cariera ecleziastică, numindu-l cardinal la doar 25 de ani și vicecancelar al Bisericii în 1457. Înalta funcție i-a permis să acumuleze o avere considerabilă și să își consolideze influența în Curia Romană.
Viitorul papă avea faima de mare amator de femei și de cuceritor irezistibil. Papa Pius I reproșându-i la un moment dat isprăvile scandaloase. Totuși și-a exercitat înalta funcție sub încă patru papi, între 1457 și 1492.
În volumul „The Borgias: Alexander VI, Caesar, Lucrezia”, apărut în 1921 la Milano, scriitorul italian Giuseppe Portigliotti îl caracterizează astfel: „Extrem de bogat, făcea un lux care eclipsa totul. Fastuos, senzual, corupt, plăcut în societate, vorbind fermecător, el se lăsa în voia simțurilor fără a-și uita țelul vieții – tronul papal, și mijloacele necesare – banii. Încet-încet, își asigură voturile cardinalilor fie cu sume importante, fie cu mari compensații de alt ordin, în caz de alegere. Momentul se apropia! Numeroșii lui bastarzi crescuseră mari și puteau să se împărtășească larg de ascensiunea lui pe tronul papal. Avea 60 de ani, dar era în plină vigoare. La primele două scrutine, Sfântul Scaun i se refuză. El făcu un efort disperat, aruncă alte mari sume ce, de altfel, proveneau și de pe urma voturilor asigurate de el papei decedat, și, în sfârșit, se văzu ales și luă numele de Alexandru VI…”
După conclavul din 1492, care a fost marcat de acuzații de simonie, Rodrigo Borgia a avut un pontificat dominat de eforturile de a-și consolida puterea și de a-și promova familia. Și-a legitimat cei patru copii pe care îi avea cu Vannozza dei Cattanei, amanta sa oficială, doi dintre ei, Cesare și Lucrezia Borgia devenind figuri proeminente ale vieții publice de la Roma.
Papa Alexandru a fost implicat în numeroase alianțe și conflicte, inclusiv în războaiele italiene și în disputele teritoriale dintre Spania și Portugalia. El este cel care a emis bula papală „Inter caetera”, în 1493, care a împărțit Lumea Nouă între cele două puteri coloniale ale epocii, Spania și Portugalia.
„Simțindu-se acum atotputernic, spaniolul senzual și lipsit de orice scrupule dădu frâu liber tuturor pornirilor lui. Nu oficia cu plăcere și nici măcar corect decât rar. Lipsea chiar și la zilele cele mari, când trebuia să apară, dacă noaptea fusese darnică cu el sau dacă era ocupat de vreuna din crimele lui celebre. Ocupațiile lui preferate erau de două feluri: lucrative și senzuale și, în ambele cazuri, nu punea nici un scrupul în alegerea mijloacelor.
Vindea indulgențe oricui, cruci episcopale și pălării de cardinal. Un bandit, un criminal, dracul însuși, putea cumpăra orice. Cât despre plăceri, se știe precis că nu și-a refuzat-o nici pe Lucreția, fiica lui, și nici chiar propriu-i sex nu-i fu străin.
Simoniac, desfrânat, sperjur, vânzător de locuri de episcopi și de cardinali, avar până la crimă, senzual până la incest, el înălță rugul lui Savonarola după ce văzu că nu-l poate corupe. Cu umanismul și Renașterea care cucereau lumea nu putea avea nici o legătură. Bisericii, de asemenea, nu-i oferi un ban. Cheltui însă sume fabuloase cu întărirea Castelului San-Angelo. Singurul merit artistic, indirect, este apartamentul său de la Vatican, pictat de Pinturicchio, unde se petrecură atâtea orgii și unde puse să-i picteze amanta de lungă durată, Giulia Farnese, în madonă…
La 71 de ani, era încă robust, strălucitor de sănătate, fermecător, cu ochii pătrunzători și buzele groase expresive și pierdea încă nopți întregi în faimoasele convivium, la care dansau câte 50 de femei goale și apoi se dădeau pradă cui se nimereau, sub ochii lui, ai lui Cezar și ai Lucreției, ceea ce spunea destul de mult în privința legăturilor necurate dintre fiică și el.
Jean, fiul lui cel mic, după o călătorie în Spania, se înapoie aducând tatălui său o andaluză ale cărei forme, demne de Junona, îl extaziază o vreme pe Papa cel îndrăcit. Îi plăceau însă tinerele fete și le vedea adesea noaptea în număr mare, dansând în apartamentul său, cu rochițe scurte care adesea cădeau cu totul înspre ziuă. Slăbiciunea aceasta îl făcu să o urmeze pe Lucreția, la vârsta de 13 ani, când se mărită întâia oară, până la patul nupțial și să asiste la dezbrăcatul ei alături de mirele stupefiat…”, consemnează Giuseppe Portigliotti în volumul citat.
Rodrigo Borgia a murit pe 18 august 1503, în circumstanțe misterioase. Unele surse sugerează că ar fi fost otrăvit, în timp ce altele indică o boală subită. După moartea lui, influența familiei a scăzut rapid, iar pontificatul său a fost considerat un exemplu de corupție și decădere morală în Biserica Catolică, fiind asociat cu intrigile politice, morțile suspecte și imoralitatea.
Sursa: Giuseppe Portigliotti, The Borgias: Alexander VI, Caesar, Lucrezia, 1921
