Timp de aproape șapte secole, povestea Papesei Ioana a fascinat, a scandalizat și a împărțit istoricii în două tabere. Potrivit legendei, o femeie de o inteligență remarcabilă ar fi reușit să-și ascundă identitatea, să urce în ierarhia Bisericii și să fie aleasă papă în secolul al IX-lea, înainte ca un eveniment dramatic să-i dezvăluie adevărata identitate în timp ce se afla chiar în centrul Romei. Deși cercetările moderne au pus sub semnul întrebării existența sa și au arătat că numeroase detalii ale relatării au apărut la câteva sute de ani după perioada în care s-ar fi petrecut faptele, cronicile despre Papesa Ioana au devenit unele dintre cele mai persistente din istoria papalității.
Ioana s-ar fi născut în anul 818, în familia unor misionari englezi din Mainz, Germania și era de o frumusețe sclipitoare. Când avea 12 ani, s-a îndrăgostit de un călugăr, a fugit de acasă, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și a intrat în mănăstirea unde slujea iubitul ei pentru a-i fi alături. Deghizată și purtând numele Ioan Anglicus, tânăra își petrecea zilele rugându-se, dar în scurt timp înșelătoria a fost descoperită, iar călugărul și fata au fost nevoiți să fugă. Ca sa scape de pedeapsa Bisericii, cei doi au plecat în pelerinaj prin Europa, cu gândul să ajungă în Țara Sfântă.
La Atena, călugărul a părăsit-o, iar Ioana s-a îndreptat spre Roma. Sub falsa înfățișare de bărbat, a lucrat, conform unor surse, ca notar și a ajuns foarte cunoscută, ținându-și în continuare identitatea secretă. Slujitorii Papei o îndrăgeau mult pentru inteligență și credința ei nemărginită și apelau la ea pentru toate chestiunile juridice complicate ale Vaticanului.
La moartea Papei Leon al IV-lea, în anul 855, când Ioana avea 38 de ani, ar fi fost aleasă în unanimitate succesor al acestuia și ar fi ocupat Scaunul papal sub numele de Ioan al VIII-lea. Niciun cardinal de la Vatican nu știa însă că sub veșmintele sale se ascunde o femeie. Secretul ar fi fost descoperit însă de slujitorul ei personal, care în scurt timp i-a devenit amant.
Ioana a rămas însărcinată, dar a ascuns sarcina timp de mai multe luni, spun legendele. Momentul nașterii copilului a fost, însă, cât se poate de public, în timpul unei procesiuni, iar mulțimea a asistat îngrozită la venirea pe lume a copilului papesei. Furioși, oamenii ar fi legat-o de coada calului, ar fi târât-o prin colbură și ar fi ucis-o cu pietre. Aceeași soartă a avut-o și copilul nou-născut. După răzbunarea mulțimii, cardinalii au proclamat foarte repede un nou papă, pe Benedict al III-lea.
Prima menționare a femeii-papă a apărut în „Chronica Universalis Mettensis” a lui Jean de Mailly, care consemnează: „Unul dintre Papi nu este inclus in lista oficială a Suveranilor Pontifi. A fost o femeie care s-a deghizat în bărbat și a reușit să devină cardinal, apoi Papă.
Într-o zi, în timp ce se afla călare pe cal, a născut un copil. Imediat a fost legată de coada calului, târâtă și ucisă cu pietre. În locul în care a fost îngropată a fost inscripționat: “Petre, Pater Patrum, Papisse Prodito Partum” (O, Petru, condamnă nașterea femeii-papă). Tot atunci a fost decis un post negru de 4 zile, numit “postul femeii-papă”.
Legenda a fost preluată în secolul al XIII-lea de Martin de Opava în „Chronicon Pontificum et Imperatorum”:
„John Anglicus, născută la Mainz, a fost papă timp de doi ani, șapte luni și patru zile și a murit la Roma, după care scaunul papal a fost vacant timp de o lună. A născut în timpul unei procesiui de la Catedrala Sfântul Petru la Laterano, pe o stradelă numită acum Via Sacra, aflată între Colosseum și Biserica Sfântului Clement. Se spune că a fost îngropată în același loc. Papii care i-au urmat nu au mers niciodată pe acel drum, din cauza acestui eveniment rușinos din istoria bisericii”.
O altă versiune a „Chronicon”-ului arată că femeia papă nu a fost ucisă imediat după naștere, dar a fost detronată și a trăit mulți ani ispășindu-și pedeapsa, iar fiul născut pe străzile Romei ar fi devenit episcop de Ostia și ar fi slujit la înmormântarea mamei sale.
Timp de multe secole, legenda papesei a circulat în Italia și în întreaga Europă. Strădania bisericii de a o nega cu argumente, documente și înscrisuri a fost inutilă.
În 1534, analele din Boiorum considerau istoria papesei drept o simplă „fabulă“ populară. În 1588, Florimond de Reniond a publicat „Erreur populaire de la Papesse Jeanne“, după ce, în 1547, David Blondel tipărise o „Iluminare familiară asupra problemei“, în care a adus o serie de argumente solide împotriva existenţei papesei şi a cronicii lui Martin Polonus. Se arăta astfel că, după moartea lui Leon al IV-lea (17 iulie 855), scaunul papal ar fi fost ocupat de Benedict al III-lea. Cardinalul Baronins explică legenda „Ioanei“ prin faptul că papa Ioan VIII (872— 832) ar fi fost numit „papesa” pentru moliciunea sa femeiască (lucru care contrazice, însă, realitatea faptelor acestuia).
Alte scrieri explică apariţia legendei ca rezultat al decăderii şi al dezmăţului din epocă, papii Ioan al X-lea, al XI-lea, al XII-lea şi al XIII-lea fiind renumiţi pentru chefurile şi viaţa lor uşoară şi, mai ales, pentru faptul că erau realmente conduşi de curtezane. De altfel, una dintre concubinele lui Ioan al XII-lea se numea Ioana.
Exista însă o tradiție la Vatican care s-a păstrat mult timp: nu se alegea un nou papă până nu se certifica faptul că pontiful este cu adevărat bărbat. Era proclamat apoi prin celebra frază: „Habemus papam vir!” Astăzi este folosită formula: „Habemus papam!”, pronunțată de către cardinalul protodiacon de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru, pentru a anunța orașului și lumii întregi identitatea noului ales și numele pe care acesta și l-a asumat.
Povestea femeii care a ajuns în vârful ierarhiei bisericii rămâne încă subiectul unor dezbateri aprinse, deși nu există dovezi evidente în sprijinul existenței sau, dimpotrivă, al inexistenței pontificatului ei.
