Giorgio Vasari s-a născut pe 30 iulie 1511 la Arezzo, în Toscana, și și-a început ucenicia artistică pe lângă pictorul francez Guillaume Marcillat, autorul vitraliilor Domului din Arezzo. În 1524, tânărul a plecat la Florența, unde a lucrat în atelierul lui Andrea del Sarto și la Academia de desen a lui Baccio Bandinelli și, începând cu anul 1529, a frecventat, împreună cu Francesco Salviati, atelierul lui Raffaello da Brescia.
Între anii 1536 și 1539 Vasari a călătorit la Roma, Florența și Veneția, realizând o serie de picturi, printre care portretul ducelui Alessandro de’ Medici, o compoziție ce reprezenta Nașterea Domnului pentru schitul din Camaldoli și alegoria pe tema Concepției Imaculate pentru biserica “St. Apostoli” din Florența. Preocupat de biografiile marilor maeștri ai picturii, Vasari a documentat timp de mai mulți ani această temă și în anul 1550 a publicat prima ediție a operei sale fundamentale, “Vite de’ più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani da Cimabue insino a’ tempi nostri”, o culegere de materiale despre viața și operele marilor artiști italieni.
În această perioadă l-a cunoscut pe Michelangelo, care l-a sfătuit să se ocupe și de arhitectură și, în anul 1554, Vasari s-a stabilit la Florența, fiind invitat de ducele Cosimo I de’ Medici, care l-a angajat pentru lucrări urbanistice și de arhitectură. Și-a început misiunea cu restaurarea Palazzo Vecchio, a continuat apoi cu construcția clădirii administrative Palazzo degli Uffizi, care va fi finalizată abia în 1580, după moartea sa, și care va deveni mai târziu faimoasa galerie de artă Uffizi. Colecția de pictură renascentistă a galeriei conține lucrări ale celor mai mari pictori ai epocii, inclusiv Michelangelo, Leonardo da Vinci și Botticelli, fiind cel mai vechi muzeu din Europa. A fost deschisă vizitatorilor care solicitau acest lucru începând cu secolul al XVI-lea, iar în 1765 a fost deschisă oficial publicului, devenind muzeu în 1865.
În 1563, Giorgio Vasari a început grandioasele lucrări de frescă pentru decorarea salonului di Cinquecento din Palazzo Vecchio, iar în 1565 s-a ocupat de construirea Coridorului vasarian, care unește Palazzo Vecchio cu Palazzo Pitti, traversând râul Arno peste Ponte Vecchio și care trebuia să servească ca soluție de refugiu pentru familia ducală în caz de urgență.
Coridorul a fost comandat pentru a sărbători căsătoria fiului Marelui Duce de Toscana, Francesco, cu Ioana de Austria, iar în timpul lucrărilor piața de carne, găzduită în acel moment pe Ponte Vecchio, a fost mutată, pentru a evita ca mirosul să ajungă în pasaj. Locul măcelăriilor a fost luat de magazinele de bijuterii de aur și pietre prețioase care se află încă aici. Pe Ponte Vecchio, care uneşte malurile fluviului Arno, vitrinele giuvaergiilor strălucesc ca şi acum patru sute de ani: şiraguri de perle, brăţări de aur, inele scumpe. Dar adevăratele comori, neprețuitele comori sunt peste drum, la Uffizi.
În anul 1570, Vasari a fost chemat la Roma de papa Pius al V-lea pentru a picta trei dintre capelele din Palatul Vaticanului: Capella di San Michele, San Pietro Martire și Santo Stefano, iar în 1572 a început să lucreze la pictura cupolei Domului din Florența, care înfățișează scena Judecății de apoi și care va fi completată, după moartea lui, de Federico Zuccari.
Artistul, care a fost căsătorit cu Niccolosa Bacci, membră a uneia dintre cele mai bogate și mai proeminente familii din Arezzo, s-a bucurat de o mare reputație în timpul vieții și a adunat o avere considerabilă. În 1547, și-a construit o casă frumoasă în Arezzo și i-a decorat pereții și bolțile cu picturile sale, reședința fiind transformată mai târziu în casă memorială. A fost ales apoi în consiliul municipal al orașului natal și spre sfârșitul vieții a primit funcția supremă de gonfaloniere, fiind numit Cavaler al pintenului de aur de către Vatican.
“În cetatea toscană Arezzo am ajuns în zori, după un drum lung de noapte care ne-a purtat între colinele alternante ale peisajului cel mai armonic al Italiei peninsulare. Aci se află, afrescată de artist, casa lui Giorgio Vasari, pictor de o execuţie desăvârşită, primul istoric al artelor din lume. Nimeni nu va putea studia această epocă măreaţă care a însemnat o cotitură decisivă în istoria omenirii şi care se numeşte Renaştere, fără a recurge la cel mai însemnat tezaur de informaţii despre arta ei şi pe care îl constituie cartea de biografii a lui Giorgio Vasari, “De Vite dei piu eccelteriti pittori, scultori ed architettori”. Cartea aretinului Vasari este o fascinantă cronică a două sute de ani de artă, o frescă gigantică, în care plasticianul a ştiut să aşeze, ţinând seama de legile perspectivei şi ale proporţiei, sutele de personaje, creatori de valori spirituale, tot atâţia actori ai unei drame care se desfăşoară vertiginos în faţa ochilor cititorilor”, scria academicianul Alexandru Balaci despre Vasari în revista Ramuri în iulie 1977.
Giorgio Vasari a murit pe 27 iunie 1574, la vârstă de 63 de ani, la Florența.
