HomeVizionariiScriitoriPinocchio și magia transformării

Pinocchio și magia transformării

DS TW

Aventurile lui Pinocchio, celebrul roman pentru copii scris de italianul Carlo Collodi, a apărut în foileton între anii 1881 și 1883, iar în februarie 1883 a fost completat și publicat în volum.

Scriitorul, al cărui nume real a fost Carlo Lorenzini, s-a născut pe 24 noiembrie 1826 la Florența, pseudonimul provenind de la satul Collodi, situat între Lucca și Pistoia, unde venise pe lume mama sa, Angela Orzali, și unde și-a petrecut și el o bună parte din copilărie. Mama lui era croitoreasă, iar tatăl era bucătar și ambii lucrau pentru marchizul Ginori Lisci, pe moșia acestuia.

Până la vârsta de 17 ani, Carlo a fost elevul mai multor școli conduse de ordine călugărești catolice, era pasionat de literatură și muzică, a frecventat cercurile literare și a făcut numeroase călătorii în Italia rurală.

Activitatea de scriitor a început-o la vârsta de 20 de ani, când a primit sarcina de a face recenzii pentru catalogul unui librar florentin, apoi a publicat diverse articole pentru periodicul “L’ Italia Musicale”, una dintre revistele de specialitate cele mai importante din acea vreme.

Collodi a devenit faimos ca jurnalist publicând articole în periodice, a condus și a fondat ziare importante, printre care “Il lampione”, publicație ce a fost interszisă de cenzură după evenimentele din 1848. Ziarul a reapărut după 11 ani, cu ocazia plebiscitului pentru unirea cu Piemontul, actul care a prefigurat unificarea Italiei.

În anii 1850, gazetarul și-a extins preocupările devenind autor dramatic și scriitor, iar în 1856 a folosit pentru prima dată pseudonimul Carlo Collodi, pe care l-a adoptat definitiv în perioada 1870 – 1880.

A început să scrie cărți pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii “I raconti delle fate” (“Povestirile zânelor”), o traducere excepțională de basme franceze după Charles Perrault, Madame Leprince de Beaumont și Madame D’Aulnoiy.

Acest volum a fost urmat de o serie de cărți special concepute pentru uz școlar, în care basmul se împletea cu prezentarea informațiilor, o formulă care era destul de populară în acele vremuri și căreia Carlo Lorenzini i-a dat o formă deosebit de apreciată de copii, dar și de profesori și învățători.

Lucrări precum “Giannettino” (“Ionel”), “Minuzzolo” (“Micuțul”), “L’Abbaco di Giannettino” (“Socotitoarea lui Ionel”), “La Grammatica di Giannettino” (“Gramatica lui Ionel”), “Il Viaggio per l’ Italia di Giannettino” (“Călătoria lui Ionel prin Italia”) și “La Lanterna Magica di Giannettino” (“Lanterna fermecată a lui Ionel”) l-au transformat într-un autor de referință pentru sistemul educațional al noului stat italian.

În 1881, Collodi a început să scrie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, “Il giornale per I bambini”, care, în primul său număr (apărut la 7 iulie), a publicat cel dintâi episod din “Aventurile lui Pinocchio”, intitulat “Storia di un burattino” (“Povestea lui Burattino”).

Scriitorul a murit la Florența pe 26 octombrie 1890 și a fost înmormântat în cimitirul eroilor din orășelul San Miniato la Monte. Toate manuscrisele lui au fost donate de familie Bibliotecii Naționale Centrale, unde sunt păstrate și astăzi.

“Aventurile lui Pinocchio”, cea mai faimoasă carte a autorului toscan, a fost tradusă în zeci de limbi, a cunoscut adaptări făcute de scriitori celebri și numeroase ecranizări, mai ales de desene animate.

Cel mai cunoscut “Pinocchio” este filmul american de animație din 1940 regizat de Ben Sharpsteen și Hamilton Luske, produs de Walt Disney și distribuit de RKO Pictures, considerat cel mai inovator și substanțial film al lui Disney.

Ediția cărții în limba română publicată de Editura Ion Creangă în 1983 are cele mai reușite ilustrații, lucrările fiind realizate de Val Munteanu, unul dintre cei mai prolifici artiști români postbelici (Unele dintre fotografiile care însoțesc articolul si se referă la această ediție sunt preluate de pe site-ul valmunteanu.com)

Una dintre cele mai fermecătoare puneri în scenă a cărții în România a fost cea din anii ’70 de la Teatrul Ion Creangă, rolul lui Pinocchio fiind interpretat în travesti de actrița Alexandrina Halic.

DS TW
No comments

leave a comment