AcasăOameni care au intrat în istorieImpostori și infractoriRasputin și misterul vindecărilor lui miraculoase

Rasputin și misterul vindecărilor lui miraculoase

Grigori Yefimovich Rasputin s-a născut pe 21 ianuarie 1869 într-o familie de țărani care locuia în micul sat Pokrovskoye, în zona râului Tura din guvernoratul Tobolsk.

Există puține informații despre părinții lui, dar se știe că tatăl viitorului călugăr, Yefim, era un țăran credincios, se născuse în același sat în 1842 și s-a căsătorit cu mama lui Rasputin, Anna  Parshukova, în 1863. Yefim  era curier guvernamental, slujba lui fiind să transporte oameni și mărfuri între Tobolsk și Tyumen. Cuplul a avut alți șapte copii, dar toți au murit de mici, însă, potrivit istoricului Joseph T. Fuhrmann, este posibil să fi existat un al nouălea copil, o fată numită Feodosiya.

satul Pokrovskoye în 1912

Potrivit istoricului Douglas Smith, copilăria și tinerețea lui Rasputin sunt „o gaură neagră despre care nu știm aproape nimic”. Se pare că mama și tatăl lui Rasputin nu au urmat nicio școală și erau analfabeți, iar copilul nu a învățat să scrie și să citească până la maturitate. Grigori a avut o adolescență zbuciumată, posibil din cauza faptului că abuza de alcool, a fost implicat în mici furturi și sunt consemnate câteva scandaluri cu autoritățile locale.

În 1886 Grigori a călătorit la Abalak, o localitate aflată la aproximativ 250 de kilometri de Tyumen și 2.800 de kilometri de Moscova, unde a întâlnit o fată, tot țărancă, pe nume Praskovya Dubrovina. După ce a curtat-o timp de câteva luni, cei doi s-au căsătorit în februarie 1887, s-au mutat în casa părintească a lui Rasputin, iar ea a rămas în satul Pokrovskoye în timpul tuturor călătoriilor ulterioare ale bărbatului, fiindu-i fidelă pentru tot restul vieții. Cuplul a avut șapte copii, dar numai trei au supraviețuit până la maturitate: Dmitri, născut în 1895, Maria, care a venit pe lume trei ani mai târziu, și Varvara, care s-a născut în 1900.

Rasputin
Rasputin împreună cu cei trei copii ai săi

În 1897, Rasputin a început să fie interesat de religie și a plecat din satul natal pentru a merge într-un pelerinaj, motivele acestei decizii fiind însă neclare. Potrivit unor surse, bărbatul a părăsit satul pentru a scăpa de o pedeapsă, pentru că era implicat într-un furt de cai, alte surse sugerează că ar fi avut o viziune a Fecioarei Maria sau a Sfântului Simeon de la Verkhoturye, în timp ce unii istorici spun că pelerinajul lui Rasputin a fost inspirat de un tânăr student la teologie, Melity  Zaborovsky. Oricare ar fi motivele sale, Rasputin a reununțat din acel moment la vechea sa viață. Avea deja douăzeci și opt de ani, era căsătorit de zece ani, avea un fiu și un alt copil pe drum și, potrivit lui Douglas Smith, decizia sa „ar fi putut fi provocată doar de un fel de criză emoțională sau spirituală”.

Rasputin făcuse și înainte pelerinaje mai scurte la Mănăstirea Sfântul Znamensky de la Abalak și la catedrala din Tobolsk, dar vizita sa la Mănăstirea Sf. Nicolae de la Verkhoturye din 1897 l-a transformat definitiv. Aici l-a întâlnit pe un stareț în vârstă, cunoscut sub numele de Makary (Macarie), a stat câteva luni la mănăstire și probabil că în această perioadă a învățat să citească și să scrie. Mai târziu ar fi spus că unii dintre călugării de la Verkhoturye erau homosexuali și a criticat viața monahală ca fiind prea coercitivă. Bărbatul s-a întors la  Pokrovskoye complet schimbat, avea o privire confuză și un comportament total diferit, a devenit vegetarian, a jurat să nu mai bea alcool și se ruga multe ore pe zi, neglijându-și complet treburile casnice și familia.

Rasputin

Grigori și-a petrecut următorii ani ca “strannik” (pelerin), plecând din sat pentru lungi perioade de timp, luni sau chiar ani la un moment dat, pentru a umbla prin țară și a se ruga în diferite mănăstiri. Este posibil să fi ajuns chiar până la Muntele Athos, dar nu există informații certe despre acest punct din biografia sa.

Până la începutul anilor 1900, călugărul avea deja un mic cerc de adepți, în primul rând membri ai familiei, dar și alți țărani din zonă, care se rugau alături de el duminica sau de alte sărbători în perioada în care se afla în Pokrovskoye și a construit apoi un fel de capelă improvizată în pivnița casei tatălui său, unde grupul de adepți organiza întâlniri secrete de rugăciune. Aceste evenimente au stârnit însă suspiciunea și chiar ostilitatea preotului satului și a altor săteni, mai ales pentru că se zvonea că adeptele de sex feminin ale lui Rasputin îl spălau înainte de fiecare întâlnire, că grupul cânta cântece ciudate și chiar că bărbatul s-ar fi alăturat grupării Khlysty, o sectă religioasă ale cărei ritualuri includeau autoflagelarea și orgiile sexuale.

Informațiile despre activitățile lui Rasputin au început să se răspândească în întreaga Siberie la începutul anilor 1900 și, la un moment dat a călătorit în orașul Kazan, unde și-a consolidat reputația de călugăr înțelept sau om sfânt, spunându-se că îi ajută pe oameni să-și rezolve crizele personale sau spirituale. În ciuda zvonurilor că făcea sex cu adeptele lui, Rasputin i-a făcut o impresie bună starețului Mănăstirii Șapte Lacuri din afara Kazanului, precum și oficialilor locali ai Bisericii Arhimandritul Andrei, care i-au dat o scrisoare de recomandare către episcopul Serghei, rectorul Seminarului Teologic din Sankt Petersburg, oferindu-i și o sumă de bani pentru a putea călători în capitala imperiului.

Rasputin, Macarie și Teofan

După ce l-a întâlnit pe episcopul Serghei la Mănăstirea Nevski, Rasputin a fost prezentat conducătorilor bisericii ortodoxe ruse, inclusiv arhimandritului  Teofan, care conducea Seminarul Teologic și era bine conectat cu înalta societate din Sankt Petersburg, slujind mai târziu ca duhovnic al țarului și al soției sale. Teofan a fost atât de impresionat de Rasputin, încât l-a invitat să rămână în casa lui și a devenit unul dintre cei mai importanți și influenți prieteni ai călugărului. Tot el i-a făcut intrarea în multe dintre saloanele unde se aduna aristocrația din oraș pentru discuții religioase și, în timpul acestor întâlniri, Rasputin i-a atras pe unii dintre primii săi adepții, dar mulți dintre aceștia se vor întoarce mai târziu împotriva lui.

Mișcările religioase alternative, cum ar fi spiritismul și teosofia, deveniseră populare în cercurile aristocratice din oraș înainte de sosirea lui Rasputin, mulți dintre nobili fiind interesați de ocultism și fenomene supranaturale, iar ideile și „manierele ciudate” ale lui Rasputin l-au făcut obiectul curiozității elitei din Sankt Petersburg. Potrivit istoricului Joseph Fuhrmann lumea bună era „plictisită, cinică și căuta noi experiențe” în acea perioadă și este posibil ca admirația pentru călugăr să fi fost amplificată de faptul că el era rus nativ, spre deosebire de alți presupuși “sfinți”, cum erau Nizier Anthelme Philippe și Gérard Encausse, care deveniseră și ei populari în oraș în acei ani.

Rasputin printre admiratoarele sale în 1914

Grigori Rasputin a stat la Sankt Petersburg doar câteva luni în această primă vizită, întorcându-se la Pokrovskoye în toamna anului 1903 și a revenit în oraș mai târziu, în 1904 sau 1905. În orice caz, până în 1905 devenise prieten apropiat cu mai mulți membri ai aristocrației, inclusiv cu „Prințesele Negre”, Milica și Anastasia a Muntenegrului, care s-au căsătorit cu verii țarului Nicolae al II-lea, Marele Duce Petru Nicolaevici  și Prințul George Maximilianovici Romanov, iar aceste două cupluri au avut un rol esențial în introducerea lui Rasputin în familia țarului.

Rasputin s-a întâlnit pentru prima dată cu Nicolae al II-lea pe 1 noiembrie 1905, la Palatul Peterhof, iar țarul a consemnat evenimentul în jurnalul său, scriind că el și Alexandra Feodorovna „au făcut cunoștință cu un om al lui Dumnezeu –  Grigorie, din provincia Tobolsk”. După scurt timp călugărul a plecat din nou la Pokrovskoye și nu s-a mai întors în Sankt Petersburg până în iulie 1906.

Rasputin
Țareviciul Alexei în 1904

Când a revenit, Grigori i-a trimis lui Nicolae o telegramă prin care îi cerea să-l primească pentru a-i oferi o icoană a sfântului Simeon din  Verkhoturye, călugărul s-a întâlnit cu Nicolae și Alexandra pe 18 iulie și din nou în octombrie, când i-a cunoscut pentru prima dată și pe copiii imperiali și cam în acest timp familia a devenit convinsă că Rasputin deține puterea miraculoasă de a-l vindeca pe micul țarevici Alexei, care suferea de hemofilie.

O mare parte din influența lui Rasputin asupra familiei imperiale a pornit exact de la credința țarinei că, prin rugăciunile sale, bărbatul îi ameliorează durerile și că reușește să-i oprească sângerările lui Alexei și, potrivit istoricului Marc Ferro, țarina a avut un „atașament pasional” față de Rasputin. Un alt istoric, Harold Shukman, a scris că Rasputin a devenit „un membru indispensabil al anturajului regal”, fiind susținut în mod special de prietena țarinei, Anna Vyrubova, care era convinsă că acest “om sfânt” are puteri miraculoase, devenind în scurt timp una dintre cele mai influente susținătoare ale lui Rasputin.

Nicolae al II-lea, Alexandra și Alexei
Țareviciul Alexei și profesorul său, Pierre Gilliard

În vara anului 1912, Alexei a suferit o nouă hemoragie în zona inghinală după ce făcuse o plimbare cu trăsura în apropierea domeniilor imperiale de vânătoare de la Spala, iar acumularea de sânge i-a provocat un hematom mare, țareviciul suferea de dureri severe, avea febră și delira și toată lumea a crezut că va muri. În disperare de cauză, Alexandra i-a cerut Annei Vyrubova  să-i trimită o telegramă lui Rasputin, care se afla în Siberia în acel moment, pentru a-l ruga să se roage pentru Alexei. Rasputin a răspuns repede, scriindu-i Alexandrei: „Dumnezeu ți-a văzut lacrimile și ți-a auzit rugăciunile. Nu vă întristați. Cel Mic nu va muri. Nu permiteți medicilor să-l deranjeze prea mult”. A doua zi dimineață, starea lui Alexei era neschimbată, dar Alexandra a fost încurajată de mesaj și și-a recăpătat speranța că băiatul va supraviețui, iar în cursul zilei sângerarea lui Alexei s-a oprit. Doctorul S. P. Fedorov, unul dintre medicii care îl tratau pe țarevici, a recunoscut că „recuperarea a fost complet inexplicabilă din punct de vedere medical”. Mai târziu, medicul a mărturisit că Alexandra nu poate fi învinuită că îl considera pe Rasputin ca pe un om cu puteri miraculoase: „Rasputin venea, mergea la pacient, se uita la el și scuipa, iar sângerarea copilului se oprea în scurt timp… Cum ar fi putut țarina să nu aibă încredere în Rasputin?”

Rasputin
Grigori Rasputin, țarina Alexandra și copiii imperiali

Istoricul Robert K. Massie a numit recuperarea lui Alexei „unul dintre cele mai misterioase episoade ale întregii legende Rasputin” și, deși procesul de vindecare este neclar, Massie crede că sfaturile lui Rasputin de a nu-i lăsa pe medici să-l deranjeze prea mult pe Alexei îi ajutau recuperarea, permițându-i să se odihnească și, în plus, mesajele sale o calmau pe Alexandra, reducând stresul emoțional asupra copilului. Țarina își întărea la fiecare episod de acest fel convingerea că Rasputin poate face miracole și ajunsese la concluzia că bărbatul este esențial pentru supraviețuirea lui Alexei. Unii istorici spun că, în alte ocazii, Rasputin a oprit sângerarea lui Alexei prin hipnoză, dar memorialistul Pierre Gilliard, profesorul de limbă franceză al țareviciului Alexei, a avansat cea mai credibilă variantă din punct medical: Rasputin reușea să controleze sângerările băiatului interzicându-i țarinei să-i mai dea aspirină, medicament utilizat pe scară largă la acel moment pentru ameliorarea durerilor, în condițiile în care rolul său de agent anti-coagulare al aspirinei nu a fost cunoscut până în anii 1950.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu