Moartea lui Rasputin, povestită chiar de asasinul său

Moartea lui Rasputin a creat multe valuri în Rusia și, în egală măsură, în societatea occidentală, care nu și-a explicat mult timp fascinația pe care călugărul fanatic a avut-o asupra familiei imperiale ruse. În seara de 30 decembrie 1916, la o oră destul de târzie, principele Iusupov, care era căsătorit cu Irina, nepoata ţarului Nicolae al II-lea, a mers cu automobilul la locuința lui Grigori Rasputin, pentru a-l invita la o mică petrecere. Nu era nicio mirare ca un reprezentant al aristocraţiei ruseşti să-l caute pe călugăr, pentru că influenţa acestuia la curte imperială era mare, dar, în același timp, bărbatul era făcut răspunzător de toate greşelile politice şi militare ale ţarului. Se vorbea despre orgiile şi petrecerile pe care Rasputin le organiza în casa lui, pe şoptite se auzeau şi numele femeilor care îl vizitau, iar rolul lui devenise tot mai dubios.

Prinţul Felix Iusupov a decis, împreună cu Vladimir Purișkevici, deputat în Duma, cu marele duce Dimitrie Pavlovici şi cu locotenentul Suchotin din Garda Imperială, să-l ucidă pe omul de încredere al ţarului.

Complotiștii au ales o noapte de iarnă pentru execuţie și, deşi nu avea prea multă încredere în tânărul duce, Rasputin l-a urmat la reședința sa. “Sunt vrăjit”, spunea el pe drum conform relatărilor ulterioare, “Dumnezeu m-a păzit întotdeauna”.

Prinţul a descris, într-o carte scrisă în limba rusă şi apărută la Paris în 1927, cum s-au împărţit rolurile complotiştilor, spunând că el era însărcinat să-l omoare pe călugăr, în timp ce ceilalţi aşteptau într-o cameră de la etaj. Prinţul şi călugărul au stat de vorbă în salon, unde li s-a adus un platou cu cozonac şi nişte vin. Vinul era însă otrăvit cu cianură de potasiu și, deşi Rasputin a băut zdravăn, otrava nu a avut niciun efect.

Ziarele franceze relatau după apariția volumului: “Stareţul e conştient şi îl străpunge cu ochii pe Iusupov, tânărul principe simte cum ameţeşte pentru că Rasputin îl hipnotizează. Explicaţiile de mai târziu spun că otrava întrebuinţată, cianura de potasiu, în combinaţie cu acidul carbonic din vin, a fost neutralizată, rezultând din reacţia chimică o substanţă inofensivă: carbonatul de potasiu.

Felix Iusupov a reuşit să se rupă din vraja hipnotică şi a alergat la ceilalţi complotişti cărora le-a strigat: “Otrava nu are niciun efect!” Toţi iau hotărârea ca Rasputin să fie sugrumat, dar Iusupov se răzgândeşte, deoarece călugărul era prea puternic. Prinţul îl roagă pe marele duce să-i dea revolverul şi se întoarce în camera în care se afla oaspetele său. Rasputin se plânge de dureri, însă se stăpâneşte şi îi propune tânărului să meargă împreună la niște lăutari, în apropiere. De fapt, voia să plece din casa lui Iusupov. Aflat cu spatele, Rasputin ia în mână o cruce de cuarţ, iar Iusupov îi pune revolverul în coaste şi îi spune grăbit: “Fă o rugaciune, Grigori Iefimowitsch!”

Rasputin îl priveşte uimit, se apropie de prinţ, încearcă din nou să-l hipnotizeze. Iusupov trage, apoi Rasputin se prăbuşeşte pe o blană de urs din cameră. Ceilalţi complotişti coboră de la etaj și cercetează cadavrul observând deasupra inimii, pe cămaşa de mătase, o pată de sânge.

Marele duce si locotenentul Suchotin au plecat imediat cu trăsura să caute un loc unde ar putea duce cadavrul. Prinţul şi Purișkevici se duc la etaj şi discută în şoaptă, apoi, Iusupov, care de-abia îşi putea stăpâni agitaţia, coboară din nou în salon, unde a văzut cum mortul a deschis un ochi, s-a ridicat cu o putere supranaturală şi s-a azvârlit asupra sa, mugind ca o fiară sălbatică.

Rasputin cade a doua oară. “Revolverul! Revolverul! Trage!”, îi strigă Iusupov lui Purișkevici, care coborâse în grabă scara. Prinţul simte că Rasputin se ridică iar, chiar în spatele său. Călugărul se târăşte în patru labe şi ajunge la o uşă care dă în curte. Deschide usa şi iese afară, iar deputatul trage doua focuri de armă după el. Iusupov îi taie drumul fugarului care încerca să se năpustească spre poartă. Purișkevici trage a patra oară, Rasputin cade din nou și e lovit cu pintenul cizmei.

Un sergent de gardă, auzind împuşcăturile, a sosit în grabă la palat, Iusupov i-a povestit tot ce s-a întâmplat. Sergentul se grăbeşte la sediu pentru a face un raport scris despre moartea lui Rasputin, între timp marele duce si locotenentul se înapoiază şi complotiștii duc mortul la trăsură. Merg apoi până la Podul Petru şi Pavel şi aruncă mortul într-o gaură făcută în gheaţa râului Neva. Două zile mai târziu, cadavrul este găsit, iar prinţul Iusupov predă ţarului un denunţ împotriva sa pe care îl primise din partea Curţii Marţiale. Ţarul Nicolae, foarte tulburat, a respins hârtia și a decis alte pedepse. Marele duce Pawlovitsc a fost exilat în Persia, Felix Iusupov a fost trimis la moşia sa, Purișkevici si Suchotin au dispărut pe front.

“Lumina s-a stins”, a suspinat ţarina Alexandra în momentul în care i s-a anunţat moartea lui Rasputin”.

*** Relatări din presa franceză după apariția volumului “Sfârșitul lui Rasputin”, F. T. Iusupov, Paris, 1927

Detaliile despre asasinat oferite de Felix Iusupov au fost contestate de-a lungul timpului. Declarația dată inițial la poliție, mărturisirea făcută în timpul exilului în Crimeea în 1917, cartea pe care a scris-o în 1927 și depozițiile făcute sub jurământ în 1934 și 1965 au fost toate diferite între ele, de aceea astăzi este aproape imposibilă o reconstituire exactă a faptelor din 30 decembrie 1916