Roxelana, pe numele său real Alexandra Anastasia Lisowska, cea mai cunoscută dintre sultanele Imperiului Otoman, a fost fiica unui preot ortodox ucrainean din Galiţia ruteană. Tânără a fost capturata de tătari în timpul unui raid de jaf şi dusă la Caffa, în Crimeea, apoi la Constantinopole, în 1518, ajungând în haremul lui Soliman Legiuitorul cu doi ani înainte ca acesta să acceadă pe tronul Imperiului Otoman.
Frumoasa sclavă şi-a petrecut adolescența în harem, s-a convertit la islam, așa cum trebuiau să facă toate fetele creştine ajunse în proprietatea otomanilor, și a demonstrat un zel islamic deosebit.
Apreciată şi protejată de eunucul responsabil de harem şi chiar de către sultana Hafsa, mama lui Soliman, Roxelana s-a străduit să-i câştige afecţiunea prințului, devenind curând favorita lui. Bărbatul s-a îndrăgostit de ea şi a numit-o „Hurrem”, cea care râde, pentru firea ei veselă şi talentul de a povesti. Legenda spune că în serai nu se râdea şi că, la începutul captivităţii, Roxelana ar fi plătit scump pentru că a îndrăznit să zâmbească, fiind aspru pedepsită cu o serie de biciuiri. Cea mai mare bogaţie a Roxelanei era însă inteligenţa, avea talentul de a-l captiva pe sultan cu tot felul de istorisiri și a devenit cea mai de încredere consilieră a lui.
Favorita a obținut curând titlul de „Hasseki”, concubina aleasă să dea naştere copiilor imperiali, devenind a doua ca importanţă în harem după sultana-mamă. În 1521, sultana Hurrem i-a dăruit lui Soliman primul fiu, pe Mehmed, un an mai târziu a venit pe lume Mihrimah, apoi Abdüllah, în 1523, Selim, în 1524, urmat de Baiazid, în 1526 și ultimul născut, prințul Cihangir.
Sclava ucraineană s-a căsătorit cu Soliman în anul 1530, devenind singura lui soţie legitimă. În 1541, după ce un incendiu a distrus o parte din vechiul palat, tot haremul a fost mutat la Topkapî, unde Hurrem a fost și mai aproape de centrul deciziilor din Imperiul Otoman, începând astfel epoca numită “Sultanatul femeilor”.
Sultana avea o suită formată din peste 100 de persoane, 90 fiind numai servitoarele şi roabele ei, deţinea o garda de eunuci, un bucătar și un furnizor de alimente de lux, un croitor şi un negustor care se ocupau numai de procurarea celor mai fine textile pentru ținutele ei. Devenită sfetnica de încredere a lui Soliman, avea o mare influenţă în politica externă a imperiului și, inspirată de faptele Zubaidei, soția califului Harun al-Rashid, a fondat o moschee, două şcoli coranice, o fântâna şi un spital pentru femei în apropiere de piaţa de sclave din Constantinopol, apoi a construit o baie, Haseki Hurrem-Sultan Hamami, iar în 1522 a întemeiat în Ierusalim Hasseki-Sultan Imaret, o cantină care distribuia mâncare săracilor şi nevoiaşilor.
Mult timp a circulat legenda că Roxelana l-ar fi vrăjit pe sultan făcându-i descântece şi dându-i să bea poţiuni din ierburi magice, iar în 1554 ambasadorul Austriei în Imperiul Otoman, Busbeck, scria că a aflat că sultanei i-ar fi aduse la palat cranii de hienă. Despre acestea se credea că, dacă sunt fierte în apă și apoi măcinate în pulbere fină, devin un puternic afrodisiac. “Niciuna dintre femeile din oraș nu a acceptat să-mi vândă mie oasele, spunând ca sunt destinate exclusiv sultanei Hurrem, care îl ţine astfel ataşat de dânsa pe sultan, prin poţiuni de iubire şi alte incantaţii magice”, a scris diplomatul.
Soliman i-a permis soţiei să rămână la curte pentru tot restul vieţii, așa cum rar se întâmpla, pentru că femeile de care suveranul se plictisea ajungeau, de regulă, în vechiul harem, al femeilor bătrâne și considerate inutile. Roxelana a murit pe 15 aprilie 1558, cu opt ani înaintea sultanului, şi a fost depusă într-un mausoleu bogat decorat, cu ornamente care ilustrează grădina paradisului, în semn de omagiu față de firea ei veselă.
Soliman, care avea vârsta de 71 de ani, a suferit un infarct în noaptea de 6 spre 7 septembrie 1566, în timp ce conducea o expediție împotriva habsburgilor. Sultanul se afla într-un cort amplasat lângă Cetatea Szigetvár din Ungaria și a murit chiar înainte de asedierea orașului, dar, pentru a nu demoraliza armata otomană, Marele Vizir Sokollu Mehmed a păstrat secretul decesului și se pare că l-a sugrumat pe medicul personal al acestuia, pentru a se asigura că nimeni nu va afla vestea. Trupul lui Soliman a fost transportat în secret la Constantinopole și a fost depus în Moscheea Suleymaniye, construcție ce fusese realizată de marele arhitect Mimar Sinan între anii 1550-1558.
