Samuel Howe s-a născut pe 10 noiembrie 1801 pe Pearl Street din Boston, Massachusetts, bunicul său, Edward Compton Howe, fiind unul dintre indienii de la Boston Tea Party. Tatăl băiatului, Joseph Neales Howe, a fost proprietar de nave, iar mama, Patty Howe, a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei ale epocii.
Samuel a fost educat la Boston Latin School, unde a fost tratat cu cruzime și chiar bătut de profesorii săi, care considerau că disciplinarea copiilor trebuie făcută prin orice mijloace, inclusiv prin corecții fizice. La începutul secolului al XIX-lea, orașul Boston era foarte activ din punct de vedere politic, tatăl lui Howe considera Universitatea Harvard un cuib al federaliștilor și a refuzat să le permită fiilor săi să se înscrie la această facultate. În consecință, în 1818, Howe senior l-a înscris pe Samuel la Universitatea Brown, pe care tânărul a absolvit-o în 1821.
Samuel nu a rămas în Massachusetts mult timp după absolvire și în 1824, după ce a primit diploma de medic, a plecat din oraș ca să uite de o aventură amoroasă nefericită, plecând spre Grecia, unde s-a alăturat armatei elene ca chirurg.
În Grecia, serviciile sale nu s-au limital la îndatoririle medicale, ci s-a implicat și în conflictele militare. Curajul, entuziasmul și abilitățile de comandant, precum și spiritul său umanist i-au adus supranumele de “Lafayette al Revoluției grecești”. Samuel Howe s-a întors în Statele Unite în 1827 pentru a strânge fonduri și provizii pe care urma să le ducă în Grecia pentru a ajuta oamenii loviți de foamete și sărăcie. Datorită apelurilor lui umanitare s-au strâns aproximativ 60.000 de dolari pe care medicul i-a cheltuit pentru provizii, îmbrăcăminte și înființarea unui depozit de ajutor pentru refugiați lângă Aegina. Mai târziu, a fondat o colonie pentru exilați pe Istmul Corintului și apoi a luat mai mulți copii de refugiați greci cu el în Statele Unite pentru a le asigura educația. Doctorul și-a continuat studiile medicale la Paris, unde entuziasmul său pentru ideea de republică l-a determinat să ia parte la Revoluția din Iulie.
În 1831, medicul s-a întors în Statele Unite unde, cu ajutorul prietenului său, doctorul John Dix Fisher, care începuse încă din 1826 demersurile pentru a înființa o școală pentru nevăzători, a aflat de o școală fondată la Paris de Valentin Haüy și a început să cerceteze metodele pentru a face una similară în America.
În această perioadă a fost desemnat să ducă bani revoluționarilor polonezi, astfel că a plecat în Europa cu două misiuni, prima dintre ele fiind aceea de a se documenta pentru a găsi cea mai bună soluție în vederea înființării școlii, iar cea de-a doua a fost de a distribui personal proviziile și fondurile adunate în SUA polonezilor aflați în refugiu, însă, în timp ce se afla la Berlin, a fost arestat, fiind eliberat după cinci săptămâni, datorită intervenției ambasadorului Statelor Unite în Franța.
Întorcându-se la Boston în iulie 1832, Howe și-a început proiectul educațional primind câțiva copii nevăzători în casa tatălui său din Pleasant Street și a dezvoltat treptat ceea ce a devenit renumita instituție Perkins. În ianuarie 1833, fondurile pentru organizarea școlii au fost cheltuite, dar, datorită faptului că munca sa a fost foarte apreciată, administrația locală a aprobat finanțarea instituției de la bugetul local, cu condiția ca aceasta să educe gratuit un număr de douăzeci de nevăzători săraci, în paralel fiind colectate fonduri private de la comunitățile din Salem și Boston.
Colonelul Thomas Handasyd Perkins, un important comerciant de sclavi, blănuri și opiu din oraș, și-a oferit conacul și terenurile din Pearl Street ca locație permanentă pentru școală. Această clădire a fost mai târziu considerată nepotrivită, iar în 1839 instituția a fost mutată la fostul Hotel Mount Washington House din sudul orașului, devenind cunoscută ca Perkins Institution și, din 1877, School for the Blind.
Samuel Howe a fost directorul și sufletul școlii, a deschis o tipografie și a organizat un fond financiar pentru susținerea imprimării de cărți pentru nevăzători, primul de acest tip din Statele Unite. Datorită lui, școala a devenit unul dintre centrele filantropiei americane, obținând din ce în ce mai mult sprijin financiar. În 1837, Howe a adus-o la instituție pe Laura Bridgman, o tânără surdo-mută nevăzătoare care mai târziu a devenit profesoară.
Pe 23 aprilie 1843, ajuns la vârsta de 41 de ani, medicul s-a căsătorit cu Julia Ward, fiica bogatului bancher newyorkez Samuel Ward și a poetei Julia Rush. Tânăra soție a fost o ferventă susținătoare a aboliționismului și a cauzei acordării dreptului de vot pentru femei. La un moment dat, Samuel a cerut o separare legală de soția lui din cauza implicării acesteia în proiectele feministe ale epocii, dar Julia a refuzat. În 1869, ea a devenit președintă a Asociației americane pentru dreptul la vot al femeilor, a fost unul dintre fondatorii Women’s Educational and Industrial Union din Boston și timp de un an a condus Asociația Femeilor Americane, care pleda pentru educația femeilor.
Cuplul a avut șase copii: Julia Romana Howe, care s-a căsătorit cu Michael Anagnos, un grec care i-a succedat socrului ca director al Institutului Perkins, Florence Marion Howe, scriitoare premiată cu Premiul Pulitzer, Henry Marion Howe, viitor industriaș, Laura Elizabeth Howe, și ea scriitoare și câștigătoare a premiului Pulitzer, Maud Howe și mezinul Samuel Junior, care a murit la vârsta de cinci ani. Laura și Florence au fost foarte apropiate de tatăl lor, cea de-a doua fiică devenind, la rândul ei, o promotoare a dreptului la vot al femeilor. Timp de unsprezece ani, Florence a fost președintă al filialei din New Jersey a Alianței Naționale a Femeilor Unitariene și a activat în organizația Fiicele Revoluției Americane.
În 1845, Samuel Howe a devenit militant în lupta antisclavie, fiind unul dintre fondatorii ziarului Boston Daily Commonwealth, pe care l-a editat cu ajutorul soției sale, Julia, implicându-se personal în salvarea unui sclav evadat care intrase în portul Boston ca pasager clandestin și ajutându-l pe bărbat să devină liber.
În 1863, în timpul Războiului Civil American, medicul a fost numit în Comisia de Anchetă a Eliberării și a călătorit atât în sudul îndepărtat, cât și în Canada pentru a investiga starea sclavilor eliberați, constatând că viața acestora era mult îmbunătățită și remarcând că începuseră să-și câștige existența, să se căsătorească, să meargă la școală și la biserică.
De asemenea, în această perioadă, Howe a fost unul dintre directorii Comisiei Sanitare care strângea fonduri pentru îmbunătățirea standardelor de igienă și prevenirea focarelor de dizenterie, febră tifoidă și malarie și furniza provizii și servicii medicale persoanelor afectate de molime. La încheierea Războiului Civil, medicul a sprijinit obținerea de locuințe, îmbrăcăminte, acces la educație și îngrijire medicală pentru sclavii proaspăt eliberați din Sud, ajutându-i să se reunească cu rudele care fie fugiseră spre nord, fie fuseseră vândute în timpul sclaviei.
Howe, împreună cu activista Dorothea Dix, au pledat pentru înființarea școlii pentru tineri cu dizabilități din Massachusetts, cea mai veche instituție din emisfera vestică care se ocupa de persoane cu probleme psihice, pledând pentru drepturile acestora și susținând că trebuie ajutați pentru integrarea în societate. În 1866, americanul a ținut un discurs istoric la deschiderea școlii pentru nevăzători din New York și a șocat publicul prin avertizările sale cu privire la pericolul segregării bazate pe existența unui handicap. În același an, medicul a făcut o ultimă călătorie în Grecia, pentru a le duce ajutoare refugiaților în timpul Revoluției Cretane.
Samuel Gridley Howe a murit pe 9 ianuarie 1876 și a fost înmormântat în cimitirul Mount Auburn din Cambridge, Massachusetts. După decesul lui, soția sa, Julia, a continuat să se implice în sprijinul creșterii rolului femeilor în societatea americană. În 1881, a fost aleasă președintă a Asociației pentru Promovarea Femeilor, a făcut un turneu de promovare pe coasta Pacificului, a fondat Century Club din San Francisco și a devenit prima femeie aleasă în Academia Americană de Arte și Litere, obiectivul său fiind să încurajeze și să susțină excelența în literatura, muzica și arta americană. Julia a murit de pneumonie pe 17 octombrie 1910, la vârsta de 91 de ani, și a fost înmormântată în Massachusetts, alături de venerabilul său soț.
Sursa: Samuel Gridley Howe, social reformer, Harold Schwartz
