Prințesa Stéphanie s-a născut pe 21 mai 1864 la Palatul Regal din Laeken. Mama ei, Marie Henriette, a fost arhiducesă a Austriei prin naștere și mătușa reginei Spaniei, iar tatăl, Leopold al II-lea, a devenit la un an și jumătate de la nașterea fetiței rege al belgienilor.
Părinții au avut o relație distantă, Leopold nu era deloc interesat de fiicele sale, Stéphanie și sora mai mare, Prințesa Louise, educația lor fiind neglijată pentru că întreaga atenție a suveranului a fost concentrată asupra unicului băiat, Prințul Léopold, considerat viitorul moștenitor al dinastiei de Saxe-Coburg și Gotha din Belgia.
Când avea nouă ani, micul prinț Leopold s-a îmbolnăvit de pneumonie și a murit, iar regele a suferit cumplit după această pierdere. A reluat pentru scurt timp relațiile cu soția sa doar în speranța de a produce un alt moștenitor de sex masculin, dar rezultatul a fost nașterea prințesei Clémentine, în 1872. Atunci suveranul și-a pierdut complet interesul pentru familie și și-a îndreptat întreaga atenție asupra proiectului personal, Statul Liber Congo, a cărui colonizare a început-o în 1876 și din exploatarea căruia a adunat o avere imensă. Regele a avut nenumărate aventuri și avea o viață publică scandaloasă, fiind cunoscut sub numele Le Roi des Belges et des Belles – Regele belgienilor și al frumuseților. În 1909, aflat pe patul de moarte, Leopold s-a căsătorit, în încercarea de a scăpa de păcatul adulterului, cu amanta lui preferată, Caroline Delacroix, o femeie născută la București, care era mai tânără cu 49 de ani decât el și fusese prostituată la Paris.
Copilăria prințesei Stéphanie a fost marcată de o educație severă, de neînțelegerile dintre părinți și de tragica moarte a fratelui ei, prințul Leopold, în 1869. Regele a impus, în ciuda dezinteresului pentru soarte fiicelor lui, căsătorii aranjate de el însuși. Louise a fost căsătorită cu un văr de-al doilea, prințul Philipp de Saxe-Coburg, un bărbat dur, cu paisprezece ani mai în vârstă. După ce s-a aflat că prințesa are un amant, soțul, având susținerea regelui Leopold, a internat-o într-un azil de psihiatrie și de-abia în 1907 nefericita Louise a reușit să divorțeze.
În martie 1880, Rudolph, prințul de coroană al Austriei, a fost invitat la curtea belgiană, a sosit la Bruxelles pe 5 martie și, după ce a întâlnit-o pe prințesa Stéphanie, care avea la acel moment 16 ani, i-a scris mamei lui, împărăteasa Sisi, că “a găsit ceea ce a căutat”, menționând că fata era “drăguță, bună și inteligentă”. Sub presiunea împăratului Franz Joseph, care dorea să-l căsătorească cât mai curând, Rudolph i-a cerut mâna pe 7 martie și și-a anunțat logodna în aceeași zi.
Sisi a Austriei, mama arhiducelui, a fost însă profund dezamăgită de aranjament, pentru că monarhia belgiană data doar din 1830, nici nu se putea compara cu cea habsburgică, cel puțin din punctul de vedere al tradițiilor și vechimii.
Stéphanie a fost trimisă la Viena pentru a fi învățată eticheta de la curtea imperială și mai ales protocolul pentru ceremonia căsătoriei, dar, la o lună de la sosirea ei, doamnele de onoare și-au dat seama că fata nu ajunsese încă la pubertate. Când i s-au pus întrebări, a devenit clar că nu avea idee de nimic din ceea ce presupunea viitoarea viață de familie. Nunta a fost amânată, iar prințesa umilită a fost trimisă înapoi în Belgia.
Pe 10 mai 1881, cu câteva săptămâni înainte de a împlini 17 ani, Stéphanie a fost chemată din nou la curtea austriacă și s-a căsătorit cu prințul coroanei la Biserica Saint Augustin din Viena. Printre participanții la ceremonie s-au numărat viitorul rege Edward VII al Regatului Unit și nepotul său, viitorul împărat german Wilhelm al II-lea. După nuntă, cuplul a petrecut luna de miere la Laxenburg, iar pe 18 mai tinerii căsătoriți au ajuns la Budapesta.
La început, căsnicia a fost fericită, însă curând au apărut probleme în cuplu. Deși inteligent, Rudolph era impulsiv și prea liberal, în timp ce Stéphanie primise o educație conservatoare. Singurul lor copil, Arhiducesa Elisabeta Maria, numită în familie “Erzsi”, s-a născut la castelul Laxenburg pe 2 septembrie 1883.
Prințesa Stephanie nu a fost deloc agreată de familia imperială, împărăteasa Sisi a evitat-o și a disprețuit-o, crezând în continuare că este o partidă neadecvată pentru fiul ei, iar relația dintre soți s-a deteriorat rapid. În 1886, arhiducele a infectat-o cu gonoree, ceea ce a făcut imposibilă orice sarcină ulterioară a tinerei, curând au început discuțiile despre un potențial divorț și amândoi au început să caute soluții în afara căsătoriei. În timpul unei vizite în Galicia, în 1887, Stéphanie s-a îndrăgostit de un conte polonez și nu a încercat să-și ascundă afecțiunea pentru acesta în fața soțului care a avut, și el, numeroase relații extraconjugale.
În 1889, arhiducele Rudolf și baroneasa Maria von Vetsera, amanta lui în vârstă de 17 ani, au fost găsiți morți la Mayerling. Scandalul care a urmat a determinat-o pe Stéphanie să plece de la curtea de la Viena și, cum avea o relație proastă cu Leopold al II-lea, nu s-a întors în Belgia, ci a rămas o vreme pe teritoriul Austriei.
După decesul lui Rudolph, Franz Joseph a preluat tutela nepoatei și, din ordinul lui, Elisabetei Maria i s-a interzis să părăsească Austria. Frumoasa împărăteasă Sisi nu voia să fie considerată bunică și nu a fost apropiată de cea mică, de altfel de niciunul dintre nepoții ei. Cu toate acestea, după asasinarea lui Sisi în 1898, curtea imperială a aflat cu surprindere că, prin testament, beneficiara bunurilor ei personale era micuța Erzsi.
Pe 22 martie 1900, prințesa văduvă Stéphanie s-a recăsătorit cu Elemér Lónyay de Nagy-Lónya et Vásáros-Namény, un conte maghiar, la Miramare, în Italia (pe atunci parte a Austro-Ungariei), fără a avea aprobarea tatălui ei. Stéphanie și noul soț au locuit la castelul acestuia din vestul Ungariei, iar Leopold al II-lea a fost atât de furios din cauza mariajului încât i-a interzis prințesei să revină în Belgia pentru a o vedea pe mama ei, care era pe moarte. Și fiica, micuța Elisabeta, a rupt orice contact cu Stéphanie, dezaprobând căsătoria pe care a considerat-o o trădare a memoriei arhiducelui Rudolph.
În 1935, prințesa a vrut să-și publice memoriile, dar acest lucru a provocat un scandal uriaș, iar un tribunal din imperiu a interzis distribuirea volumului. În carte era inclusă ultima scrisoare a soțului, iar Stephanie susținea că bărbatul și baroneasa Maria Vetsera își premeditaseră moartea. Memoriile ei – Ich sollte Kaiserin werden (Trebuia să fiu împărăteasă) au fost publicate în cele din urmă în afara Austriei, în 1937.
Stéphanie a murit pe 23 august 1945, la vârsta de 81 de ani, la Pannonhalma. Singura ei fiică, arhiduchesa Elisabeta Marie de Austria, a fost poreclită mai târziu Arhiducesa Roșie și a devenit membră a Partidului Social Democratic Austriac, s-a căsătorit cu Prințul Otto Weriand de Windisch-Grätz și a avut patru copii: Franz Iosif, Ernst, Rudolph și Stephanie.
