Maria Isabel de Braganza s-a născut pe 19 mai 1797 și a fost fiica regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și a Carlotei Joaquina a Spaniei. Infanta s-a căsătorit cu unchiul matern, regele Ferdinand al VII-lea al Spaniei, pe 29 septembrie 1816, după ce primă soție a acestuia, prințesa Maria Antonia de Neapole și Sicilia, murise fără a avea copii.
Tânăra a sosit în Spania fără nicio zestre, fără rochii sau bijuterii și a fost nevoită să se confrunte cu atmosfera plină de intrigi de la curtea regală, dar regele Ferdinand a încercat să o protejeze de clevetirile doamnelor de onoare. Pe 21 august 1817, regina a adus pe lume o fetiță, Maria Isabel Luisa, care a murit după numai patru luni.
După scurt timp suverana, care avea doar 21 de ani, a rămas din nou însărcinată, dar sarcina a fost dificilă. Deși ajunsese la termen, în momentul în care s-au declanșat contracțiile medicii au constatat că fătul era decedat. Maria Isabel și-a pierdut cunoștința, iar doctorii au crezut că a murit și au început o operație cezariană pentru a extrage fătul mort. Biata femeia a scos un țipăt ascuțit de durere, a început să sângereze puternic și a murit în câteva minute.
Pasionată de artă, tânăra suverană începuse să colecționeze tablouri și sculpturi pentru a crea un muzeu regal. Operele pe care le achiziționase au format primele colecții ale Muzeului Prado, care a fost deschis pe 19 noiembrie 1819, la un an după moartea ei tragică.
În amintirea bietei suverane, Fernando al VII-lea a adunat tablourile din colecția regală, dispersate în palatele din Madrid și în alte reședințe din țară, întemeind el muzeul pe care-l visase Maria Isabel. Actuala denumire datează din anul 1868 și provine de la numele bulevardului pe care este situată instituția.
În iulie 1936, când a izbucnit Războiul Civil, Pablo Picasso a fost numit director, dar nu și-a putut exercita funcția, pentru că în august același an muzeul a fost închis, iar lucrările evacuate la Geneva și încredințate spre păstrare Ligii Națiunilor. Fondul muzeistic a fost readus în Spania în septembrie 1939, după încheierea ostilităților.
Prado este unul dintre cele mai bogate muzee din lume, colecția sa fiind formată din peste 2.500 de lucrări ale marilor artiști spanioli. Muzeul conține și lucrări reprezentative ale picturii flamande și italiene. Lui Velasquez, cel mai cunoscut pictor spaniol, îi sunt rezervate trei săli care-i găzduiesc lucrările „Predarea cheilor orașului Breda”, „Las Meninas”, „Țesătoarele”, „Portretul lui Filip al IV-lea”.
Cel de-al doilea mare maestru, Goya, este reprezentat cu peste 100 de tablouri și aproximativ 500 desene, printre care „Familia lui Carol al IV-lea”, „Maja desnuda” și „Maja vesti da”. Tot aici se află și operele lui El Greco, „Fecioara Maria” și „Cavalerul cu mâna la piept”. Nu lipsesc nici lucrările lui Murillo, Zurbarán, Ribera sau Alonso Cano.
Școala italiană de pictură este reprezentată prin Tizian, Tintoretto, Botticelli, Raphael, Veronese, Correggio și Mantegna, cea flamandă prin Breughel, Rubens și Van Dyck, pictura franceză are aici opere ale lui Nicolas Poussin, Claude Lorrain, Watteau, iar cea olandeză este reprezentată pe Rembrandt („Portretul unui artist”, „Regina Artemisa”), Floremma, Van Ostade. Din pictura germană pot fi admirate tablourile lui Dürer, Lucas Cranach, Holbein. Muzeul găzduiește, de asemenea, sculpturi, bijuterii, pietre prețioase, cristaluri, veselă, ceramică, mobilier și ceasuri.
