În istoria României, Alexandru Ioan Cuza este cunoscut ca un simbol al modernizării și unității naționale, dar despre mama lui, Sultana Cuza, s-a vorbit puțin, iar chipul ei a rămas aproape necunoscut în iconografie.
O femeie între două lumi – origini străine, destin românesc
Sultana Cuza, născută Cozadini, provenea dintr-o familie veche și influentă, cu origini genoveze, care se stabilise în Moldova. Istoricii o plasează fie ca fiind adusă în țară de soția domnitorului Mihai Șuțu, fie ca făcând parte dintr-o familie greco-italiană din Constantinopol.
S-a spus că Sultana nu cunoștea limba română atunci când a ajuns în Moldova, dar că era o femeie de o inteligență remarcabilă. S-a căsătorit cu Ioan Cuza și, drept zestre, Vodă Șuțu i-a oferit soțului ei un caftan de boierie și funcția de ispravnic în județul Fălciu. Din acest mariaj s-a născut, în ziua de 20 martie 1820, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite.
Un neam cu rădăcini nobile
Familia Cozadini era de rang înalt și avea neamuri răspândite în Italia, Franța, Grecia și Moldova. Istoricul Corneliu Magni menționa încă din 1678 doi frați Cozadini care se stabiliseră la Iași, în timpul domniei lui Gheorghe Duca. Unul dintre ei a devenit călugăr, iar celălalt, fost marinar venețian, a servit la curtea domnitorului. Nemulțumit de obligația de a întreține caii pentru oastea lui Vodă, acesta ar fi fugit de la curte și s-ar fi ascuns în chilia fratelui său, unde l-a întâlnit pe Magni, care consemna la acel moment că familia era de origine nobilă și avea membri influenți în Italia și Franța.
Așadar, deși Sultana Cuza era născută la Constantinopol și a fost percepută inițial ca o străină în Moldova, rădăcinile familiei ei erau de mult timp legate de pământul românesc. De altfel, frații ei, Dimitrie și Grigore Cozadini, aveau să joace un rol important în politica epocii, participând la Divanul Ad-hoc și ocupând poziții ministeriale în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Un destin care merită recunoscut
Viața Sultanei Cuza a rămas în mare parte necunoscută, dar influența asupra fiului ei, Alexandru Ioan Cuza, este menționată în documentele epocii.
“Am dorit a mai trăi numai ca să văz România Unită. Astăzi doresc ca Dumnezeu să-mi mai lungească viaţa numai ca să mă bucur câtva timp de binefacerile acestei sfinte uniri.
Te felicit pentru acest Act mare. Eu sunt sănătoasă, şi pociu oare să nu fiu bine, astăzi mai ales?”, îi scria fiului ei în 1862.
A trăit suficient de mult încât să vadă momentul Unirii de la 1859, dar s-a stins în 1865, cu un an înainte ca fiul său să fie îndepărtat de la tron.
Chipul mamei lui Cuza a fost identificat într-o singură imagine de epocă și a fost reprodus pentru prima dată în revista Universul literar din aprilie 1939, dar povestea vieții ei, deși fragmentară, merită recuperată, pentru că a fost femeia a dat țării pe domnul Unirii.
