În 1908, la mijlocul lunii februarie, Biserica Sfântul Spiridon din Iași a fost locul unui pelerinaj impresionant la sicriul Mariei Obrenovici.
Mii de oameni din toate părțile Moldovei au venit pentru a vedea cu ochii lor trupul incredibil de bine conservat al prințesei, care fusese deshumat după 32 de ani de la înmormântare, cu ocazia unor lucrări ce s-au făcut în curtea lăcașului de cult.
Moartea și destinul tumultuos al acestei femei, cândva una dintre cele mai admirate și controversate doamne din înalta societate, continuă să stârnească și astăzi curiozitate și emoție.
O viață între fast și exil
Maria Obrenovici, născută Maria Catargi, era cunoscută în epocă pentru frumusețea ei răpitoare. Căsătorită la o vârstă fragedă cu un rus numit Constantinovici, cu care a avut un fiu, Rudi (băiatul a primit numele de familie al mamei și devenit ulterior general în Iași), apoi cu prințul sârb Miloș Obrenovici, Maria a fost mama lui Milan Obrenovici, cel care avea să urce în 1882 pe tronul Serbiei. Viitorul rege sârb s-a născut la Iași, în 1854, în casele bunicului matern, Costin Catargi. A doua căsnicie a Mariei a fost însă scurtă și s-a încheiat printr-un divorț, în 1855. După scurt timp, fostul soț a murit, iar prințesa Obrenovici a devenit o prietenă apropiată a lui Alexandru Ioan Cuza.
Datorită relației personale cu domnitorul, a devenit doamnă de onoare a Elenei Cuza, influența ei a crescut rapid, iar Cuza i-a permis chiar să-și aducă fiul, pe Milan, la curte. Cu toate acestea, copilul nu a primit atenția mamei, fiind lăsat în grija unei bătrâne doici și crescând într-o căsuță modestă din apropierea palatului. Soarta lui s-a schimbat când, într-o zi, domnitorul l-a întâlnit întâmplător jucându-se alături de un băiat de țigan. Curios, l-a întrebat cine este, iar copilul ar fi răspuns: „Eu sunt Obrenovici”.
Impresionat, Cuza i-ar fi atras atenția Mariei asupra neglijenței față de propriul fiu. Se spune că resentimentele lui Milan față de mama sa s-au perpetuat de-a lungul vieții, refuzând să o primească la curtea regală din Belgrad, când a devenit rege.
O înmormântare impresionantă, o deshumare surprinzătoare
Maria Obrenovici a murit în iulie 1876, la Würzburg, unde se afla sub tratament la clinica profesorului Friedrich Wilhelm Scanzoni von Lichtenfels, cel mai renumit medic ginecolog al epocii. Îmbălsămarea cadavrului ei a fost făcută de către doctorul Ziegler, care era la acel moment asistent al Institutului Patologic din oraș și a devenit mai târziu profesor de patologie la Freiburg.
Trupul i-a fost trimis la Iași într-un sicriu de zinc, care a fost înmormântat cu mare fast în curtea Bisericii Sfântul Spiridon. Funeraliile au fost grandioase, oficiate de peste 30 de preoți, și cu participarea rudelor din Rusia. La acea vreme, pelerinajul la biserică a fost la fel de impresionant ca cel din 1908, când a fost deshumată.
“Când rămășițele pământești ale aceleia care a fost Principesa Obrenovici, născută Catargi, au fost transportate din grădina Bisericii Sf. Spiridon la cimitirul Eternitatea, spre a fi reînhumate în cavoul familiei Catargi, s-a deschis sicriul de zinc, în care era așezat un al doilea sicriu de lemn, având o sticlă pe capac și s-a putut vedea atunci corpul Principesei Obrenovici, care era în perfectă stare de conservare. De asemenea, și îmbrăcămintea ei s-a păstrat intactă. Părul ei negru frumos de altă dată îl avea și acum. Pe capacul sicriului de zinc era coroana princiară, cu inițialele defunctei”, au scris gazetele la acel moment, iar autoritățile au decis să amâne pentru câteva zile reînhumarea.
Conservarea incredibilă a rămășițelor Mariei Obrenovici era, bineînțeles, explicabilă prin procesul meticulos de îmbălsămare și caracteristicile terenului calcaros în care a fost îngropată. Epitropia Bisericii Sfântul Spiridon a anunțat familia defunctei, iar Olga Mavrogheni, sora ei, care era doamnă de onoare a Reginei Elisabeta, a sosit la Iași pentru a participa la ceremonia de reînmormântare. Până la venirea ei, sicriul împodobit cu flori al Mariei Obrenovici a fost așezat în mijlocul Bisericii Sfântul Spiridon, iar preoții au oficiat rugăciuni în memoria fostei amante a lui Cuza.
Un interviu cu… spiritul prințesei Obrenovici
Interesul ieșenilor pentru această descoperire inedită a fost atât de mare, încât ziarul Evenimentul a găsit potrivit să publice un… interviu cu spiritul prințesei:
“Eram de 18 ani când am văzut-o la coșciugul în care am revăzut-o astăzi, după 32 ani, scoasă din mormântul unde ar fi trebuit să se odihnească de veci. Am privit-o cu multă atenție și aceasta datorită ei, iar nu mie.
Și, pe când mă gândeam la cadavrele ambulante, pe care le întâlnim mai la fiecare pas și care-ți produc spirit și repasiune, am rămas încremenit înaintea acestui cadavru, scos din mormânt după 32 ani și păstrând încă o expresiune a feței în adevăr supraomenească și o putere de atracție atât de extraordinară, încât n-am putut să mă rețin să nu zic: Dacă trăiești, pentru ce nu vorbești?”
Sub această impresie am căutat să am un interviu cu spiritul principesei Maria Obrenovici printr-un intermediu care-mi stă la îndemână.
– Cum vi s-a putut conserva corpul atât de bine?
– Nu trebuie să vă mirați dacă m-am aflat aproape în aceeași stare ca acum 32 ani, când am fost înmormântată.
Aceasta se datorește în parte chipului cum am fost îmbălsămată și apoi conservată în pământ, iar în mare parte puterii mele sufletești, care a lăsat o trăinicie corpului meu deosebită ca a altor muritori.
– Cum ți-a fost viața?
– Am fost în adevăr o ființă care sădeam numai bucurie și dragoste pe unde treceam și păream fiecăruia că sunt foarte fericită. Eu nu destăinuiam nimănui chinul și amărăciunea sufletului meu, căci eram pusă în împrejurări de acelea care nu îngăduiesc de a trăda starea mea.
– Ce zici de această împrejurare?
– Revenirea trupului meu face ca spiritu-mi, îndepărtat de mult de pământ, să sufere prin această apropriere. Așa fiind, zic vouă, deși zadarnic: Ar fi fost mai nimerit a mă uita în mormânt decât a mă scoate la iveală, căci, în loc de a-mi face un bine, dimpotrivă, decât rău îmi faceți.
– Vei mai reveni vreodată pe pământ?
– Nu, căci aci unde sunt îmi aduc aminte de toate existențele trecute, ceea ca n-o pot face pe pământ și, afară de aceasta, mi-am isprăvit stagiile.
– Ați avut și alte existențe în trecut pe pământ?
– Am fost într-o vreme o sărmană păstoriță, pentru scurtă durată. Apoi o săteancă, o viață întreagă. După aceasta, o femeie de lume model, ajunsă numai îndreptându-mi singură purtările rele, contractate de copilărie din cauza neîngrijirii părinților. Și, în sfârșit, ultima-mi existență a fost aceea ce știți și voi. O greșeală a părinților s-a restrâns asupra întregii mele vieți și a copiilor mei.
– Ați avut și alte existențe decât cele terestre?
– Da, dar nu le pricepeți, căci sunteți altfel constituiți ca ființele din celelalte lumi. Fiecare după gradul lui de evoluție.
– Ce spuneți rudelor?
– Dragii mei! Voi, care în nedumerirea voastră mă priviți după 32 ani, vă zic aceste cuvinte bine simțite de mine: Faptele voastre se resimt și se înregistrează în conștiința universală, adică acea conștiință care cuprinde tot ce există în om și în afară de el. Să luați aminte că n-aveți să culegeți decât ceea ce ați sămănat. Cu bucurie am venit către voi și acum vă zic rămas bun”.
Vâlva creată de descoperirea rămășițelor intacte ale prințesei Obrenovici l-a determinat pe savantul Nicolae Leon, fratele vitreg al lui Grigore Antipa, să publice în revista Convorbiri literare, sub titlul “False minuni”, o explicație științifică a fenomenului:
“Cu ocasiunea desgropării osemintelor din curtea bisericei Sf. Spiridon din Iași, s-a găsit intact cadavrul Mariei Obrenovici, mama regelui Milan al Serbiei, care a fost înmormântat acum 32 de ani. Cadavrul a fost depus câteva zile în biserica Sf. Spiridon, unde era un adevărat pelerinaj.
Persoanele care au văzut moarta şi acum 32 de ani spun că se înfăţişa ca în ziua îngropării. În popor este credinţa că neputrezirea cadavrelor este o pedeapsă a cerului asupra celor blestemaţi, pentru faptele rele pe care le-au comis în timpul vieţii.
Religia noastră are anumite rugăciuni, care se citesc pentru deslegarea blestemului. Nealterarea unui cadavru după 32 de ani de la înmormântare constituie cu drept cuvânt o minune pentru oricine nu-şi dă seamă de cauzele care au produs-o şi un fenomen cu totul natural pentru toţi acei care înţeleg efectele îmbălsămării sau acţiunea solului asupra bacteriilor putrefacţiunii, precum şi asupra dezvoltării larvelor de insecte, singurele care contribuie la dispariţiunea cadavrelor intrate în putrefacţiune.”
Ultimul drum spre Eternitate
Sâmbătă, pe 16 februarie 1908, sicriul Mariei Obrenovici a fost mutat la cimitirul Eternitatea, fiind depus lângă cavoul familiei Catargi. Ceremonia solemnă a fost oficiată de Ghenadie Georgescu, egumenul Bisericii Sfântul Spiridon, asistat de întreg clerul bisericii. La eveniment au luat parte epitropii lăcașului de cult, reprezentanți ai autorităților, membri ai familiei și, după o estimare a gazetarilor epocii, 5.000 de curioși care voiau să vadă cu ochii lor minunea rămășițelor intacte.
Mormântul Mariei Obrenovici din Cimitirul Eternitatea este străjuit astăzi de o modestă cruce de piatră.
Surse:
Foaia Intereselor generale, 1876
Evenimentul, februarie 1908
Adevărul, februarie 1908
