Țarul Pavel s-a născut pe 1 septembrie 1754 în palatul mătușii lui, împărătesa Elisabeta a Rusiei, și a fost fiul Marelui Duce Petru, mai târziu împăratul Petru al III-lea, și al soției acestuia, Marea Ducesă Ecaterina, viitoarea Ecaterina cea Mare.
În copilărie, a fost luat din grija mamei de mătușa Elisabeta, care căuta soluții pentru a asigura o succesiune onorabilă. Elisabeta și bunica Marelui Duce, Anna, erau surori bune, ambele fiind fiice ale țarului Petru cel Mare. Cum moștenitorul legal al tronului Rusiei avea să fie Marele Duce Petru, nepotul ei de soră, Elisabeta a decis să-l educe și pe fiul acestuia ca pe viitor țar al Rusiei.
Căsătoria lui Petru, devenit țar al Rusiei după moartea Elisabetei, cu Ecaterina nu funcționa însă prea bine și după doar șase luni de domnie, țarul avea să-și piardă tronul. Soția lui, ambițioasa Ecaterina, a pus la cale o lovitură de palat și pe 30 iunie 1762 și-a făcut intrarea triumfală în Sankt-Petersburg, salutată cu focuri de artilerie și cu aclamații însuflețite. Soțul ei, Petru al III-lea, a căzut în dizgrație și a fost închis, iar pe 6 iulie a fost asasinat de prietenii împărătesei. A doua zi, Ecaterina a anunțat că țarul Petru al III-lea a suferit o violentă colică hemoroidală care i-ar fi pus capăt vieții.
Devenită împărăteasă, Ecaterina a reformat complet viața imperiului, a înființat un azil pentru copii orfani, o școală de moașe, un stabiliment de igienă populară, un institut de educație pentru fiicele de nobili, a adus muncitori germani să cultive pământurile Ucrainei și cele de pe lângă Volga, a chemat în Rusia medici, dentiști, arhitecți, ingineri și meșteșugari și a înființat o Academie de Științe. O epidemie de variolă care a făcut ravagii în țară a determinat-o pe împărăteasă ca în octombrie 1764 să-și facă vaccinul antivariolic, fiind astfel un exemplu pentru întreaga națiune.
S-a preocupat în egală măsură și de succesiune, făcând demersuri pentru a-i găsi o soție primului său născut, Marele Duce Pavel. Primul mariaj al acestuia avea să fie cu prințesa Wilhelmina Louisa, una dintre fiicele lui Ludwig IX, Landgrave de Hesse-Darmstadt, în 1773, însă după ce tânăra a murit la naștere, Ecaterina cea Mare i-a aranjat fiului ei o altă căsătorie, în octombrie 1776, cu frumoasa Sophie Dorothea de Württemberg, care a primit numele rus Maria Feodorovna.
Țarul Pavel, suspicios și resentimentar, a crezut mereu că va fi ținta unor tentative de asasinat, își suspecta mama că intenționează să-l omoare, iar la un moment dat a acuzat-o public că ar fi vrut să-i pună în mâncare sticlă pisată.
În decembrie 1777, soția lui, Maria, a născut primul din cei zece copii ai cuplului, pe viitorul țar Alexandru I. Trei luni mai târziu, Ecaterina cea Mare l-a luat pe nou născut pentru a-l crește fără influența părinților, iar când s-a născut al doilea nepot, în aprilie 1779, țarina a procedat la fel și această decizie a provocat un întreg scandal, pentru că părinților li se luase dreptul de a-și vedea copiii în afara ceremoniilor oficiale.
Pavel a devenit împărat după ce mama sa, Ecaterina cea Mare, a suferit un accident vascular pe 5 noiembrie 1796 și a murit fără să-și recapete cunoștința.
Prima lui grijă a fost să se intereseze dacă există un testament al țarinei, pentru că existau zvonuri conform cărora aceasta ar fi vrut să-l îndepărteze de la succesiune în favoarea nepotului crescut de ea, Alexandru. Această temere a contribuit la promulgarea de către țar a “Legilor paveline”, care instituiau principiul strict al primogeniturii în Casa Romanov. Țarul Pavel a fost idealist, dar mercantil și, mai ales, foarte răzbunător. Pe parcursul primului an al domniei, a renunțat la multe dintre politicile dure ale Ecaterinei cea Mare. În plus, a ordonat ca oasele lui Grigore Potiomkin, unul dintre iubiții mamei sale, să fie scoase și împrăștiate pe câmp.
După ce soția lui, țarina Maria, a dat naștere celui de-al zecelea copil, în 1798, țarul Pavel s-a îndrăgostit nebunește de o tânără de 19 ani, Anna Lopukhina, fiica unui nobil rus, care a devenit maîtresse-en-titre, în ciuda protestelor împărătesei.
Pavel a fost împărat exact patru ani, patru luni și patru zile, fiind ucis pe 12 martie 1801, la vârsta de 46 de ani, îndeplinindu-i-se astfel premonițiile că va fi asasinat. Încercările de a forța nobilimea să adopte un cod de cavalerism i-au revoltat pe mulți dintre consilierii săi de încredere, iar curând țarul a descoperit mai multe acte de corupție printre oficialii care se ocupau de trezoreria imperiului. În plus, a făcut o serie de reforme care au adus drepturi mai mari țărănimii și au asigurat un tratament mai bun pentru iobagii de pe moșiile boierilor, astfel că politicile lui au devenit deranjante pentru reprezenanții clasei nobiliare.
În acest context, conții Peter Ludwig von der Pahlen, Nikita Petrovici Panin și amiralul de Ribas au început să organizeze o conspirație pentru înlăturarea suveranului de la putere beneficiind și de sprijinul ambasadorului britanic la Sankt Petersburg, Charles Whitworth.
Moartea lui de Ribas în decembrie 1800 a întârziat punerea în aplicare a planului, dar în noaptea de 11 spre 12 martie 1801 câțiva ofițeri care fuseseră demiși din funcții au pătruns în Castelul Sfântul Mihail și au reușit să-l ucidă pe Pavel.
Printre asasini erau generalul Bennigsen și generalul Yashvil, care, aflați în stare de ebrietate, au intrat în dormitorul țarului care se ascunsese înspăimântat în spatele unor draperii. Conspiratorii l-au scos din cameră și au încercat să-l oblige să-și semneze abdicarea. Pavel s-a opus, iar generalul Nikolay Zubov l-a lovit cu o sabie, apoi asasinii l-au sugrumat și l-au călcat în picioare.
Fiul său, Alexandru, care avea 23 de ani, se afla în palat în momentul crimei, iar cercetătorul George Vernadsky avansează ideea că tânărul „și-a dat consimțământul la răsturnarea lui Pavel, dar nu știa că aceasta va fi realizată prin asasinat”. Cel care l-a anunțat că a devenit țar a fost Nikolay Zubov, care i-a spus: “E timpul să crești! Du-te și domnește!” Alexandru I nu i-a pedepsit pe asasinii tatălui său, iar medicul curții imperiale, James Wylie, a consemnat că apoplexia a fost cauza oficială a morții lui Pavel.
Se pare că în noaptea asasinării soțului ei, Maria Feodorovna s-a gândit să urmeze exemplul Ecaterinei a II-a și să încerce să se autoproclame împărăteasă. Avea numai 42 de ani când a devenit văduvă și și-a păstrat după aceea cea mai înaltă poziție deținută de o femeie în imperiu.
Surse:
John T. Alexander, Catherine the Great: Life and Legend, 1989
M. Almedingen, So dark a stream; a study of the Emperor Paul I of Russia, 1754-1801, 1959
