Teatrul Naţional, inaugurat în ultima zi a anului 1852

În aprilie 1836, “Societatea Filarmonica”, înființată în 1833 de scriitorul şi  filologul Ion Heliade Rădulescu și de Ioan Cîmpineanu, unul dintre boierii progresiști din Țara Românească, cu preocupări culturale şi participant la Revoluția de la 1848, a cumpărat Hanul Câmpinencii, situat pe podul Mogoșoaiei, în mahalaua Doamnei, acolo unde s-a construit ulterior Pasajul Macca-Villacrosse, pentru a construi în acel loc clădirea Teatrului Național.

“Societatea Filarmonica” îşi propunea încurajarea dramaturgiei naționale, dar avea și un țel ascuns, încurajarea unor noi idei politice și sociale care să ducă la unirea Principatelor, introducerea votului universal, statornicia egalității în faţa legii şi dezrobirea țiganilor.

Societatea ducea însă lipsă de fonduri, deşi membrii săi donau anual din veniturile personale, astfel că a început colectarea de bani și materiale pentru a construi, pe terenul achiziţionat, un teatru naţional. În 1840, “Obșteasca Adunare” i-a propus domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru ridicarea clădirii pe cheltuiala statului, iar proiectul a fost aprobat pe 4 iunie 1840. Ideea a fost apoi abandonată, dar domnitorul Gheorghe Bibescu a reluat proiectul înființării teatrului și a aprobat o nouă locație: fostul han Filaret. Hanul care, după cutremurul din 1838 suferise pagube importante, trebuia dărâmat, iar amplasarea era mult mai centrală, la mijlocul Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei de astăzi) astfel că decizia a fost luată fără prea multe discuţii.

Din raportul din 13 august 1843 al comisiei însărcinate cu ridicarea teatrului rezultă că erau necesari 20.300 de galbeni pentru întreaga construcție a clădirii, dar la acel moment nu erau disponibili decât 13.000 de galbeni, astfel că domnitorul  cere comisiei să facă economii, dar își dă acordul ca, în caz de nevoie, să fie alocate fonduri suplimentare „din capitolul extraordinar al Visteriei”.

În septembrie 1843, comisia decide să organizeze un concurs şi ia legătura cu trei mari arhitecți din Paris, Viena și München pentru întocmirea unor planuri pentru care s-au plătit: 3.150 de galbeni pentru cel din Paris, 2.523 de galbeni pentru cel de la Viena și 120 de galbeni pentru cel de la München. În urma analizei, comisia a hotărât să-i încredinţeze proiectul arhitectului C. Roesner din München, dar domnitorul nu a fost mulțumit, aşa că în 1845 se depun noi planuri. De data aceasta este preferat planul arhitectului catalan Xavier Villacrosse.

Spre sfârșitul anului 1847, componenţa comisiei se modifică din nou, dar din mai 1848 încep lucrările la ridicarea teatrului, care au fost temporar întrerupte de evenimentele revoluționare din iunie 1848. În august 1849, după instalarea pe tron a domnitorului Barbu Știrbei, se reia licitația pentru terminarea construcției.

Suma prevăzută inițial s-a dovedit a fi insuficientă, iar în ianuarie 1852 s-a raportat domnului că pentru construcție s-au cheltuit 1.518.675 lei şi că până la terminarea lucrării mai erau necesari 1.039.961 lei. Suma a fost aprobată de domnitorul Știrbei, iar în cursul anului 1852 lucrările s-au desfășurat într-un ritm intens.

În ultima zi a anului, pe 31 decembrie 1852, va avea loc inaugurarea Teatrului Național, cu piesa “Zoe sau Amantul împrumutat”, un vodevil cu cântece, avându-i ca actori principali pe Nina Valery și Costache Caragiale.

Sala avea 1000 de locuri şi era considerată a treia din Europa ca mărime, avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foaier luxos cu scări de marmură de Carrara și o mare galerie, unde aveau acces studenții și elevii, în mod gratuit.

În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu, iar din 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiță. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian și apoi cu lumină electrică.

Pe 26 august 1944, în momentul în care aviația germană a executat o misiune de distrugere a Palatului Telefoanelor, bomba lansată a ratat ținta și a căzut pe Teatrul Național. Deși clădirea a fost complet distrusă, teatrul a continuat să funcționeze în perioada următoare pe două scene “de împrumut”,  Sala “Studio” și Sala Comedia. Terenul fostului teatru a rămas viran până în anii 1990, când s-a construit aici un hotel de lux.

Actualul Teatru Naţional a fost inaugurat în decembrie 1973, dar clădirea a fost modificată apoi considerabil în anii 1983-84, revenindu-se la forma inițială exterioară în urma lucrărilor din perioada 2012-2014.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *