Lorenzo de’ Medici s-a născut pe 1 ianuarie 1449 într-una dintre cele mai bogate familii florentine, proprietara unei bănci care avea filiale în întreaga Europă. Bunicul lui, Cosimo de Medici, supranumit „Părintele Patriei”, a fost primul membru al familiei care a combinat funcționarea Băncii Medici cu conducerea Republicii Florentine, fiind unul dintre cei mai bogați oameni din Europa. Tatăl lui Lorenzo, Piero I, cunoscut și sub numele „Piero Gutosul”, a fost, ca întreaga familie de ‘Medici, protector al artelor și un mare colecționar, iar mama, Lucrezia Tornabuoni, a fost poetă.
Lorenzo era considerat cel mai deștept dintre cei cinci copii ai lui Piero și ai Lucreziei, a luat lecții de la diplomatul Becchi, a învățat latina și literatura, apoi a primit diverse misiuni diplomatice printre care aceea de a apăra, în fața papei, legitimitatea lui Galeazo Maria Sforza ca duce de Milano.
În 1469, după moartea tatălui său, Lorenzo, ajuns la vârsta de douăzeci de ani, a devenit liderul statului. Cu toate că Florența a înflorit sub domnia sa, Lorenzo a fost considerat un despot, iar familiile rivale și-au întețit atacurile la adresa familiei conducătoare a orașului.
Pe 26 aprilie 1478, în duminica Paștelui, într-un incident rămas în istorie sub numele “Conspirația Pazzi”, un grup de complotişti sustinuți de arhiepiscopul din Pisa și de Papa Sixtus al IV-lea i-au atacat pe Lorenzo și pe fratele său, Giuliano, în catedrala din Florența. În urma atacului, Giuliano a murit, dar Lorenzo a scăpat doar cu o rană. Asasinatul a atras execuția tuturor celor care au fost implicați, însă Papa Sixtus al IV-lea nu s-a lăsat înfrânt. A decis drept răzbunare confiscarea tuturor activelor familiei de‘ Medici, l-a excomunicat pe Lorenzo și întregul guvern florentin și apoi a pus întregul oraș sub interdicție, apoi a format o alianță militară (susținută și de regele Ferdinand I), desemnându-l pe fiul său, Alfonso, Ducele de Calabria, să conducă invazia împotriva Republicii Florentine.
Lorenzo a adunat cetățenii Florenței și a cerut sprijin din partea susținătorilor familiei sale din Bologna și Milano. Probabil conflictul ar fi continuat ani în șir cu victime din ambele tabere, însă, datorită diplomației, ducele a reușit să rezolve criza călătorind personal la Napoli, unde a încheiat un tratat de pace.
De altfel, Lorenzo, ca și bunicul său, Cosimo de’ Medici, a dus în permanență o politică de menținere a păcii, a restabilit un echilibru de putere între statele din nordul Italiei și a avut relații bune cu sultanul Mahomed al II-lea al Imperiului Otoman, mai ales datorită intereselor pe care le avea în privința comerțului maritim, o sursă importantă de venituri pentru florentini.
Ducele s-a căsătorit prin procură cu Clarice Orsini pe 7 februarie 1469, iar căsătoria propriu-zisă a avut loc la Florența, pe 4 iunie în același an. Clarice i-a dăruit zece copii: Lucrezia Maria Romola, doi gemeni care au murit la naștere, Piero di Lorenzo, supranumit și Piero Ghinionistul, care a devenit conducătorul Florenței după moartea tatălui, Maria Maddalena Romola, care s-a căsătorit cu Franceschetto Cybo, fiul nelegitim al Papei Innocent al VIII-lea, Beatrice, Giovanni di Lorenzo, care l-a succedat la tronul pontifical pe Papa Leon al X-lea pe 9 martie 1513, Luisa, Antonia Romola și Giuliano di Lorenzo, ridicat la rang de duce de către Regele Francisc I al Franței.
Lorenzo l-a adoptat și pe nepotul său, Giulio, fiul nelegitim al fratelui său, Giuliano (care fusese ucis în urma Conspirației Pazzi), nepot care avea să devină Papa Clement al VII-lea.
Literat și poet, colecționar de obiecte prețioase și de statui antice, descoperitor și finanțator al artiștilor, Lorenzo a promovat de-a lungul întregii sale vieți literatura și artele. La curtea lui au trăit și au creat Luigi Pulci, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino și Pico della Mirandola și pentru el au lucrat cei mai mari artiști ai timpului, printre care Botticelli, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, Leonardo da Vinci și Michelangelo Buonaroti.
Din păcate, în timpul mandatului său, mai multe sucursale ale băncii familiei s-au prăbușit din cauza creditelor neperformante, iar în ultimii ani a intrat în mari dificultăți financiare, recurgând la deturnarea fondurilor de încredere și de stat. Spre sfârșitul vieții lui Lorenzo, Florența a intrat sub influența călugărului Girolamo Savonarola, care, în excesele sale de fanatism religios, a ars în Piazza della Signoria instrumentele pe care le considera ale „păcatului”: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărți imorale și diverse texte în manuscris ale unor cântece laice.
Savonarola spunea că duce o luptă împotriva desfrâului și a modului de viață opulent, împotriva artei necreștine (pictorul Sandro Botticelli și-a aruncat în foc propriile tablouri pe teme mitologice) și impunea percepte religioase stricte, susținând că doar astfel orașul poate fi salvat de la o catastrofă iminentă.
Lorenzo Magnificul a murit în noaptea de 8 aprilie sau în dimineața de 9 aprilie 1492 la vila familiei sale din Careggi, la vârsta de 43 de ani. Călugărul Girolamo Savonarola l-a vizitat pe muribund pe patul de moarte și, conform martorilor, Lorenzo a murit împăcat după ce Savonarola i-a dat binecuvântarea. În noaptea când Magnificul a murit, un fulger a lovit tunul bisericii Santa Reparata.
