HomeOameni care au intrat în istorieFilantropi și binefăcătoriUltima Mare Ducesă: Vera Constantinovna şi aura Rusiei imperiale

Ultima Mare Ducesă: Vera Constantinovna şi aura Rusiei imperiale

DS TW

Prințesa Vera Constantinovna s-a născut la Pavlovsk, pe 24 aprilie 1906, fiind cea mai mică dintre cei nouă copii ai Marelui Duce Constantin Constantinovici, poet respectat şi văr al țarului Nicolae al II-lea, și ai soției sale, Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna. Nașii ei au fost fratele mai mare, Constantin Constantinovici, și împărăteasa Alexandra Feodorovna.

Mica ducesă avea opt ani atunci când arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat și a izbucnit Primul Război Mondial, în vara anului 1914 și se afla în acel moment cu părinții și fratele ei, George, în Germania, în vizită la rudele materne din Altenburg, dar, datorită intervenției împărătesei germane Augusta Viktoria din Schleswig-Holstein, li s-a permis să se întoarcă în Rusia. Fraţii mai mari ai Verei au fost înrolaţi imediat în armată şi Oleg, fratele ei preferat, a fost ucis pe câmpul de luptă. În anul următor, tatăl ei a murit în urma unui atac de cord chiar în prezența micii ducese.

 

După moartea Marelui Duce Constantin, în 1916, Vera s-a mutat împreună cu mama și un frate mai mic, George, la Palatul de Marmură din Sankt Petersburg, lăsându-l pe Pavlovsk pe fratele său mai mare, prințul Ivan Constantinovici. În timpul guvernării de după Revoluția din octombrie, prințesa Vera, mama ei și fratele George au fost obligați să se întoarcă la Pavlovsk, unde au trăit în sărăcie, mama fiind forțată să vândă bijuteriile familiei pentru a le asigura traiul, rămânând în palat până în vara anului 1918, când au fost obligaţi să îşi ia un apartament în oraș.

În timpul Revoluției bolșevice, patru dintre frații Verei au fost arestaţi de bolșevici, dintre ei doar prințul Gabriel fiind eliberat în cele din urmă, în timp ce ceilalţi trei – Ivan, Constantin și Igor – au fost uciși la Alapaevsk în iulie 1918.

 

Inițial, mama ei, Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna, nu a vrut să părăsească țara natală, amintindu-și mereu cuvintele răposatului ei soț: “dacă Rusia are nevoie, e de datoria Romanovilor să o ajute”. Cu toate acestea, pentru că situația lor devenea din ce în ce mai critică, a acceptat oferta făcută de prietena sa, Victoria de Baden, care era soția regelui Gustaf al V-lea al Suediei, de a se stabili în țara sa.

În octombrie 1918, prințesa Vera, care avea doisprezece ani, alături de mama și fratele ei, George, și câţiva dintre copiii fraţilor mai mari ucişi de bolşevici s-au îmbarcat pe nava suedeză Ångermanland şi au ajuns la Stockholm.

 

Familia a locuit în următorii doi ani în Suedia, mai întâi la Stockholm și apoi la Saltsjöbaden, dar în 1920 s-au mutat la Bruxelles, unde viața era mai ieftină și, în cele din urmă în 1922 unchiul Verei, ducele Ernest al II-lea din Saxe-Altenburg i-a invitat să stea în Germania. S-au instalat în castelul familiei mamei de lângă Leipzig, în micul oraș Altenburg, unde mama ei a murit de cancer pe 24 martie 1927. Rămasă fără mijloace suficiente de subzistență, Vera Constantinovna s-a mutat în Bavaria, apoi la Londra, împreună cu  fratele ei, iar când acesta a plecat în Statele Unitem prințesa Vera s-a întors în Atlenburg, unde a trăit pentru următorii ani.

 

Prințul George a murit în New York în 1938, iar Vera a trăit în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrând ca traducătoare într-o tabără pentru prizonierii de război, dar, pentru că încercase să-i ajute pe deținuți, oficialii germani au concediat-o.

La începutul anului 1945, trupele americane au ajuns la Altenburg și, auzind că, potrivit Conferinței de la Potsdam, Altenburg urma să facă parte din zona de ocupație sovietică, prințesa Vera a fugit pe jos, împreună cu vărul ei, prințul Ernst-Friedrich Saxe-Altenburg, parcurgând 240 de kilometri în 12 zile. Prințesa Vera s-a stabilit la Hamburg şi până în 1949 a lucrat ca traducătoare la filiala britanică a Crucii Roșii. În tot acest timp a refuzat să-și asume protecția oferită de diverse țări europene sau vreo altă cetăţenie, considerându-se rusoaică. “Nu am părăsit Rusia”, a declarat ea la un moment dat, “ci Rusia m-a părăsit pe mine”.

 

În 1951 Vera s-a mutat în Statele Unite, unde a lucrat pentru Fundația Tolstoi, care oferea ajutor emigranților ruși aflați în dificultate, în următoarele decenii a locuit la New York și a fost foarte activă în organizațiile de caritate, fiind inclusiv voluntar la Fondul de Asistență al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei.

Prințesa s-a retras din viaţa publică în aprilie 1971, dar a păstrat vie aura istoriei trăite, fiind ultimul membru supraviețuitor al familiei sale care îşi putea aminti splendoarea Rusiei imperiale.

Vera a murit în casa de îngrijire a bătrânilor din Valley Cottage din New York, pe care o susţinea financiar Fundația Tolstoi, pe 11 ianuarie 2001, la vârsta de 95 de ani, şi a fost înmormântată lângă fratele ei, prințul George, la cimitirul Mănăstirii Ortodoxe Ruse din New York. 

 

 

Galerie foto:

DS TW
No comments

leave a comment