Anna Matveyevna Pavlova s-a născut pe 12 februarie 1881 la spitalul Regimentului Preobrazhensky din Sankt Petersburg, unde lucra tatăl ei, Matvey Pavlovich Pavlov. Mama, Lyubova Feodorovna, provenea dintr-o familie de țărani și lucra ca spălătoreasă în casa bancherului rus Lazar Polyakov, iar când Anna a devenit faimoasă, fiul acestuia a susținut că balerina este fiica nelegitimă a tatălui său. Unele surse spun că părinții s-au căsătorit chiar înainte de nașterea fetiței, altele consemnează că mariajul a fost legalizat câteva luni mai târziu.
Viitoarea artistă a fost un copil prematur, în copilărie era fragilă și bolnăvicioasă și, din acest motiv, mama a trimis-o în satul Ligovo, unde se afla bunica ei, care a avut grijă de ea în următorii ani. Pasiunea pentru balet a apărut când a văzut o producție originală a marelui maestru de balet Marius Petipa, “Frumoasa adormită”, la Teatrul Imperial Maryinsky. După ce a împlinit nouă ani, a participat la o audiție la renumita școală imperială de balet, din cauza vârstei prea mici și a constituției firave, Anna a fost respinsă, dar un an mai târziu, când împlinise 10 ani, a fost acceptată la cursuri. Pavlova a apărut pentru prima oară pe scenă în piesa “A Fairy Tale” a lui Marius Petipa, pe care maestrul de balet a pus-o în scenă pentru elevii școlii.
Anii de pregătire ai copilei au fost dificili. Baletul clasic era complicat pentru fetița cu glezne subțiri și picioare lungi, iar colegii ei au poreclit-o “Mătura” sau “La petite sauvage”. Ambițioasa Pavlova s-a antrenat enorm pentru a-și îmbunătăți tehnica, lua lecții suplimentare de la profesorii consacrați ai vremii și, în 1898, a intrat la clasa Ekaterinei Vazem, fosta prim-balerină a Teatrelor Imperiale din Sankt Petersburg.
Anna a absolvit Școala Imperială de Balet în 1899, la vârsta de 18 ani, a fost aleasă să intre în Baletul Imperial și și-a făcut debutul oficial la Teatrul Mariinsky în spectacolul “Les Dryades prétendues”.
Stilul ei nu ținea cont de regulile academismului, dansa frecvent cu genunchii îndoiți, nu avea o ținută corectă a trupului, a revizuit cu de la sine putere salturile în poante, iar gleznele prea subțiri o făceau să-și piardă echilibrul. Totuși, a devenit favorita publicului și a bătrânului maestru Petipa, care a numit-o primă balerină în 1906, după succesul răsunător în “Giselle”.
Oamenii erau fermecați de Pavlova și de aspectul ei fragil, eteric, care se potrivea perfect rolurilor pe care le primea. Sankt Petersburg-ul era în delir când Pavlova apărea pe scenă, iar presa a început să-i numească pe numeroșii ei fani “Pavlovatzi”.
După primul turneu al companiei Ballets Russes la Paris, a părăsit trupa pentru a-și forma propria companie, iar decizia de a fi independentă a fost un act foarte îndrăzneț pentru epocă. A călătorit peste tot în lume și a prezentat baletul ca pe o formă de artă perfectă, deși milioane de oameni nu știau prea multe de existența lui.
După ce a plecat din Rusia, balerina s-a mutat la Londra, stabilindu-se în 1912 la nord de Hampstead Heath, unde a locuit pentru tot restul vieții. Reședința avea un lac artificial unde se aflau lebedele pe care Anna le considera animale de companie. În 1915, a apărut în filmul “Fata mută” al lui Portici, în care a jucat rolul unei tinere sărace ce a fost înșelată de un aristocrat, iar numele ei a devenit astfel cunoscut și în afara sălilor în care juca.
Managerul Annei, Victor Dandré, a scris, după moartea ei, o carte în care susținea că au fost nu doar parteneri, ci și iubiți și a povestit despre numeroasele spectacole de dans în scop caritabil pe care artista le-a oferit în efortul de a susține orfanii ruși ajunși la Paris după Revoluția bolșevică. Bărbatul a vorbit în acest volum despre cincisprezece fete cărora Pavlova le-a oferit găzduire într-o casă cumpărată de ea în Franța, la Saint-Cloud, tinerele fiind supravegheate de contesa de Guerne și sprijinite financiar de marea balerină.
În 1931, în timp ce călătorea de la Paris la Haga, Pavlova s-a îmbolnăvit și starea ei s-a agravat când a ajuns la destinație. L-a chemat din Franța pe medicul ei personal, doctorul Zalewski, pentru a o îngriji, acesta i-a spus că suferă de bronhopneumonie obstructivă și că este necesară o operație, dar că nu va mai putea niciodată să danseze după această intervenție.
Pavlova a refuzat să facă operația, spunându-i categoric „Dacă nu pot dansa, atunci aș prefera să fiu moartă”. Marea balerină a murit de pleurezie, în dormitorul de la Hotel Des Indes din Haga, cu câteva zile înainte de a împlini 50 de ani. Ultimele cuvinte ale artistei au fost, după cum povestește Victor Dandré: „Pregătește-mi costumul de lebădă”, iar după deces Victor și Marguerie, asistenta ei, au îmbrăcat-o în rochia preferată de dantelă bej și au așezat-o în sicriu. La 7 dimineața, un preot ortodox a sosit pentru a oficia slujba de înmormântare, apoi a fost transportată la Biserica Rusă din Londra.
Ziarul Rampa consemna: “Pe jumătate, sicriul a fost acoperit cu drapelul imperial rus, iar la capul decedatei a fost depus un imens buchet de liliac, floarea favorită a artistei. Sute de refugiaţi ruşi au defilat în faţa catafalcului Annei Pavlova, dovedind astfel imensa popularitate de care s-a bucurat în cercurile cele mai largi ale publicului. Catafalcul era înconjurat de trei sfeșnice înalte. Un cor invizibil cântă fără întrerupere cântece religioase rusești.
Majoritatea celor ce au venit să o vadă pentru ultima dată pe Pavlova a fost alcătuită de femei. Florile aduse de mulţime nu mai încăpeau la un moment dat în biserică şi au fost reţinute la intrare. Unii refugiaţi ruşi au cheltuit ultimul ban pentru a putea depune o floare pe sicriul Annei Pavlova.
Chiar după închiderea porţilor bisericii, publicul a continuat să vină, cerând să fie lăsat să intre. Defilarea publicului a continuat până la orele 10 seara. Vineri dimineaţa s-a celebrat un serviciu divin. După amiază, la orele 3, a avut loc ceremonia incinerării la „Golders Green Crematorium”, cenuşa fiind depusă în „Grădina Amimirii”. Între numeroasele coroane de pe sicriul negru de metal din biserica ortodoxă de la Letterra, s-a remarcat o jerbă de flori cu o panglică purtând inscripţia
„Scumpa noastră Pavlova,
Noi nu putem crede că tu ai murit. Tu eşti divină”.
Florile erau trimise de Feodor Şaliapin, marele cântăreţ rus”. (Rampa, 1931)
În conformitate cu vechea tradiție a baletului, în ziua în care urma să urce pe scenă, spectacolul s-a desfășurat, așa cum era programat. Un reflector urmărea însă un loc gol de pe scenă, locul unde ar fi trebuit să se afle marea balerină.
