Christine Margaret Keeler s-a născut pe 22 februarie 1942 în Uxbridge, Middlesex, dar tatăl, Colin Sean Keeler și-a abandonat familia trei ani mai târziu, așa că fetița a fost crescută de mama ei, Julie Ellen, și de tatăl vitreg, Edward Huish, într-o casă improvizată, făcută din două vagoane de cale ferată transformate în locuință, în satul Berkshire din Wraysbury.
În 1951, la vârsta de 9 ani, Christine a fost trimisă într-un orfelinat din Littlehampton, pentru că profesorii ei au constatat că suferă de malnutriție. Până atunci, dar și după acest moment, fusese de mai multe ori abuzată sexual atât de tatăl vitreg, cât și de prietenii acestuia. La vârsta de 15 ani, adolescenta și-a găsit un job ca model pentru un magazin de rochii din cartierul londonez Soho și doi ani mai târziu a adus pe lume un fiu după o aventură cu un sergent al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, însă copilul s-a născut prematur și a supraviețuit doar șase zile.
În vara anului 1959 Christine Keeler s-a angajat ca chelneriță la un restaurant de pe Baker Street, iar aici a întâlnit-o pe o anume Maureen O’Connor, care lucra la cabaretul Murray din Soho, aceasta a prezentat-o patronului localului, Percy Murray, care a angajat-o aproape imediat ca dansatoare topless.
La club, tânăra l-a cunoscut pe Stephen Ward, care era un maseur destul de cunoscut în Londra și care, prin natura profesiei, avea multe cunoștințe importante în lumea bună.
Cei doi s-au mutat împreună în scurt timp, dar se pare că au avut doar o relație platonică, iar în autobiografia sa, “Secrete și minciuni”, Christine Keeler a susținut că Ward era agent dublu, lucrând atât pentru MI5, cât și pentru KGB.
În weekendul 8-9 iulie 1961, bărbatul i-a prezentat-o pe dansatoare lui John Profumo, secretarul de stat britanic pentru război, la o petrecere organizată la conacul Buckinghamshire deținut de al 3-lea viconte Astor.
Profumo a început o scurtă aventură cu Keeler, relație care s-a încheiat în august 1961, după ce ministrul a fost avertizat de serviciile de securitate cu privire la posibilele riscuri legate de apropierea de controversatul Stephen Ward, prin intermediul căruia îl întâlnise deja pe ofițerul GRU, Evgheni Ivanov, care era atașatul naval al URSS la Londra.
După ce relația Christinei cu John Profumo s-a încheiat, frumoasa dansatoare a avut mai mulți parteneri, printre care cântărețul de jazz Lucky Gordon și impresarul Johnny Edgecombe. La sfârșitul lunii octombrie 1962 între cei doi iubiți a avut loc o altercație violentă, impresarul l-a tăiat pe față pe artist cu un cuțit, iar două luni mai târziu, când Christine a decis să pună capăt relației cu Edgecombe, acesta s-a dus la locuința lui Stephen Ward din Wimpole Mews și a tras cinci focuri de armă asupra clădirii.
Arestarea lui și procesul care a urmat au adus-o pe Christine Keeler în atenția opiniei publice și au determinat o serie de investigații ale jurnaliștilor interesați de povestea de scandal, iar dezvăluirile acestora au declanșat celebra “Afacerea Profumo”.
După ce inițial a negat orice relație cu dansatoarea, secretarul de stat a mărturisit în cele din urmă că a avut o aventură cu ea și a demisionat din guvernul conservator condus de premierul Harold Macmillan.
În 1963 autoritățile britanice au început să-l investigheze pe Stephen Ward sub acuzația de imoralitate, iar Christine Keeler a fost unul dintre martori principali ai procurorilor. Procesul lui Ward, care s-a desfășurat în perioada 22-31 iulie 1963, a fost caracterizat drept “un act de răzbunare politică” pentru problemele de imagine pe care le provocase guvernului în Afacerea Profumo. Bărbatul a fost trimis în instanță sub acuzațiile de proxenetism și evaziune fiscală, procurorii susținând că trăiește din câștigurile imorale obținute prin Christine Keeler și de prietena ei, Mandy Rice-Davies. Ward a fost condamnat la închisoare, a făcut recurs, dar înainte de pronunțarea definitivă a sentinței s-a sinucis luând o doză letală de somnifere.
În decembrie 1963, Christine Keeler, care a fost tratată de presă ca o prostituată, a fost, la rândul ei, acuzată de mărturie mincinoasă în fața instanței, a pledat vinovată și a fost condamnată la nouă luni de închisoare, din care a executat șase.
După ce a fost eliberată, femeia s-a căsătorit cu un anume James Edward Levermore, dar a divorțat un an mai târziu, apoi s-a recăsătorit cu Anthony Sydney Platt, de care s-a separat, de asemenea după un an. Cu cel din urmă a avut un băiat numit Seymour, care a fost crescut de bunica maternă, Julie.
Christine Keeler a trăit aproape singură în ultima etapă a vieții ei. Cea mai mare parte a sumei considerabile de bani pe care a obținut-o dând interviuri jurnaliștilor despre Afacerea Profumo a fost cheltuită pe onorariile avocaților, iar în anii 1970 a mărturisit: “nu trăiesc, supraviețuiesc”. Dansatoarea a publicat mai multe relatări despre scandal, iar într-una dintre ele a susținut chiar că a rămas însărcinată ca urmare a relației cu John Profumo și, ulterior, a făcut un avort.
Femeia a murit pe 4 decembrie 2017, la vârsta de 75 de ani, la Londra. Secretarul de stat John Profumo a lucrat pentru tot restul vieții ca voluntar pentru organizația de caritate Toynbee Hall din Londra împreună cu soția sa, actrița Valerie Hobson (cunoscută mai ales pentru rolul Estella pe care l-a interpretat în filmul “Marile speranțe” din 1947).
Povestea Christinei Keeler a fost ecranizată de mai multe ori de-a lungul timpului, cel mai recent de către BBC, care a realizat un serial artistic ce a avut premiera la sfârșitul anului 2019, dar multe dintre detaliile cazului care a făcut vâlvă în anii ‘60 sunt încă secrete. Conform deciziei instanței britanice, o serie de documente adunate de investigatori vor fi desecretizate de-abia pe 1 ianuarie 2048, însă unicul ei fiu, Seymour, duce în prezent o campanie publică de reabilitare a memoriei mamei sale, pe care o consideră o victimă a intrigilor politice și a interpretărilor eronate ale presei londoneze.
Surse:
Wayland Young, The Profumo Affair: Aspects of Conservatism, 1963
Phillip Knightley, An Affair of State: The Profumo Case and the Framing of Stephen Ward, 1987
