HomeOameni care au intrat în istorieRudolf Nureyev, balerinul evadat din lagărul sovietic

Rudolf Nureyev, balerinul evadat din lagărul sovietic

Rudolf Nureyev
DS TW

Rudolf Nureyev s-a născut pe 17 martie 1938 în zona Irkutsk, în Rusia sovietică, în timp ce mama sa, Farida, călătorea cu trenul prin Siberia, spre Vladivostok, unde tatăl lui, Hamet, era comisar politic.

Ambii părinți erau tătari musulmani, iar Rudy a copilărit în Bașchiria, o mică republică ce intra în componența URSS. Copilul a fost atras de dansurile populare tradiționale după ce a asistat la o reprezentație a baletului patriotic “Cântecul Macaralelor” în care evolua o dansatoare bașkiră care făcuse studii la Leningrad (Sankt Petersbug), Zaituna Nazretdinova. S-a înscris într-o trupă de dansuri populare de la școala primară, după aceea într-o formație de pionieri și apoi a început să se pregătească în particular cu o profesoară de balet, Anna Udeltsova, care, după optsprezece luni, l-a recomandat pe băiat Elenei Vaitovich. Cele două fuseseră balerine profesioniste și, pe lângă lecțiile de balet, i-au vorbit copilului despre marii dansatori pe care ele însele îi cunoscuseră, inclusiv despre Anna Pavlova și celebrul impresar Serghei Diaghilev, făcându-l să înțeleagă că dansul înseamnă, dincolo de o tehnică perfectă, extrem de multă muncă și pasiune.

Rudolf Nureyev
Copilăria lui Nureyev (sursa: nureyev.org)

Din 1955 a fost înscris la Institutul Coregrafic Vaganova, patronat de Școala de Balet Kirov din Sankt Petersburg, și, cu toate ca a început studiul serios la vârsta de 17 ani, relativ târziu pentru a face o carieră ca balerin, Nureyev a fost repede recunoscut ca artistul cel mai talentat al școlii pe care o frecventa.

Anul 1961 a fost un punct de cotitură în viața lui: în urma unui accident, prim-solistul școlii Kirov, Konstantin Sergheev, nu a mai putut dansa, iar în locul acestuia, pentru un turneu la Paris și Londra, a fost ales Rudy.

Rudolf Nureyev

Ajuns în Franţa, a încălcat regulile privind relaţiile cu străinii și probabil a frecventat barurile gay din Paris, ceea ce a alarmat conducerea companiei Kirov, dar mai ales agenții serviciilor speciale care îi urmăreau pe artiști. KGB-ul a decis să-l trimită înapoi în Uniunea Sovietică, iar pe 16 iunie 1961, când trupa a ajuns la aeroportul Le Bourget pentru a zbura spre Londra, unde artiștii aveau alte spectacole, unul dintre ofiţerii KGB l-a luat deoparte pe Nureyev și l-a informat că el trebuie să se întoarcă la Moscova pentru o reprezentație specială la Kremlin. Suspicios, balerinul a refuzat, apoi i s-a spus că mama lui e grav bolnavă și că trebuie să revină imediat acasă pentru a o vedea.

Rudolf Nureyev
Rudolf Nureyev și Liliana Cosi

A refuzat din nou, crezând că la întoarcerea în URSS urmează să fie arestat. Cu ajutorul poliției franceze și al unei prietene, artistul a scăpat de presiunile KGB și a cerut azil politic în Franța. După o săptămână, semnase deja un contract cu Grand Ballet du Marquis de Cuevas.

Autoritățile din Rusia Sovietică le-au cerut tatălui, mamei și profesorului de dans să-i scrie, pentru a-l convinge să se întoarcă de urgență la Moscova, dar epistolele nu au avut niciun efect. Deși mai târziu a solicitat guvernului să îi permită să-și viziteze mama, nu a fost lăsat să facă acest lucru până în 1989, când femeia era pe moarte, și preşedintele Mihail Gorbaciov i-a aprobat personal vizita acasă.

Rudolf Nureyev și Margot Fonteyn
Rudolf Nureyev
Rudolf Nureyev, Margot Fontayn și Fred Astaire

În perioada cât a locuit la Paris, Rudolf Nureyev l-a cunoscut pe balerinul Erik Bruhn, care i-a devenit prieten și partener de viață. În 1962, tânărul a fost invitat de balerina Margot Fonteyn pentru a dansa într-o gală de balet la Londra și în următorii ani a rămas în Anglia, unde a primit un contract cu Royal Ballet, dansând în spectacole de mare succes precum “Lacul lebedelor”, “Giselle”, “Frumoasa din pădurea adormită”, “Spărgătorul de nuci”, “Romeo și Julieta”, “Corsarul” sau “Don Quijote”.

În 1983, a devenit directorul Baletului Operei din Paris, poziție pe care a deținut-o până în 1989. În această perioadă s-a îmbolnăvit de SIDA, iniţial nu a dat importanţă bolii şi timp de câțiva ani a negat pur și simplu că ceva nu este în regulă cu sănătatea lui. Boala a avut o evoluţie semnificativă abia în vara anului 1991, iar balerinul a intrat în faza finală a vieții în primăvara anului 1992.

Rudolf Nureyev și Elizabeth Taylor

În martie 1992, Rudolf Nureyev a apărut în fața publicului ca dirijor al unui spectacol al Teatrului de Operă și Balet Academic Tatarstan Musa Cälil. Revenit la Paris cu febră ridicată, a fost internat la spitalul Notre Dame du Perpétuel Secours din Levallois-Perret și a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Rudolf Nureyev
Rudolf Nureyev la Covent Garden

În iulie 1992, a prezentat semne că îşi revine şi a renunțat la tratamentul pe care îl făcea, dar starea i s-a agravat fulgerător. Ultima sa apariție publică a fost pe 8 octombrie 1992, la premiera unei noi producții pentru Opera din Paris. Ministrul francez al culturii Jack Lang i-a acordat în acea seară cea mai înaltă distincție a Franței în domeniul artistic: Commandeur des Arts et des Lettres.

Balerinul a murit pe 6 ianuarie 1993, la vârsta de 54 de ani, şi a fost înmormântat în cimitirul Sainte-Genevieve-des-Bois din Paris.

Mormântul din cimitirul rus din Paris

Sursa:

Nureyev.org

DS TW
No comments

leave a comment