HomeRăzboaie și revoluțiiAl Doilea Război MondialVera Atkins, românca de la vârful spionajului britanic

Vera Atkins, românca de la vârful spionajului britanic

Vera Atkins

Femeile au avut un rol decisiv în lupta împotriva nazismului, inclusiv cele care au acționat în spatele frontului și în special agentele din Special Operations Executive (SOE), o rețea bine organizată înființată de Winston Churchill și Hugh Dalton în vara anului 1940. SOE a avut misiuni sub acoperire în Europa ocupată și a sprijinit sau aprovizionat aproximativ un milion de operațiuni speciale în întreaga lume.

Pentru organizație au lucrat zeci de femei, agente instruite să folosească arme și explozibili, să memoreze coduri complexe, să organizeze livrări de muniții și provizii, să suporte interogatori dure și, în unele cazuri, să coordoneze detașamente de bărbați.

Vera Atkins

Una dintre ele a fost Vera Atkins, considerată cea mai puternică femeie din istoria spionajului, care a condus una dintre cele mai eficiente rețele de agenți, cea care a acționat în Franța ocupată, combinând inteligența cu loialitatea în misiunile ei extraordinare care au avut un rol definitoriu în învingerea nazismului.

Vera Atkins, pe numele său real Maria Vera Rosenberg, era evreică, născută în România, la Bucureşti (sau Galați, după alte surse), pe 16 iunie 1908. Atkins provenea de la numele de fată al mamei, Zefra Hilda Etkins, o englezoaică născută la Londra. Tatăl Verei, Maximilian Rosenberg, era bancher, se născuse în Germania, la Hesse, și venise în România cu afaceri, făcând o avere considerabilă pentru acea vreme, drept pentru care, în anii ’30, devenise apropiat de cercurile puterii.

Vera a urmat școala din București și, datorită tatălui ei, l-a cunoscut pe contele Friedrich-Werner Graf von der Schulenburg, ambasadorul german la București între 1931 și 1934, alături de care a trăit o poveste de dragoste, continuată şi după ce diplomatul a fost numit ambasador la Moscova. În 1932, Max Rosenberg a murit la Viena, iar Vera, împreună cu mama și cei doi frați, Guy Wilfred Atkins și Siegfried Rosenberg, au mai rămas cinci ani în țară, apoi s-a mutat în Anglia.

Datorită relațiilor pe care le avea la București, a fost recrutată de serviciile secrete britanice și a revenit des cu misiuni în România. Sir William Samuel Stephenson, coordonatorul BSC (British Security Co-ordination), este cel care a introdus-o în lumea agenților secreți, unde a avut o ascensiune absolut fulminantă ajungând în structurile de vârf ale SOE.

Pentru că nu avea cetățenie britanică, Atkins a fost angajată în februarie 1941 ca secretară în SOE, apoi a fost remarcată pentru extraordinara sa capacitate organizatorică și a devenit mâna dreaptă a colonelului Maurice Buckmaster, coordonatorul secției franceze a organizației. William Stevenson (cunoscut sub numele de cod Intrepid, cel care l-a inspirat pe scriitorul Ian Flemming în crearea personajului James Bond) o caracteriza astfel: „Vera îşi recruta agenţii cu grijă, îi antrena până cădeau din picioare de epuizare, îi testa în mod constant, apoi le organiza personal misiunile. Oamenii din armata ei clandestină ajungeau departe în spatele liniilor inamicului, luau legătura cu luptătorii din Rezistenţă, eliminau ţinte vitale, îi ajutau pe piloţii aliaţi să evite capturarea şi transmiteau la Londra informaţii prin radio”. („Spymistress. The life of Vera Atkins, the greatest female secret agent of World war 2”)

În perioada în care a lucrat pentru SOE, Atkins a coordonat o rețea de aproape 500 de oameni care au fost trimiși în Franța ocupată, i-a antrenat, le-a oferit identități false și a ținut legătura cu familiile lor. Agenții SOE proveneau din toate categoriile sociale, singura condiție pentru a fi angrenați într-o astfel de misiune fiind cunoașterea la perfecție a limbii franceze

Stăpânea ea însăși în detaliu condițiile din Franța ocupată, căile de acces și de transport, reglemententările poliției, logistica pentru luptatorii din Maquis. În plus, a creat pentru fiecare agent o poveste credibilă pe care aceștia o puteau spune autorităților în cazul în care erau capturați, iar noile lor identități erau atât de verosimile încât, datorită lor, beneficiau de un grad ridicat de protecție.

Agenți SOE în Franța

Cu toate că misiunile erau pregătite cu minuțiozitate, aproape 120 de agenți nu s-au mai întors niciodată în Marea Britanie. Câțiva oameni au fost uciși în acțiune, dar cei mai mulți au fost arestați de germani, unii dintre aceștia dispărând pentru totdeauna în centrele de interogatoriu sau în lagărele de concentrare.

Eficiența și inteligența Verei Atkins au fost însoțite de o mare responsabilitate față de cei pe care îi trimitea la o posibilă moarte și nu a existat nicio îndoială cu privire la loialitatea și grija ei față de agenții secreți. Îi cunoștea personal pe toți spionii și, după cum a mărturisit ea însăși mai târziu, anii în care a activat în SOE au fost foarte epuizanți, pentru că a trăit la cote maxime toate experiențele de viață și de moarte ale agenților de care era responsabilă.

Pe lângă mesajele codificate ale fiecărei misiuni, transmise prin cuvinte cheie în diverse emisiuni radio BBC, Vera a păstrat legătura agentilor din teren cu rudele acestora din Anglia.

Vera Atkins

După terminarea războiului, a devenit membră a Comisiei Britanice pentru Crime de Război și a început să adună dovezi pentru urmărirea penală a criminalilor vinovați pentru moartea agenților SOE dispăruți în misiunile din Franța.

Timp de un an de zile Vera Atkins a vizitat lagărele de concentrare, a interogat agenți germani și a stabilit atât vinovații, cât și împrejurările în care oamenii ei au fost capturați și detalii despre modul în care și-au petrecut ultimele zile. Singurul ei caz nerezolvat este cel al unui agent care fusese trimis la Marsilia cu trei milioane de franci și nu a putut rezista tentației de a paria banii la Monte Carlo. Nu s-a stabilit niciodată însă dacă bărbatul câștigase și trăia în secret din încasări sau dacă a pierdut toată suma și s-a sinucis.

După ce i-a trimis în instanță pe cei vinovați de moartea agenților SOE, informațiile pe care le-a adunat au stat la baza listei de onoare pe care se află înscrise numele a 91 de bărbați și 13 femei care și-au dat viața pentru libertatea Franței. În memoria lor în 1991 a fost dezvelit un monument la Valençay, în Valea Loarei.

Monumentul de la Valençay

Vera Atkins a arătat abilități formidabile în misiunea de interogare a naziștilor după război. Hugo Bleicher, un ofițer care făcuse parte din serviciul de informații și contrainformații al armatei ce funcționa pe lângă Marele Stat Major german și care avusese ca misiune distrugerea Rezistenței franceze, a considerat interogatoriul ei cel complet la care fusese supus după arestarea sa. În martie 1946, tot ea l-a interogat și pe Rudolf Hoss, primul comandant nazist de la Auschwitz, care trăia ascuns la o fermă. Când acesta a fost întrebat dacă este adevărat că a provocat moartea a 1,5 milioane de evrei, a protestat indignat spunând că este o greșeală, cifra reală era de 2.345.000.

Scriitoarea britanică Sarah Helm pune la îndoială în volumul ei, “A Life in Secrets: Vera Atkins and the Missing Agents of WWII”, apărută în 2007, eficiența cu care Vera Atkins a coordonat rețeaua de agenți SOE. Controversele se referă la recuperarea din Franța a agenților deconspirați, sugerând că Atkins, care avea rude din partea tatălui în Europa ocupată de naziști, e posibil să fi fost implicată într-o operațiune de salvare controversată a vărului ei, Fritz Rosenberg, lucru pe care l-ar fi ascuns de coordonatorii din SOE.

Guvernul francez a numit-o pe Vera Atkins comandant al Legiunii de Onoare în 1987, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a oferit titlul de comandant al Imperiului Britanic, iar Dwight „Ike” Eisenhower, comandantul suprem al Forței Expediționare Aliate în Europa și, din 1951, al 34-le președinte american, a recunoscut că, datorită misiunii secției franceză a SOE durata războiului a fost scurtată cu șase luni, numind organizația pentru care a lucrat Atkins echivalentul a 15 divizii armate.

În 1947, după moartea mamei ei, Vera Atkins s-a retras din serviciul activ al intelligence-ului britanic și a lucrat pentru UNESCO, mai întâi ca office manager și apoi ca directoare. În 1961, când a ieșit la pensie, s-a stabilit într-un sat din Anglia.

A murit pe 24 iunie 2000, la vârsta de 92 de ani, într-un spital din Hastings, după ce trăise ultima parte a vieții într-un cămin de îngrijire pentru persoane vârstnice, a fost incinerată, iar cenușa ei a fost depusă în curtea curții bisericii Sf. Senara din Zennor, Cornwall.

Numele Verei a devenit cunoscut pe scară largă după anul 2006, datorită volumului jurnalistului canadian William Stevenson, „Spymistress. The life of Vera Atkins, the greatest female secret agent of World war 2”, deși povestea ei inspirase multe filme artistice sau documentare produse în anii ’60 – ’70, iar istoricii care s-au ocupat de cel de-al Doilea Război Mondial au realizat o serie de cercetări științifice despre operațiunile în care fusese implicată.

Viața Verei Atkins a fost sursă de inspirație pentru celebrul personaj Moneypenny din seria de 12 romane James Bond creată de scriitorul și jurnalistul britanic Ian Fleming, el însuși ofițer al Naval Intelligence Division în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cărțile au fost ecranizate începând cu anul 1962, iar astăzi există 24 de filme James Bond, Moneypenny fiind prezentă în toate aceste producții, în interpretarea unor actrițe precum Lois Maxwell, Caroline Bliss sau Samantha Bond.

Surse:

The Guardian

New York Times

William Stevenson, Spymistress. The life of Vera Atkins, the greatest female secret agent of World war 2, 2006

Sursa foto:

https://www.specialforcesroh.com/

No comments

leave a comment