HomeVizionariiScriitoriViața lui Jules Verne, Marele Vizionar

Viața lui Jules Verne, Marele Vizionar

DS TW

Jules Verne s-a născut pe 8 februarie 1828 la Nantes și a fost fiul procurorului Pierre Verne și al Sophiei Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe, care provenea dintr-o familie de navigatori și armatori scoțieni, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii. În 1834, la vârsta de șase ani, a fost trimis la școala unei anume doamne Sambin, apoi a fost înscris împreună cu fratele său, Paul, la Colegiul Saint-Stanislas, o instituție catolică, unde a devenit fascinat de lecțiile de geografie, greacă, muzică și latină. În 1840, Jules Verne a urmat Petit Séminaire de Saint-Donatien și în același an tatăl său, Pierre, a cumpărat o casă de vacanță în comuna Chantenay. În acea perioadă, Jules Verne și-a petrecut multe vacanțe la Brains, la proprietatea unchiului său, Prudent Allotte, un bătrân armator necăsătorit care făcuse înconjurul lumii.

Există o legendă conform căreia, la vârsta de 11 ani, viitorul scriitor s-ar fi îmbarcat ca mus pe o navă cu destinația India, fiind recuperat de tatăl său la Paimbœuf. Motivul pentru care ar fi vrut să plece ar fi fost să-i aducă un colier de corali verișoarei sale, Caroline Tronson, de care era îndrăgostit.

Între 1844 și 1846, frații Jules și Paul au urmat Liceul Regal, iar viitorul scriior a frecventat Le Cercle des externes du Collège Royal, care se ținea în Piața Pilori, la librăria lui Père Bodin.

Imediat după ce și-a luat bacalaureatul, în iulie 1846, a fost trimis la studii la Paris, iar Caroline Tronson, verișoara de care era îndrăgostit, s-a căsătorit în același an cu Émile Dezaunay, un bărbat de patruzeci de ani, cu care a avut cinci copii. Când a revenit în vacanță la Nantes, Jules a întâlnit-o pe Rose Herminie Arnaud Grossetière, de care s-a îndrăgostit nebunește. Iubirea i-a fost împărtășită, dar părinții ei nu au fost de acord cu mariajul și au măritat-o cu Armand Terrien de la Haye, un moșier bogat, mai vârstnic cu zece ani decât ea. La aflarea veștii, tânărul a avut o criză puternică, asemănătoare demenței, scriindu-i mamei lui o scrisoare halucinantă, redactată sub influența alcoolului.

În iulie 1848, Jules Verne a părăsit definitiv orașul Nantes și s-a mutat la Paris. Tatăl său l-a îndemnat să-și continue studiile juridice, în speranța că îl va urma în carieră, dar Verne se afla la Paris în plină perioadă de mișcări revoluționare. În februarie regele Ludovic-Filip fusese detronat și fugise, se stabilise guvernul provizoriu al celei de-a Doua Republici, manifestațiile se țineau lanț, climatul social era tensionat și Jules a fost impresionat de toată atmosfera pe care o observa cu mare atenție. Viitorul scriitor a trecut cu succes examenele pentru al doilea an la drept, iar unchiul său, Chateaubourg, l-a introdus în salonul literar al doamnei de Barrère și al doamnei Mariani. Pasionat de teatru, a început să scrie el însuși, a citit romanele lui Victor Hugo, Alexandre Dumas și Alfred de Vigny, comediile lui Alfred de Musset, dar și piesele clasice ale lui Molière și Shakespeare.

La mijlocul lunii martie a anului 1849, Parisul a fost afectat de holeră și orașul a trăit spaimele epidemiei cumplite. Pentru a câștiga bani de buzunar, studentul a dat meditații și a lucrat la un prieten avocat, Paul Championnière. Între timp, își luase examenele și putea deveni jurist, așa cum își dorea familia, dar a refuzat să intre în magistratură. S-a împrietenit cu Alexandre Dumas fiul, iar acesta l-a pus în legătură cu frații Seveste, care preluaseră Teatrul Istoric și care l-au angajat ca secretar.

În ianuarie 1852, a decis să abandoneze definitv cariera dorită de tatăl său și, frecventând Biblioteca națională, a devenit pasionat de știință și de geografie. În această perioadă, l-a cunoscut pe ilustrul geograf și explorator Jacques Arago, care continua să călătorească prin toată lumea deși era orb, iar savantul l-a atras spre un nou gen de literatură, poveștile despre călătorii.

În timpul unei vizite la Nantes, scriitorul s-a îndrăgostit de Laurence Janmar, o tânără care a preferat însă o altă partidă, și Jules Verne a fost din nou părăsit. Tot mai mulți dintre prietenii săi se căsătoriseră și, sub influența lor, a început să vorbească obsedant despre ideea mariajului în toate scrisorile pe care i le trimite mamei, căreia îi cerea să-i găsească o soție: “Mă voi căsători cu femeia pe care o vei alege tu și o voi face cu ochii închiși și cu inima deschisă. Caută, draga mea mamă, pentru că este o problemă serioasă!” Jules Verne a fost marcat de faptul că toate femeile de care se îndrăgostise se căsătoriseră cu alți bărbați și avea un lung șir de exemple: doamna Dezaunay, doamna Papin, doamna Terrien de la Haye, doamnna Duverger și, în sfârșit, domnișoara Louise François.

În martie 1856, Auguste Lelarge, unul dintre prietenii lui, s-a căsătorit cu o anume Aimée de Viane. Verne a fost rugat să fie martor, a acceptat acest lucru, iar mariajul a avut loc pe 20 mai la Amiens, în orașul miresei. Cu ocazia ceremoniei, și-a întâlnit viitoarea soție, Honorine, o văduva de 26 de ani și mamă a două fete, Valentine și Suzanne.

Honorine du Fraysne de Viane l-a sedus foarte repede și după câteva zile acesta a decis să-i ceară mâna, promițând că renunță la stilul de viață boem, dar trebuia să-și găsească o slujbă stabilă, pentru că veniturile din literatură erau insuficiente pentru a întreține o soție și doi copii.

Împreună cu viitorul cumnat, Ferdinand de Viane, a planificat o serie de investiții la Bursă și a devenit agent, la fel ca prietenul său, Dumas fiul. Pentru a intra în această afacere, avea însă nevoie de 50.000 de franci, pe care i-a cerut tatălui său. Cedând la rugămințile fiului, pe 2 ianuarie 1857 Pierre Verne i-a dat printr-un act notarial suma de patruzeci de mii de franci ca ajutor pentru a se putea căsători și pe 10 ianuarie scriitorul a trăit, în sfârșit, bucuria de a avea propria familie.

Cuplul și cei doi copii s-au mutat la Paris, dar cariera profesională de agent la Bursă nu i-a oferit nicio bucurie, iar mariajul s-a dovedit a fi curând un eșec. Se muta frecvent, a călătorit singur în Scoția, Anglia și Norvegia și în această perioadă a scris mult. În iulie 1861, a venit pe lume singurul său copil, Michel, pe care l-a descris ca “un copil teribil”, Apariția micuțului a bulversat tabieturile scriitorului, care se simțea nepregătit pentru noua responsabilitate.

Un moment semnificativ în viața literară a lui Jules Verne l-a constituit întâlnirea cu Pierre-Jules Hetzel, unul dintre cei mai importanți editori francezi, care publicase operele lui Victor Hugo, George Sand și Erckmann-Chatrian. Când s-au cunoscut, Jules Verne avea 35 de ani, iar Pierre-Jules Hetzel avea 50 de ani și de atunci până la moartea lui Hetzel au avut o excelentă colaborare scriitor – editor.

Tatăl său a murit pe 3 noiembrie 1871 și un an mai târziu Jules Verne s-a mutat la Amiens, orașul natal al soției. Aici a frecventat Biblioteca Societății Industriale, care era abonată la numeroase reviste științifice, iar pe 8 martie 1872 a devenit membru titular al Academiei de științe, litere și arte din Amiens, pe care a condus-o între 1875 și 1881.

În 1874, a publicat “Ocolul Pământului în optzeci de zile” și a cumpărat vasul Saint-Michel II, fiind numit și membru onorific al Yacht-Club de France. În 1876, soția sa, Honorine Verne, a suferit o hemoragie abundentă care a adus-o la un pas de moarte, fiind salvată de o transfuzie de sânge, intervenție medicală foarte rară în epocă. În același an, a obținut din partea justiției decizia ca fiul său minor, care avea un comportament deviant, să fie trimis la o casă de corecție timp de șase luni, iar doi ani mai târziu, în februarie 1878, l-a îmbarcat cu forța pe un vas care mergea spre Indiile Occidentale.

În 1884, Jules Verne a hotărât să facă o călătorie în jurul Mediteranei, a plecat cu vasul din Nantes pe 13 mai, împreună cu fratele său, Paul Verne, și fiul, Michel, care revenise din călătoria forțată. Ajuns la Oran, a fost primit în Societatea geografică a orașului, ziarele i-au consacrat numeroase articole, iar pe 10 iunie se afla la Bône, unde beiul Tunisului l-a primit cu onoruri speciale. Pe drumul de întoarcere spre Europa, a vizitat Sicilia, Siracuza, apoi Napoli și Pompeii.

Pe 9 martie 1886, scriitorul s-a întâlnit întâmplător pe stradă cu Gaston, fiul fratelui său, care l-a împușcat în picior. Băiatul a fost arestat și suspectat că și-a pierdut mințile, dar Paul Verne a declarat în fața instanței că tânărul a tras asupra unchiului doar pentru a atrage atenția presei asupra valorii lui, ca acesta să fie acceptat mai repede în Academia Franceză. Gaston Verne a rămas închis într-un azil de boli psihice până la moartea lui, pe 13 februarie 1938.

Pe 27 august 1897, Paul Verne a murit din cauza problemelor cardiace de care suferea de mult timp, dar Jules a refuzat să meargă la înmormântare, trimițând o scrisoare șocantă, încheiată cu cuvintele: “Este ora șapte seara. Mă tem că e imposibil să plec la Paris.”

Începând cu anul 1900, Verne și-a petrecut majoritatea timpului în bibliotecă și în cabinetul de lucru, în fața aceleiași mese la care a scris timp de treizeci de ani, a fost diagnosticat la un moment dat cu cataractă, dar a refuzat să se opereze. În 1902 și 1903 a scris puțin, diabetul de care suferea i-a afectat grav vederea și a orbit progresiv.

Scriitorul a încetat din viață pe 24 martie 1905 la Amiens, în casa sa de pe bulevardul Longueville nr. 44, fiind condus pe ultimul drum de cinci mii de persoane. În timpul vieții, Jules Verne a publicat 61 de romane și povestiri, iar după moartea sa, unicul fiu s-a îngrijit de publicarea a încă 12 volume ale unor opere descoperite în manuscris. Pe lângă acestea, există un număr însemnat de poezii, eseuri, opere istorice, piese de teatru și cântece care fac parte din creația de tinerețe a marelui vizionar.

 

DS TW
No comments

leave a comment