Născut pe 4 august 1792 la Horsham, în Anglia, Percy Shelley a avut ca trăsături dominante de caracter oroarea de compromisuri și hotărârea de a-și trăi viaţa îmbrățișând ideile cele mai progresiste ale epocii.
Poetul a rămas până în clipa morţii, care l-a răpus înainte de a împlini treizeci de ani, un adolescent, un neliniştit, un căutător. La Eton făcea experienţe chimice şi n-a lipsit mult să arunce în aer venerabila clădire. Nonconformistul a fost eliminat de la Oxford din pricina unei broşuri ce era intitulată „Necesitatea ateismului“, scrisă după ce citise cu pasiune ideile materialiştilor din secolul al XVIII-lea. A urmat ruptura cu familia, cu baronetul Timothy Shelley, un reprezentant clasic al micii nobilimi rurale, păstrătoarea celor mai rigide prejudecăţi sociale şi morale.
La nouăsprezece ani, căsătorit cu tânăra Harriet Westbroock (fiica de 16 ani a unui cârciumar îmbogățit), îl găsim pe poet în Irlanda, împărţind manifeste poporului irlandez răsculat împotriva Londrei. Oricât de aventuroasă ar părea acţiunea lui, aruncând de pe balconul casei sale pe care era scris în chip de moto: „Sunt frate şi compatriot cu toţi dezmoşteniţii“, ea e elocventă pentru capacitatea lui Shelley de a transforma gândul în faptă.
Tot groaza de concesii morale l-a dus, în clipa când dragostea i se părea apusă, la ruptura de Harriet Westbroock, pe care a părăsit-o pentru a trăi sfidător, în atmosfera puritană a Angliei de atunci, „amorul liber“ cu Mary Godwin, fiica „maestrului“ Godwin, adept al ideilor lui Rousseau. Trei ani mai târziu, prima soție s-a sinucis aruncându-se în râul Serozantin.
Indezirabil prin atitudinea sa politică, vinovat de a fi încălcat codul moral, Shelley a devenit un element periculos în țara natală. Cu fiecare pas al existenţei sale, s-a apropiat de condiţia de exilat. Proscris, ca şi Byron, celălalt mare neliniştit al generaţiei sale, poetul s-a stabilit în Italia, împreună cu Mary Godwin, care i-a devenit soție (autoarea romanului Frankenstein).
Un accident misterios survenit în golful Spezia i-a curmat neaşteptat existenţa lui Percy Shelley pe 8 iulie 1822, la vârsta de 29 de ani. Tragicul eveniment a fost descris astfel:
“Shelley locuia cu soţia şi cu prietenii Edward şi Jane Williams (Ed era ofițer în marina engleză, soția acestuia era o creatură delicioasă, care avea inima şi pieptul pline numai de cântece) în golful Spezia, la Sauferenzio. Casa lor, vila Maguiera, se afla pe malul mării și era veșnic bătută de valuri, aşa că pereţii îi erau acoperiţi de alge şi licheni. Poetul iubea această vilă. fiiindcă iubea marea şi pe Ariel, un vas pe care îl avea în proprietate.
Într-o zi, Williams şi Shelley au plecat cu Ariel la Livorno, iar la întoarcere, în ziua de 8 iulie 1822, o furtună groaznică s-a dezlănţuit. Vasul nu a putut rezista mării înfuriate. Mary şi Jane aşteptau zadarnic întoarcerea soţilor și nu voiau să creadă în nenorocire, dar pe 20 iulie, valurile au aruncat pe plajă trupurile neînsufleţite ale celor doi prieteni…
Puţin după aceea, în prezenţa amicilor Byron, Leigh Hunt şi Edward John Trelawny, corpul lui Shelley a fost ars pe plaja de la Vireggio, fără aprobarea autorităților, care se opuseseră transportului cadavrului la Roma.
Spectacolul a fost îngrozitor: în timp ce corpul ardea, din pieptul care se desfăcea s-a ridicat intactă inima, pe care Trelawny a scos-o din flăcări. Această inimă, pe care Byson a numit-o „inima inimilor”, a fost dusă de Mary în Anglia; cenușa poetului a fost aşezată într-o urnă în Cimitirul de la Porto Ostiense din Roma.
Pe mormântul lui Shelley, Byson a decis să fie inscripționate câteva versuri din „Cântecul lui Ariel” din „Furtuna” lui Shakespeare: „Nimic din sufletul său nu dispare… El se transformă, ca marea, în ceva puternic şi minunat”.
N-am să-ncetez niciodată de-a visa
Să-mi întreb umbra unde mă duce,
Cine sunt eu
Cine e ea
De ce suntem atât de firesc împreună? …
Uneori ne-mbrățișăm
Alteori ne-ndepărtăm,
Ne sculăm împreună
Ne culcăm împreună
Adormim și visăm același somn, aceleași vise…”
(Perpetuum mobile, traducere de Stelian Ionescu-Angel)
