Constantin Lecca, pictor și cetățean, portretist de prestigiu european

Constantin Lecca s-a născut la Braşov, probabil în ziua de 4 august 1807, într-o familie de negustori originari din Oltenia. A fost elev al şcolii româneşti din Şchei şi aproape sigur al gimnaziului săsesc din Braşov, și-a continuat studiile la Blaj, iar între 1827 – 1833 la Buda, unde şi-a însuşit meşteşugul picturii.

Tot la Buda a devenit colaborator al revistei „Biblioteca românească“, editată de Zaharia Carcalechi. Se pare că în acea perioadă a ajuns şi la Viena, unde ar fi studiat pictura cu profesorul Shamy. Cele mai vechi lucrări ale sale, îndeosebi portretele de domnitori, datează din acei ani.

În legătură cu studiile lui, „Curierul românesc” din ianuarie 1830 publica următoarea notiţă: „O scrisoare din Buda vesteşte că tânărul român Constantin Lecca, care se îndeletniceşte la meşteşugul cel frumos al zugrăviei, săvârşind o icoană pe care înfățişează moartea lui Mihai Vodă cel Viteaz, a început o altă icoană pe care închipueşte pe eroul Ştefan Vodă al Moldovei şi săvârşindu-le, se găteşte a veni cu amândouă în Bucureşti, cu gând ca pe cea dintâi să o închine şi să o dăruiască şcoalei naţionale din Bucureşti, iar pe cea de al doilea să o închine Gimnaziei Vasiliene din Iaşi”.

În „Biblioteca Românească” din Buda, partea IV-a, 1830, găsim sub semnătura lui Zaharia Carcalechi următoarele rânduri despre Lecca: „…Aprins fiind de zelul patrioticesc şi vrând după putere a sluji neamului, Lecca a zugrăvit trista şi lăcrămoasa moarte a viteazului principe Mihai pe o pânză de un cot şi jumătate de mare şi, spre veșnică aducere aminte, ca un suvenir, a dat-o la şcoalele naţionale din Bucureşti, ca să se pună în şcoale înaintea tinerimei…”

În 1833, Lecca s-a stabilit la Craiova, iar trei ani mai târziu s-a căsătorit cu Victoria Oteteleşanu, alături de care a avut șase copii: Cleopatra, Alecsandru, Grigore, Gheorghe, Dimitrie, Constantin și Alesandrina. Primele lucrări executate aici au fost „Portretul profesorului Grigore Pleșoianu”, “Portretul paharnicului Gheorghe Coţofeanu” şi un “Portret de femeie”. Anul următor a fost încadrat ca profesor de desen şi caligrafie la Şcoala Centrală din Craiova, unde a funcţionat până în toamna lui 1848.

În cei 15 ani cât a trăit în Oltenia, Constantin Lecca i-a avut ca elevi pe pictorii Theodor Aman, Petre Alexandrescu, Costache Petrescu şi Constantin Zaman și tot aici a înfiinţat, în 1837, prima tipografie din oraș, a editat, începând cu 3 octombrie 1838, prima revistă din Oltenia, „Mozaicul“, și a pictat primele biserici în stil occidental, Sfântul Ilie (dărâmată în 1893) şi Madona Dudu (demolată în 1913), ambele refăcute ulterior.

Cele mai importante portrete şi compoziţii istorice executate de Lecca la Craiova au fost „Portretul Mariei Maiorescu”, “Autoportretul” din 1840, “Portretul Antiţei Greceanu”, “Portretul căminăresei Ana Vlădoianu”, “Portretul Mariei Bibescu”, “Uciderea lui Mihai Viteazul”, “Uciderea Brâncovenilor” şi “Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia”.

Înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească l-a determinat să ia calea exilului. Timp de doi ani, pictorul a locuit şi a lucrat din nou în oraşul natal, Braşov, unde a terminat de pictat tâmpla bisericii Sf. Nicolae din Şchei, l-a cunoscut, s-a împrietenit şi a colaborat cu Mişu Popp, a pictat mai multe icoane şi câteva portrete, dintre care cele mai cunoscute sunt „Bărbat cu trabuc” şi “Portretul Alexandrinei Vlădoianu”.

Obţinerea comenzii pentru pictarea steagurilor armatei Ţării Româneşti l-a determinat să se stabilească la Bucureşti. Curând după aceea a fost numit, datorită lui Petrache Poenaru, profesor la Colegiul Sf. Sava, funcţie pe care a ocupat-o până în 1859, când a demisionat.

La Bucureşti, Lecca a fost, începând din 1851, profesor, pictor de biserici, în echipă cu Mişu Popp şi Barbu Stănescu, executând în stil occidental, între 1852 și 1865, numeroase comenzi primite de la biserci, şi fiind mai ales pictor de şevalet. Cele mai importante portrete executate în acei ani sunt cel lui Barbu Ştirbei, al Atinei, ale lui Vasile şi Alexandru Racotta, ale lui Ion şi Eufrosinei Lecca, al Ecaterinei Manu, „Femeie cu evantai”, “Portretul Cleopatrei Lecca-Poenaru” (fiica pictorului, căsătorită cu colonelul Poenaru, a fost cea care l-a inspirat pe Eminescu când a scris „Pe lângă plopii fără soț”), “Portretul lui Cuza Vodă”, iar dintre compoziţiile istorice le amintim pe cele numite „Împăcarea dintre Bogdan cel Orb şi Radu cel Mare”, “Panahida de la Războieni”, “Dragoş Vodă la vânătoare”, „Descălecarea lui Radu Negru” şi “Bătălia de la Călugăreni”.

După 1870, Constantin Lecca, bolnav, s-a retras din viaţa artistică, trăind retras în mijlocul numeroasei sale familii. A murit pe 13 octombrie 1887, la Bucureşti.

„Figură frumoasă, spunea N. Tincu, primul său biograf, ca şi arta căreia i se consacrase, severă ca şi corectitudinea care i-a fost linia constantă de conduită în viaţă, el a lăsat un nume care nu trebuie şi nu poate să se uite“.

Sursa: Viaţa Românească, 1933