Victor Anestin, necunoscutul apostol al științei

La începutul secolulului XX începuseră să apară în publicaţiile românești multe articole de astronomie şi unele broşuri (traduse sau originale) pe teme astronomice, principalul animator al acestei acţiuni fiind Victor Anestin.

În prefaţa la o lucrare privitoare la opera lui Anestin scrisă la câţiva ani după sfârşitul Primului Război Mondial, C. I. Parhon, pe atunci profesor de medicină la Universitatea din Iaşi, scria:

„Mulţi oameni de ştiinţă au fost în acelaşi timp popularizatori. Voi cita aici pe Haeckel, Ostwald, Flammarion, Fabre, pentru a vorbi numai de cei a căror activitate îmi este mai bine cunoscută. De acest adevăr a fost pătruns Victor Anestin, acest mare apostol al ştiinţei şi iubitor de oameni. Cu mijloacele sale modeste, a căutat să cunoască şi să înţeleagă natura, mai ales lumea siderală, şi s-o facă cunoscută şi publicului românesc”.

În ciuda unei activităţi foarte bogate — a scris aproape 10.000 de articole ştiinţifice, a publicat 100 de lucrări originale şi traduse, a condus reviste ştiinţifice alături de unii dintre cei mai iluştri savanţi ai ţării, a întemeiat asociaţii ştiinţifice, cercetărorul şi-a câştigat cu greu existenţa şi a murit în cea mai neagră mizerie.

Victor Anestin s-a născut la Bacău, pe 30 septembrie 1875. Tatăl său, Ion Anestin, bun prieten cu Eminescu şi Caragiale, era un actor cunoscut în epocă, dar un om sărac, care îşi petrecea cea mai mare parte din timp în turnee prin diferite oraşe din ţară, împreună cu soţia sa, actriţă şi ea.

Datorită educaţiei primite în familie şi cunoştinţelor dobândite în şcoală, încă din copilărie a fost cucerit de pasiunea cititului, iar în timpul liceului a fost fascinat de diferite discipline ştiinţifice. După ce a absolvit liceul la Craiova, tânărul a plecat la Bucureşti, pentru a urma cursurile facultăţii de ştiinţe. Cu toate aptitudinile sale şi deşi absolvise şcoala cu note strălucite, nu a putut însă obţine o bursă. Situaţia materială precară l-a obligat să-şi câştige existenţa devenind corector, în subsolurile igrasioase ale tipografiilor, plătit cu o leafă de mizerie. Sănătatea lui a avut mult de suferit în acea perioadă, mai ales pentru că avea o constituţie şubredă, dar munca pentru câştigarea traiului nu l-a îndepărtat de ştiinţă. Studia cu o perseverenţă neobosită, fiind la curent cu cele mai noi cuceriri ale savanţilor din lumea întreagă, audia cursuri la diferite facultăţi, își construia o cultură ştiinţifică, filozofică şi literară temeinică. Pentru a putea citi lucrările ştiinţifice în original, a învăţat limbile rusă, franceză, germană, italiană, spaniolă, engleză şi chiar suedeză.

Cunoştinţele sale l-au făcut cu timpul remarcat în mediul redacțiilor bucureștene, i s-a încredinţat sarcina de a face reportaje, de a scrie articole, şi astfel și-a început cariera de gazetar. Anestin a lucrat la vreo 30 de publicaţii ale vremii ca reporter, redactor sau secretar de redacţie. De cele mai multe ori, i se cerea să scrie despre subiecte impuse, salariul pe care-l primea era foarte mic, iar cronicile şi articole ştiinţifice le publica fără a primi nici o plată.

Anestin a scris sute de reportaje, a tradus romane, a colaborat la diferite reviste și suplimente ale ziarului Universul, incluisv la „Veselia“, iar pentru redactarea „Ziarului ştiinţelor populare“, căruia reușise să-i ridice tirajul de la 4.000 la 20.000 de exemplare, nu primea niciun ban.

Tânărul a trăit retras în cea mai mare parte a vieţii, într-o casă modestă aflată din spatele fostului Arsenal al Armatei, unde  se afla la acea vreme una dintre cele mai complete biblioteci astronomice din România, strânsă de-a lungul anilor din veniturile lui de gazetar și din donațiile unor cercetători precum Lowell, Flammarion, Brenner, Berberich, cu care coresponda și care i-au trimis aproape 3.000 de volume.

În timpul vieţii, lui Anestin i s-a contestat calitatea de om de ştiinţă, pentru că nu avusese posibilitatea de a urma o facultate ştiinţifică, nu dispunea de instrumente astronomice şi nici nu lucrase în observatoare astronomice. Totuşi, cu o lunetă destul de slabă, Anestin a făcut în 1911 observaţii originale cu privire la planeta Venus, despre care au scris numeroase publicaţii româneşti şi străine. Un studiu al său despre distribuirea stelelor variabile în Calea Lactee a fost publicat de Buletinul Societăţii astronomice franceze şi reprodus de alte publicaţii de specialitate, colabora în mod curent la vechea revistă ştiinţifică engleză „The Nature”, cu „Monthly Register”, „L’Astronomie” şi „English Mechanic”.

Printre comunicările prezentate la Academie, este remarcabilă cea numită „Cometele, eclipsele şi bolizii ce s-au observat în România între 1386 şi 1853, după manuscrise şi documente”, în care a strâns principalele însemnări din cronici şi mărturii ale timpului privitoare la cele trei categorii de fenomene cereşti.

Anestin a debutat în literatura ştiinţifică în 1901, la vârsta de 26 de ani, cu o carte despre opera lui Flammarion, pe atunci puţin cunoscut în România. În următoarele două decenii, a scris despre aviaţie („Cucerirea aerului”), despre geologie („Povestea vulcanilor“ şi „Cutremurele de pământ“), despre radioactivitate, despre călătoriile marilor exploratori ai Africii şi a tradus numeroase cărţi, dar cele mai multe lucrări ştiinţifice le-a închinat astronomiei.

Pasionatul gazetar a fost întemeietorul a numeroase publicaţii de răspândire a ştiinţei, pe care le susţinea financiar cu puţinii bani câştigaţi din vânzarea cărţilor sale.

În 1907, când în întreaga lumea nu existau decât 11 reviste de astronomie, el a fondat „Orion”, asigurându-şi colaborarea unor savanţi iluştri de peste hotare, care-i cunoşteau şi îi apreciau activitatea.

Printre societăţile ştiinţifice întemeiate de Anestin se numără „Societatea astronomică română” (1908) şi „Prietenii ştiinţei” (1913), ultima în colaborare cu prof. G. Ţiţeica. Tot Anestin a întemeiat, în 1912, o universitate populară, împreună cu prof. C. O. Istrati. Biograful său, L. Florin, notează: „avea cea mai mare mulţumire sufletească să ţină conferinţe muncitorilor, care veneau noaptea, după încetarea lucrului, dornici să-l asculte. Excesul de muncă şi sărăcia au stors an de an puţina vlagă a acestui om firav, cu un fizic puţin rezistent. Începând din 1915, boala îl ţintuieşte tot mai mult la pat. Lipsit de orice sprijin din partea statului, a fost nevoit să-şi vândă aproape toată biblioteca prin anticari, pentru a avea ce mânca.

Nu renunţă însă cu totul la activitatea ştiinţifică în aceşti ani, ci întemeiază la Câmpina colecţia „Ştiinţa pentru toţi”, în care au apărut 12 volume. Mai ţine sporadic conferinţe în diferite locuri din Bucureşti, printre care în Sala Sindicatelor, şi scrie unele cronici ştiinţifice prin ziare. Cu două săptămîni înaintea morţii fondează revista „Ştiinţa tuturor”. (Ştiința şi Tehnică, aprilie 1957)

Victor Anestin a murit pe 5 noiembrie 1918 la București, la vârsta de 43 de ani, în plină putere de creaţie, dar atât de lipsit de mijloace încât au trebuit strânse fonduri pentru înmormântarea sa, majoritatea provenind de la muncitorii tipografi care fuseseră întotdeauna primii săi cititori. Pe 7 noiembrie 1918, câţiva prieteni l-au condus pe ultimul său drum.

“Există o tragedie a eroilor. Acei care răpesc focul din Cer trebuie să moară ca Prometeu, sacrificându-şi propria lor viaţă. Dispreţuiţi de oamenii monştri şi neînţeleşi de popor, eroii Ştiinţei au plătit un tribut dureros Progresului. Şi totuşi nici un obstacol, nici cea mai îndârjită rezistenţă, nu-i poate opri din calea lor.

De la Bernard Palissy, creatorul Ceramicei, care şi-a ars şi podeaua casei pentru înfăptuirea ţelului urmărit, până la Victor Anestin, astronomul român care a făcut cele mai mari sacrificii pentru a studia şi a populariza astronomia, au existat zeci şi sute de eroi în toate veacurile.

Anestin a fost un astronom autodidact și uriaşa lui activitate e puţin cunoscută de marele public. Puţini ştiu că astronomul român a făcut interesante comunicări principalelor societăţi astronomice din Europa şi America, menţionate şi azi în diverse anuare străine de specialitate.

Anestin a fost colaboratorul revistelor „The Nature” din Londra şi „L’Astronomie” din Paris.

Savantul astronom german Berberich, directorul lui „Astronomischer Jahresbericht” din Berlin, a învăţat limba română pentru a putea citi revista astronomică „Orion” a lui Victor Anestin, ale cărei contribuţii originale sunt foarte des semnalate de însuşi Barberich. Unul din studiile lui Anestin cu privire la lumina cenuşie a planetei Venus, comunicat Academiei Române, a fost reprodus şi de revistele astronomice din America.

Anestin mai e cunoscut în cercurile astronomice prin studiul şi observaţiile originale asupra cometei Halley, publicate în revista „English Mechanic”, în 1910.

În acest studiu a atras atenţia meteorologilor asupra inundaţiilor generale ce vor avea loc pe tot globul din cauza trecerii Pământului prin coada cometei Halley în noaptea de 21 Mai 1910. Ploile torenţiale din 1911 şi 1912, care au provocat inundaţii nemaipomenite (între altele revărsarea Senei la Paris a provocat pagube de 2 miliarde franci aur), se datoresc, spunea Anestin, cometei Halley. Ipoteza îndrăzneaţă a astronomului român a fost confirmată.

La vârsta de 5 ani a început să înveţe astronomia de la o bunică bătrână. Ea-i arătase constelaţiunile: Carul Mare, Scaunul lui Dumnezeu (Casiopeia), Cloşca cu pui (Pleiadele), Lăptăriţa (Vulturul). La 6 ani şi jumătate Anestin a văzut uriaşa cometă de la 1882, pe care tot bunica i-o arătase, sculându-l din somn la orele 3 dimineaţa. Această cometă, care se va întoarce peste 400.000 de ani, a făcut o impresie extraordinară asupra copilului genial, care însă n-a fost favorizat de legile Destinului să se dezvolte după capacitatea şi înclinaţiile sale.

Anestin a fost unul din cei mai mari popularizatori ai știinţei în ţara noastră. A înfiinţat o mulţime de societăţi ştiinţifice, a tipărit o mulţime de broşuri interesante (originale şi traduceri), a înfiinţat reviste precum „Orion” și „Ziarul Ştiinţelor”.

Noaptea de 5 noiembrie 1918 a fost o noapte grozavă. Mii de oameni au murit pe fronturile de măcel din apusul Europei. Erau ultimele 6 zile ale războiului mondial şi sângele tânăr curgea în valuri. Armata germană din Bucureşti se pregătea de retragere, trompetele sunau alarma în puterea nopţii, sirenele fabricelor șuierau a jale….

În această noapte a murit Victor Anestin, fără a mai şti că peste 6 zile se încheia armistiţiul şi România mică, ciuntită prin pacea de la Bucureşti, avea să iasă victorioasă şi întregită.

Lipsa lui Anestin va fi mulţi ani resimţită. Oamenii superiori se nasc rar, unul la câteva decenii”.

*** L. Florin, Ilustrațiunea română, 7 noiembrie 1929