HomeMonarhia în România1 Decembrie 1918. Momentele cheie de la Alba Iulia și București

1 Decembrie 1918. Momentele cheie de la Alba Iulia și București

1 Decembrie 1918
DS TW

Românii au început în luna noiembrie să-și desemneze cei 1.228 delegaţi din toate comunitățile din Transilvania, Banat și Crișana pentru adunarea ce urma să se desfăşoare la Alba Iulia, iar deplasarea lor în siguranţă s-a făcut cu sprijinul gărzilor naţionale româneşti.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 a început la ora 10.30, când lucrările au fost deschise prin discursul lui Ștefan Cicio Pop, președintele Marelui Sfat Național Român și al Consiliului Național Român Central.

Discursul său este redat integral în ziarul Unirea din 7 decembrie 1918 și consemnează suferințele îndurate de românii ardeleni sub stăpânirea maghiară și în cei patru ani de război, precum și eforturile armatei americane, ale națiunilor franceze, engleze și italiene în lupta împotriva Puterilor Centrale. De asemenea, a adus un omagiu președintelui american Woodrow Wilson, care, prin cele 14 puncte ale sale (detalii), a pledat pentru principiul autodeterminarii naționalităților și pentru reajustarea granițelor în Europa. Ștefan Cicio-Pop i-a salutat pe reprezentații României, Basarabiei și Bucovinei, apoi i-a numit notari ad-hoc pe Laurențiu Oanea și Sever Miclea și raportor al comisiei de verificare pe Ioan Suciu.

După aceea, Ioan Suciu i-a declarat verificați pe toți cei 1.228 de delegați, urmând a fi constituită Adunarea Națională, ai cărei președinți au fost numiți Gheorghe Pop de Băsești, episcopul ortodox de la Arad, Ioan Ignatie Papp, și episcopul greco-catolic de la Oradea, Demetriu Radu. Vicepreședinți au fost desemnați Theodor Mihali, Ștefan Pop și Ioan Flueraș.
Gheorghe Pop de Băsești a declarat deschise lucrările Adunării Naționale, iar Vasile Goldiș a citit Rezoluția Adunării Naționale, document care este păstrat la Arhivele Naționale.
După citirea declarației, a luat cuvântul Iuliu Maniu, care a cerut celor de față “primirea cu unanimitate” a proiectului, iar sala a răspuns într-un glas: “Primim. Primim cu toții. Primim totul. Trăiască Dinastia română, Trăiască Regele nostru Ferdinand I, Trăiască Regina Maria, Vrem o singură Românie a tuturor românilor!”
Lucrările Marii Adunări Naționale din 1 Decembrie 1918 au fost închise pe acordurile imnului Deșteaptă-te române, după cum consemnează aceeași publicație.
În afara clădirii Cazinoului din Alba Iulia, cei peste 100.000 de români veniţi din întreaga Transilvanie au primit marea veste a Unirii de la episcopul Miron E. Cristea al Caransebeșului: “Sunt aproape două mii de ani de când împăratul Traian a sădit, a altoit nobila viță romană în tulpina vânjoasă a rezistentului neam dacic, dând astfel naștere poporului nostru român (…) Astfel cu timpul am ajuns ușor unii la jugul maghiarilor, dedați de la fire – ca și ceilalți Turani – a trăi din sudoarea altora; – alții au ajuns în robia Turcilor, mai târziu a Germanilor și a țarismului rusesc. Mai lungă a fost robia noastră, a românilor din Banat, Ungaria și Transilvania, care a durat o mie de ani. (…) După 52 de luni de uriașe jertfe și de mult sânge românesc vărsat în lupte crâncene, a biruit sfânta și mântuitoarea poruncă din solia puternicului Wilson: Tot poporul trebuie să aibă libertatea a fi stăpân pe sine și a-și croi singur viitorul și soarta.”

Principiile pe baza cărora urma să fie organizată Transilvania au fost riguros formulate pe parcursul articolului III al Rezoluției: “Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-1 alcătuiesc, egalitatea şi autonomia confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe în vârstă de 21 de ani la reprezentare în comune, judeţe ori parlament, desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, reformă agrară radical și asigurarea acelorași drepturi și avantaje pentru muncitorimea industrial ca în cele mai avansate state industrial din Apus”.
Politicianul liberal I.G. Duca remarca în memoriile sale că majoritatea fruntașilor transilvăneni erau adepții unei Uniri fără condiții, dar câțiva politicieni – și îi numește pe Iuliu Maniu și Vaida Voevod – “veniseră la Alba Iulia cu ideea unei Uniri pe bază de autonomie, nu le convenea amestecul Vechiului Regat în treburile Ardealului și ideea lor fixă era să păstreze pe seama lor administrația ținuturilor de peste Carpați.”

A doua zi, pe 2 decembrie, la ora 9, a fost convocată în sala tribunalului din Alba Iulia ședința Marelui Sfat Național în care s-a decis componența conducerii Marelui Sfat Național și componența delegației care urma să prezinte Regelui Ferdinand și Guvernului României hotărârile Adunării Naționale și s-a luat decizia înființării unui comitet executiv care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei.

În Consiliul Dirigent au fost aleși 15 membri: Iuliu Maniu (președinte), Alexandru Vaida-Voievod (vicepreședinte), Ștefan Cicio-Pop (vicepreședinte), Aurel Vlad (vicepreședinte), Vasile Goldiș (vicepreședinte), Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Iosif Jumanca, Romul Boilă, Emil Hațieganu, Ion Flueraș, Victor Bontescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga și Valeriu Braniște, iar aceștia au depus jurământul în prezența episcopului de Arad, Ioan Ignatie Papp.

Consiliul a funcționat între 2 decembrie 1918 și 10 aprilie 1920, perioadă în care s-au ținut 256 ședințe și s-au emis 24 de decrete, acțiunea de legiferare încheiându-se în momentul întrunirii Parlamentului, pe 20 noiembrie 1919.

Unul dintre primele demersuri ale Consiliului a fost comunicarea către guvernul Ungariei a hotărârii de unire a Transilvaniei cu România, Rezoluția Adunării de la Alba Iulia fiind transmisă la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod. Prin nota din 9 decembrie 1918, citită în ședința Consiliului Dirigent din 11 decembrie 1918, guvernul Károlyi Mihály anunța că “a aflat despre hotărârea de la Alba Iulia și despre consituirea comitetului format din 15 membri, dar că, în conformitate cu prevederile Convenției de la Belgrad, potrivit cărora administrația va rămâne sub autoritatea guvernului maghiar, deciziile de la Alba Iulia vin în contradicție cu actul sus-numit, motiv pentru care nu ia în considerare hotărârile adoptate și le condamnă cu asprime”.

Tot în ziua de 1 Decembrie 1918, regele Ferdinand și-a făcut intrarea solemnă în Capitală la Gara Mogoșoaia, de acolo plecând, împreună cu Regina Maria, călare până la Universitate, unde a asistat la defilarea armatei și în aceeași seară a avut loc un banchet în Sala Tronului, la care au participat oficialitățile civile și militare, misiunile militare aliate și reprezentanții bucovinenilor care veniseră să-i aducă regelui Actul Unirii.
“Din lacrimile celor cari au plâns și au suferit, cari au luptat fără preget, din sângele celor cari au muncit pentru înfăptuirea lui, lăsând ca moștenire sfântă credința lor nestrămutată, a răsărit sămânța, a cărei roade azi le culegem, ca un dar din cer. (…)
Cum am fost părtașul suferințelor și durerilor voastre, așa iau din adâncul inimii parte la bucuria voastră, care este aceea a tuturor Românilor și, uniund glasul Meu cu glasul vostru, zic plin de nădejde într-un viitor frumos: Trăiască ROMÂNIA MARE, una și nedespărțită.”

Regele Ferdinand Întregitorul, 1 Decembrie 1918

DS TW
No comments

leave a comment