Simone Veil a fost una dintre cele mai puternice și respectate figuri ale Europei contemporane, un simbol al demnității umane și al luptei pentru drepturile femeilor. Supraviețuitoare a lagărelor naziste, a transformat suferința personală într-un angajament public remarcabil, devenind prima femeie președinte al Parlamentului European și o voce importantă în legalizarea avortului în Franța.
Simone a venit pe lume pe 13 iulie 1927 la Nisa și a fost fiica arhitectului André Jacob și a Yvonnei Steinmetz, fiica unui blănar din Paris. Problemele familiei au început în 1940, după ce Regimul de la Vichy a promulgat primul statut al evreilor care stabilea interdicții dure, moment în care tatăl și-a pierdut dreptul de a-și practica profesia. Pentru că părinții nu reușeau să le asigure nici măcar hrana minimă, anul următor copiii au fost trimiși în apropiere de Carcassonne, unde au fost îngrijiți de o mătușă.
Revenită la Nisa în martie 1944, Simone Jacob și-a dat examenul de bacalaureatul, dar în acel moment nemții au preluat controlul Coastei de Azur. În timpul unui control efectuat pe stradă, adolescenta în vârstă de 16 ani a fost arestată de doi ofițeri SS și dusă la hotelul Excelsior, cartierul general al naziștilor și locul de adunare pentru evreii reținuți.
În orele următoare, și ceilalți membri ai familiei au intrat în custodia Gestapo-ului. Sora ei, Denise, care intrase într-o rețea a Rezistenței din Lyon, a fost deportată la Ravensbrück. Simone a fost trimisă prin lagărul de la Drancy, în timp ce tatăl și fratele ei, Jean, au fost deportați în Lituania în convoiul 73 și nu s-au mai întors niciodată acasă. Pe 13 aprilie 1944, la două săptămâni după arestare, Simone, mama și o altă soră, Madeleine, au fost trimise de la Drancy la Auschwitz-Birkenau.
Un prizonier care vorbea franceza a sfătuit-o pe adolescentă să declare că are 18 ani, pentru a evita exterminarea. A primit numărul matricol 78651, care i-a fost tatuată pe braț, apoi a fost trimisă la muncă forțată.
Puțin înainte de eliberarea lagărului de la Auschwitz, în ianuarie 1945, germanii au transferat prizonierii la lagărul de la Bergen-Belsen. Mama fetelor a murit de tifos în martie 1945, iar Madeleine, afectată și ea de aceeași boală, a fost salvată în ultimul moment datorită sosirii Aliaților. Simone, Madeleine și Denise s-au aflat printre supraviețuitorii eliberați de trupele britanice, pe 15 aprilie 1945.
Revenită în Franța, tânăra s-a înscris la Facultatea de Drept și la Institut d’études politiques din Paris. Aici l-a întâlnit pe Antoine Veil, viitor inspector de finanțe, cu care s-a căsătorit un an mai târziu. După ce a obținut licența în drept, a intrat în magistratură, iar în timpul Războiului din Algeria, a reușit să transfere în Franța prizonierele care erau expuse la rele tratamente.
Fosta deținută din lagărele naziste a fost numită în 1974 ministru al Sănătății în guvernul Jacques Chirac și a primit misiunea de a prezenta în Parlament proiectul de lege care reglementa întreruperea voluntară a sarcinii, pe care l-a susținut cu toată convingerea. Această luptă i-a adus o serie de amenințări din partea extremei dreapta, dar legea a intrat în vigoare în ianuarie 1975.
Pe 17 iulie 1979, a devenit prima președintă femeie a Parlamentului European, iar după încheierea mandatului și-a urmat cariera politică la Paris. Din 2000 până în 2007, Simone a prezidat Fundația pentru Memoria Holocaustului. Rațională și obiectivă, în februarie 2008 s-a opus ideii de a încredința, chiar și simbolic, memoria copiilor evrei din Franța uciși în Holocaust elevilor de gimnaziu, considerând că această inițiativă (a unuia dintre politicienii epocii) este dramatică și injustă. Pe 31 octombrie 2007, și-a publicat autobiografia intitulată „Une vie”, tradusă în cincisprezece limbi și vândută, în Franța, în peste 550.000 de exemplare.
Simone Veil a devenit membră a Academiei Franceză pe 18 martie 2010, pe spada sa de Nemuritoare fiind gravate numărul care îi fusese tatuat pe braț la Auschwitz și devizele Franței și Uniunii Europene: „Liberté, égalité, fraternité” și „Unis dans la diversité”.
A murit pe 30 iunie 2017, la Paris, la vârsta de 89 de ani, și a fost inițial înmormântată la Cimitirul Montparnasse, rămășițele fiindu-i ulterior transferate la Panteon, devenind a cincea femeie care intra în memorialul celor mai importante personalități franceze.
Ceremonia a fost impresionantă, convoiul plecând de la Memorialul Holocaustului într-o lungă procesiune către Panteon. Convoiul s-a oprit de trei ori în timpul ultimului drum al Simonei Veil, trei stații pentru cele trei mari lupte pe care le-a dus în timpul vieții: pentru drepturile femeilor, marcată prin adoptarea legii care autoriza întreruperea voluntară a sarcinii, pentru Europa, pentru că a fost prima femeie care a preluat președinția Parlamentului în 1979, iar cea de-a treia, pentru memoria Holocaustului.
