Simone Veil, marea doamnă a Franței

DS TW

Simone Veil s-a născut pe 13 iulie 1927 la Nisa și a fost fiica arhitectului evreu André Jacob și a Yvonnei Steinmetz, fiica unui blănar din Paris.

Suferințele familiei au început în 1940, după ce Regimul de la Vichy a promulgat primul statut al evreilor care stabilea interdicții dure, moment în care tatăl, André, și-a pierdut dreptul de a-și practica profesia. Pentru că părinții nu reușeau să le asigure nici măcar hrana minimă, anul următor copiii au fost trimiși în apropiere de Carcassonne, unde au stat împreună cu un unchi și o mătușă.

Revenită la Nisa în martie 1944, Simone Jacob și-a dat examenul de bacalaureatul, dar în acel moment nemții au preluat controlul Coastei de Azur. În timpul unui control efectuat pe stradă de către doi ofițeri SS, adolescenta în vârstă de 16 ani, a fost arestată și dusă la hotelul Excelsior, unde era cartierul general german și locul de adunare al evreilor arestați înaintea deportării.

În orele următoare, și ceilalți membri ai familiei au fost reținuți de Gestapo. Sora ei, Denise Vernay, care intrase la 19 ani într-o rețea a Rezistenței din Lyon, a fost arestată și ea și deportată la Ravensbrück.

Simone a fost trimisă prin lagărul de la Drancy, tatăl și fratele ei, Jean, au fost deportați în Lituania în convoiul 73 și nu s-au mai întors niciodată acasă. Pe 13 aprilie 1944, la două săptămâni după arestarea lor, Simone, mama și o altă soră, Madeleine, au fost trimise de la Drancy cu convoiul nr. 71, cu destinația Auschwitz-Birkenau, unde au ajuns în seara de 15 aprilie.

Un prizonier care vorbea franceza a sfătuit-o pe adolescentă să-și declare vârsta de 18 ani, pentru a trece selecția și a evita exterminarea. A primit numărul matricol 78651, care i-a fost tatuată pe braț, apoi a fost trimisă la muncă forțată, mai exact trebuia să descarce din camioane pietre enorme și să sape tranșee.

În iulie 1944, Simone, împreună cu mama și sora sa, au fost transferate la Bobrek, la circa cinci kilometri de Birkenau. Puțin înainte de eliberarea lagărului de la Auschwitz, în ianuarie 1945, germanii și-au dus prizonierii până la lagărul de la Bergen-Belsen. Mama fetelor a murit de tifos în martie 1945, iar Madeleine, atinsă și ea de tifos, a fost salvată în ultimul moment datorită sosirii Aliaților.

Lagărul Bergen-Belsen a fost eliberat de trupele britanice pe 15 aprilie 1945, Simone, Madeleine și cealaltă soră, Denise, fiind singurele supraviețuitoare din familie. Tatăl, mama și fratele lor nu s-au mai întors din lagărele naziste.

Simone Jacob a revenit în Franța pe 23 mai 1945 și s-a înscris în 1945 la Facultatea de Drept și la Institut d’études politiques din Paris. Aici l-a întâlnit pe Antoine Veil, viitor inspector de finanțe, cu care s-a căsătorit pe 26 octombrie 1946. Licențiată în drept, a intrat în magistratură, iar în timpul Războiului din Algeria, a reușit să transfere în Franța prizonierele care erau expuse la rele tratamente și violuri.

După alegerea lui Valéry Giscard d’Estaing la președinția Franței, fosta deținută în lagărele naziste a fost numită ministru al Sănătății în guvernul Jacques Chirac și a primit misiunea de a prezenta în Parlament proiectul de lege asupra întreruperii voluntare a sarcinii, care dezincrimina avorturile. Această luptă i-a adus atacuri și amenințări din partea extremei dreapta și a unei părți din dreapta parlamentară, dar legea a intrat în vigoare pe 17 ianuarie 1975.

Pe 17 iulie 1979, a fost aleasă prima președintă femeie a Parlamentului European, iar după încheierea mandatului și-a urmat cariera politică la Paris. Din 2000 până în 2007, Simone a prezidat Fundația pentru memoria Holocaustului. Rațională și obiectivă, în februarie 2008 s-a opus ideii de a încredința, chiar și simbolic, memoria copiilor evrei din Franța uciși în Holocaust elevilor de gimnaziu, considerând că această inițiativă (a unuia dintre politicienii epocii) este dramatică și injustă. Pe 31 octombrie 2007, și-a publicat autobiografia intitulată “Une vie”, tradusă în cincisprezece limbi și vândută, în Franța, în peste 550.000 de exemplare.

Simone Veil a fost primită în Academia Franceză pe 18 martie 2010. Pe spada sa de Nemuritoare este gravat numărul care îi fusese tatuat pe braț la Auschwitz și devizele Franței și Uniunii Europene: „Liberté, égalité, fraternité” și „Unis dans la diversité”.

A murit pe 30 iunie 2017, la Paris, la vârsta de 89 de ani, și a fost inițial înmormântată la cimitirul Montparnasse, fiind apoi mutată la Pantheon pe 1 iulie 2018, devenind astfel a cincea femeie care intră în memorialul celor mai importante personalități franceze.

Ceremonia a fost impresionantă, convoiul plecând de la Memorialul Holocaustului într-o lungă procesiune către Pantheon. Convoiul s-a oprit de trei ori în timpul ultimului drum al Simonei, trei stații pentru cele trei mari lupte pe care doamna Veil le-a dus în timpul vieții ei: una pentru drepturile femeilor, marcată prin adoptarea legii care autoriza întreruperea voluntară a sarcinii, în 1975, cea de-a doua pentru Europa, pentru că a fost prima femeie care a preluat președinția Parlamentului în 1979, iar cea de-a treia, pentru memoria Holocaustului.

DS TW
No comments

leave a comment