Ion Șerban Filotti Cantacuzino a venit pe lume pe 7 noiembrie 1908 la București, a fost fiul prințului Ioan Radu Cantacuzino și al actriței Maria Filotti și nepot al eminentului medic Ioan Cantacuzino.
După terminarea Liceului Militar „Mănăstirea Dealu”, tânărul a urmat studii universitare de filosofie, iar în 1931 și-a susținut teza de licență în litere și filozofie. S-a înscris apoi la Facultatea de Medicină, în 1935 a devenit doctor în chirurgie, iar un an mai târziu Universitatea din Paris i-a acordat diploma de medic psihiatru.
Tânărul a revenit în țară și, fiind pasionat de cinematografie, a început să scrie cronici de film și să realizeze la Radio România „Cronica cinematografică”, un program extrem de apreciat de public. În plus, crea scenarii, a regizat câteva filme documentare și a publicat mai multe studii dedicate cinematografiei, printre care „Uzina de basme”, „Întâlniri cu cinematograful”, „Note pentru azi”, „De amore”, „Momente din istoria filmului românesc”.
În iulie 1936, s-a căsătorit cu Elena Warthiadi, cuplul având doi fii, pe istoricul Gheorghe I. Cantacuzino și pe Șerban Cantacuzino, care a debutat pe scenă la doar 11 ani alături de bunica sa, Maria Filotti, și care a devenit actor.
În 1941, medicul a fost numit director al Centrului Național al Cinematografiei și a participat la realizarea unor pelicule precum „Odessa în flăcări”, o coproducție româno-italiană care a fost regăsită întâmplător în 2004, în arhivele studiourilor Cinecittà din Roma, a cărei protagonistă era actrița basarabeancă Maria Cebotari, și „O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu, film care a avut premiera în martie 1943, la Cinema ARO.
Despre ultima peliculă, criticul de filmD.I. Suchianu scria:
„Într-o lungă conversație pe care am avut-o cu el, în 1939, îmi mărturisea că avea deja pregătit un scenariu pentru „O noapte furtunoasă” și că și-ar fi dorit să-l aducă în România, pentru realizarea filmului, pe René Clair. „Niciun regizor din lume”, spunea el, „nu are mai multe afinități cu lumea lui Caragiale, cu acea „belle époque”, numită și „epoca 1900.” Cantacuzino era convins că René Clair ar fi putut alcătui un adevărat balet de portrete caraghioase, așa cum reușise în ecranizările inspirate din teatrul lui Eugène Labiche.
În 1941, însă, René Clair nu mai putea fi adus în România. Războiul începuse. Într-o dimineață, la biroul lui Cantacuzino s-a prezentat un regizor român care lucrase în Franța. Se numea Jean Georgescu și, imediat ce a intrat pe ușă, i-a spus directorului general al Oficiului Cinematografic – funcție deținută de Cantacuzino – că avea un scenariu pentru „O noapte furtunoasă”.
Cantacuzino i-a răspuns că și el pregătise un scenariu cu același subiect, scris chiar de el. La auzul acestor cuvinte, Georgescu s-a așezat pe un scaun; vestea unei asemenea concurențe îi tăiase pur și simplu picioarele. Totuși, Cantacuzino l-a rugat să-i aducă manuscrisul. După ce l-a citit cu atenție, l-a chemat din nou pe regizor și i-a spus cu o sinceritate dezarmantă: „Scenariul dumitale e mai bun decât al meu. Să începem, deci, să discutăm.”
Era o admirabilă dovadă nu doar de colegialitate, ci și de profundă onestitate profesională. Cunoscând foarte bine lumea teatrului, Cantacuzino a pornit apoi împreună cu Jean Georgescu prin teatrele din București și din provincie pentru a alcătui distribuția ideală, recrutând un remarcabil grup de actori…”
Înainte de război Maria Filotti, societară de onoare a Teatrului Național, a revitalizat „Teatrul Mic”, dar clădirea instituției a fost distrusă de bombardamente. Actrița a reușit după 1944, cu împrumuturi de la bănci și cu ajutorul fiului său, să ridice o nouă clădire pentru instituție, unde au jucat, până la naționalizare, mari actori precum Grigore Vasiliu Birlic și Radu Beligan.
După venirea comuniștilor la putere, medicul-cineast a fost arestat pentru că tratase un pacient căutat de autorități și tăinuise acest lucru. În 1949, a fost condamnat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale și favorizarea infractorului”, a executat o pedeapsă de un an la Penitenciarul Jilava și a fost eliberat doar datorită intervenţiilor disperate ale Mariei Filotti. Un an mai târziu, în martie 1951, a fost arestat din nou, de această dată fiind anchetat pentru „crime contra păcii”.
sursa: IICCMER
După eliberarea din cea de-a doua detenție, doctorului i s-a interzis să mai lucreze în cinematografie, dar i s-a permis să profeseze ca medic psihiatru, fiind angajat la Spitalul Brâncovenesc până în 1975. Ion Șerban Filotti Cantacuzino a încetat din viață la București, în noaptea de 26 iulie 1975, la vârsta de 67 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
