În copilărie, Eleanor Roosevelt era o fetiță timidă, lipsită de încredere în sine, poreclită de propria mamă „Bunicuța”, din cauza înfățișării sale serioase. Nimic nu părea să anunțe că avea să devină una dintre cele mai influente femei ale secolului XX. Căsătorită cu Franklin D. Roosevelt, viitorul președinte al Statelor Unite, Eleanor a refuzat să se limiteze la rolul decorativ rezervat până atunci Primelor Doamne, implicându-se activ în apărarea drepturilor civile și în sprijinirea celor defavorizați. După dispariția soțului, și-a continuat activitatea pe scena internațională, având o contribuție esențială la elaborarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Femeia care crescuse convinsă că nu era nici frumoasă, nici remarcabilă avea să câștige respectul unei lumi întregi prin curaj, independență și forța convingerilor sale.
Anna Eleanor Roosevelt a venit pe lume pe 11 octombrie 1884 în Manhattan, New York City, și a fost fiica Annei Rebecca Hall și a lui Elliott Bulloch Roosevelt și nepoată a președintelui Theodore Roosevelt. Fetița a avut doi frați mai mici, Elliott Jr. și Hall, și un frate vitreg, Elliott Roosevelt Mann, care provenea din aventura tatălui ei cu o anume Katy Mann, o servitoare angajată în familie.
Pe 19 mai 1887, Eleanor s-a aflat împreună cu tatăl, mama și mătușa ei, Tissie, pe SS Britannic când nava s-a ciocnit cu White Star Liner SS Celtic, dar familia a reușit să se urce într-o barcă de salvare și să ajungă cu bine la New York. După acest incident, viitoarea Primă Doamnă s-a temut de mare toată viața.
Mama ei a murit de difterie în decembrie 1892, iar Elliott Jr. a fost afectat de aceeași boală în luna mai a anului următor. Tatăl fetei devenise alcoolic, a fost internat într-un sanatoriu și a încetat din viață doi ani mai târziu, în august 1894, punându-și capăt zilelor în timpul unui acces de delirium tremens.
După moartea părinților, Eleanor a fost crescută de bunicii materni, în Tivoli, New York. Avea să mărturisească mai târziu că în copilărie era timidă, avidă de afecțiune și că se considera „rățușca cea urâtă”.
Adolescenta a fost educată de profesori particulari și, datorită mătușii ei, Anna „Bamie” Roosevelt, la vârsta de 15 ani a fost trimisă să studieze la Academia Allenswood din Anglia. Directoarea școlii, Marie Souvestre, s-a ocupat în mod special de orfana din America, a învățat-o să vorbească fluent limba franceza și i-a dat motive să capete încredere în sine. În 1902, Eleanor s-a întors în Statele Unite și a fost prezentată la un bal al debutantelor la hotelul Waldorf-Astoria, s-a înscris apoi în New York Junior League, a început să ia lecții de dans, să participe în mod regulat la slujbele religioase și să se implice în viața comunității.
În vara anului 1902, l-a întâlnit pe Franklin Delano Roosevelt, vărul de gradul al V-lea al tatălui ei, în timp ce se afla într-o călătorie cu trenul spre New York. Cei doi au început o corespondență secretă și curând o poveste de dragoste pasională. S-au logodit pe 22 noiembrie 1903, dar mama tânărului, Sara Ann Delano, s-a opus relației și i-a făcut să promită că logodna nu va fi anunțată oficial timp de un an. Sara și-a dus fiul într-o croazieră în Caraibe în 1904, sperând că separarea îl va face să o uite pe fată, dar Franklin a rămas pe poziții.
Cuplul s-a căsătorit pe 17 martie 1905, ceremonia fiind consemnată pe prima pagină a ziarului New York Times, și în acea vară cei doi au plecat într-o călătorie de trei luni în Europa.
La întoarcerea în America, tinerii căsătoriți s-au stabilit într-o locuință din New York oferită de mama lui Franklin, dar încă de la început Eleanor a avut o relație tensionată cu soacra, care încerca să o controleze tot timpul. Casa pe care Sara le-a dat-o era conectată la propria ei reședință prin uși glisante și doamna Delano a condus cu mână forte ambele gospodării în primii zece ani ai mariajului tinerilor, ceea ce a făcut-o pe Eleonor să spună mai târziu: „Copiii lui Franklin erau mai mult copiii soacrei mele decât ai mei”. Cuplul a avut șase copii: Anna Eleanor, James, Franklin, care a murit la doar opt luni, Elliott, un alt băiat numit tot Franklin și John Aspinwall.
În septembrie 1918, în timp ce Eleanor despacheta una din valizele soțului, a descoperit câteva scrisori de dragoste pe care acesta le primise de la secretara sa, Lucy Mercer, și a aflat astfel că politicianul se gândea să o părăsească. În urma presiunilor consilierului Louis Howe și ale mamei lui, care l-a amenințat că îl va dezmoșteni dacă va divorța, cei doi au rămas căsătoriți, dar mariajul lor a devenit mai mult un parteneriat politic. Dezamăgită de soțul ei, Eleanor s-a implicat activ în viața publică și s-a concentrat din ce în ce mai mult pe munca socială.
În august 1921, pe când cuplul era în vacanță la Campobello Island, în Canada, Franklin a fost diagnosticat cu poliomielită, Eleanor l-a îngrijit cu mult devotament și probabil l-a salvat de la moarte, dar picioarele i-au rămas permanent paralizate. Tot ea a fost cea care l-a convins să rămână pe scena publică, în ciuda insistențelor medicilor și ale familiei de a se retrage din politică, iar medicul curant al lui Franklin, dr. William Keen, i-a lăudat devotamentul: „Ai fost o soție rară și ți-ai suportat povara grea cu mare curaj”.
Pe măsură ce rolul public al lui Eleanor a crescut, s-a rupt din ce în ce mai mult de controlul Sarei Delano. După Marea Criză din 1929 a călătorit mult, promovând politica New Deal și dovedind mult curaj și determinare în schimbarea mentalităților societății americane conservatoare. În 1939, a organizat un concert în aer liber la Lincoln Memorial pentru cântăreața de culoare Marian Anderson, căreia îi fusese refuzat dreptul de a susține un recital de către Constitution Hall, devenind o susținătoare ferventă a drepturilor femeilor.
În perioada de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Eleanor Roosevelt a participat la redactarea Declarației Universale ale Drepturilor Omului a Națiunilor Unite ce avea să fie adoptată în 1948, referindu-se la document ca fiind „Scrisoarea Magna a Umanității”, și a continuat să participe activ la viața politică.
A fost o Primă Doamnă fără precedent, a ținut 348 de conferințe de presă pe durata președinției de 13 ani a soțului ei, a interzis prezența reporterilor bărbați la conferințele ei, forțând efectiv ziarele să aibă reporteri femei în redacții pentru a putea relata de la evenimentele pe care le organiza și a avut un program regulat de apariții la radio începând cu iulie 1934, realizând o serie de emisiuni despre educația copiilor sau destinate publicului feminin, care s-au dovedit a fi extrem de populare.
În octombrie 1942, Eleanor a făcut un turneu în Anglia pentru a susține trupele americane, în august 1943 a vizitat trupele din Pacificul de Sud, a pledat ca femeile și afro-americanii să aibă un rol mai important în efortul de război și a cerut ca femeilor să li se ofere locuri de muncă în fabrici, îndemnându-le să învețe meserii: „Dacă aș fi tânără, aș merge într-o fabrică, orice fabrică, unde aș putea învăța o meserie și apoi aș putea să fiu utilă.”
Președintele american Franklin Roosevelt a murit pe 12 aprilie 1945, în urma unei hemoragii cerebrale, iar Eleanor a aflat mai târziu că vechea lui amantă, Lucy Mercer, s-a aflat lângă el în acele momente.
De-a lungul anilor ‘50, fosta Primă Doamnă s-a angajat în nenumărate programe naționale pentru emanciparea femeilor, a continuat să publice articole militante, a apărut în emisiuni de televiziune și radio și și-a continuat misiunea de promovare a drepturilor omului.
În aprilie 1960, a fost diagnosticată cu anemie aplastică la scurt timp după ce a fost lovită de o mașină în New York. Eleanor Roosevelt s-a stins din viață pe 7 noiembrie 1962, la vârsta de 78 de ani, și a fost înmormântată cu onoruri militare trei zile mai târziu, într-o ceremonie la care au participat cei mai importanți oameni politici ai lumii.
