Sandro Botticelli a venit pe lume pe 1 martie 1445 la Florența și a fost al patrulea fiu al soților Mariano și Esmeralda Filipepi. Tatăl lui era tăbăcar, iar porecla celui mai mare dintre frații Filipepi este „Botticello” („butoiaș”), de unde provine numele de mai târziu al pictorului. Unul dintre frații săi, Antonio, a devenit aurar și gravor, iar tânărul Sandro și-a însușit primele cunoștințe de desen sub supravegherea lui.
După cum consemnează Giorgio Vasari, între aurari și pictori legăturile erau strânse, iar Sandro Botticelli a rămas mereu legat de meșteșugarii printre care a crescut.
În 1464, Botticelli a fost primit în atelierul maestrului Fra Filippo Lippi și a lucrat ca ucenic la pictarea frescelor catedralei de la Prato. După ce Fra Filippo Lippi a plecat la Spoleto, tânărul a fost găzduit la reședința din Via Nuova a bogatei familii Vespucci, apropiată de familia de’ Medici, unde a lucrat până la sfârșitul vieții.
Prin anii 1467-1468, a frecventat atelierul pictorului și sculptorului florentin Andrea del Verrocchio, aceasta fiind perioada când a cret primele sale lucrări independente.
La vârsta de 25 de ani, în 1470, și-a deschis propriul atelier, iar după doi ani numele său figura deja în registrul Asociației Sfântul Luca, care reunea pictorii importanți din Florența.
Artistul a început să primească tot mai multe comenzi. “Tânăr cu medalie”, tabloul realizat în 1474, este unul din cele mai cunoscute portrete ale lui Botticelli și se pare că îl înfățișează pe Antonio Filipepi, fratele său. În același an a finalizat la Pisa frescele începute de către Benozzo Gozzoli.
Un an mai târziu a decorat capela bisericii Santa Maria Novella din Florența, unde a executat prima versiune a Adorației Magilor, temă care va reveni de mai multe ori în creațiile sale. Figurile din această compoziție reprezintă cunoscute personalități ale epocii, în special membri ai familiei de’ Medici.
Datorită acestei bogate și influente familii, Sandro Botticelli a pătruns în cercurile intelectuale și artistice ale epocii. Pasionat cititor al lui Dante Alighieri, a realizat ilustrații la multe cânturi din Divina Comedie, iar în 1481, Papa Sixtus al IV-lea l-a însărcinat cu realizarea a trei fresce pentru Capela Sixtină.
După mai bine de un an de muncă, Botticelli a părăsit Roma și s-a întors la Florența, dar situația politică în oraș se înrăutățise după moartea lui Lorenzo de’ Medici, în 1492.
Familia a început să piardă din popularitate și a fost izgonită din Florența, iar conducător spiritual al orașului a devenit călugărul predicator Girolamo Savonarola, care, în delirul său mistic, combătea nu numai desfrâul și modul de viață opulent al aristocrației florentine, ci și cultul antichității și arta modernă. Sute de tablouri care au fost declarate indecente și provocatoare au fost aruncate în foc, iar printre acestea se aflau și mai multe nuduri ale lui Botticelli. Totuși, se pare că pictorul a făcut parte dintre adepții călugărului fanatic. În 1501, Botticelli a pictat „Nașterea lui Christos” și a revenit la temele religioase, iar Giorgio Vasari a scris că influența lui Savonarola a fost atât de puternică încât Botticelli a ajuns să renunțe definitv la pictură, apoi a rămas fără nicio sursă de venit.
Chiar și după ce călugărul a fost excomunicat și ars pe rug, artistul a rămas un adept al teoriilor acestuia astfel că, ajuns la bătrânețe, ar fi fost muritor de foame dacă familia de’ Medici și apoi alți prieteni de-ai săi nu i-ar fi venit în ajutor.
Botticelli a murit la Florența, pe 17 mai 1510, iar rămășițele sale au fost depuse în cavoul familiei din biserica Ognissanti.
