Academicianul Dinu C. Giurescu a făcut parte dintr-o familie de mari istorici români, atât tatăl, cât și bunicul său fiind martori și consemnând îndeaproape evoluția societății românești timp de mai bine de un secol. Constantin Giurescu s-a născut pe 10 august 1875 în satul Chiojd din județul Buzău, a urmat clasele primare în localitatea natală, apoi a absolvit Liceul Sfinții Petru și Pavel din Ploiești. Tânărul s-a înscris la Facultatea de litere a Universității din București, primind licența în filozofie și litere în iulie 1898.
În același an a devenit profesor suplinitor de istorie la Liceul Unirea din Focșani, unde a predat până în 1902. Istoricul a urmat la Viena cursuri de specialitate și a cercetat arhivele Ministerului de Război, iar la revenirea în țară, în 1906, a fost transferat la gimnaziul Cantemir Vodă din București. Constantin Giurescu a fost șef al Serviciului Arhivelor din Ministerul de Externe începând cu anul 1908 și și-a luat doctoratul în litere la București, în 1909.
Cercetătorul a fost căsătorit cu Elena Giurescu, împreună cu care a avut trei copii.
Nepotul său, Dinu C., a povestit într-un interviu pentru ziarul Adevărul că, în octombrie 1918, Constantin Giurescu, care avea doar 42 de ani şi se afla în plină maturitate profesională, s-a îmbolnăvit de gripă spaniolă: „În zilele de agonie ale bunicului, tata, care atunci avea 14 ani, mi-a povestit că a fost la biserică, împreună cu fratele şi sora lui. Bunica le-a spus imperativ: «Rugaţi-vă!». Şi s-au rugat ca niciodată înainte. Nu era însă nimic de făcut, pentru că nu existau antibiotice”.
După moartea soţului, Elena Giurescu nu şi-a mai revenit: “Era o femeie neînduplecată. Avea trei copii, dar a decis că nu mai are rost. N-a mai vrut să trăiască. A murit în 1920, de inimă rea”, povestea Dinu C.
Constantin C. Giurescu și-a urmat tatăl devenind, în 1926, profesor universitar, iar în 1931 a fondat Revista istorică română.
La sfârșitul anilor ’30, C.C. Giurescu a fost un susținător al lui Carol al II-lea, deținând mai multe funcții importante în guvern, printre care și cea de ministru al Propagandei Naționale.
În 1948, a fost înlăturat din universitate, iar între 1950 și 1955 a fost încarcerat la Sighet. Arestat în mai 1950 în “lotul foștilor demnitari”, Constantin C. Giurescu a fost transportat cu o dubă la închisoare, unde a fost ținut pentru o perioadă de cinci ani, fiind supus unor condiții extrem de grele de detenție, așa cum a povestit mai târziu fiul său, Dinu C. Giurescu, în volumul “Cinci ani și două luni în penitenciarul din Sighet”. Pe 5 iulie 1955, profesorului i s-a comunicat “eliberarea”, dar a primit domiciliu obligatoriu în satul Măzăreni din raionul Brăila. În noiembrie 1955, a primit aprobarea de a reveni în București, la familia sa, și a fost reabilitat ulterior, revenind în facultate în 1963 și fiind primit în Academia Română în 1974.
Fiul lui, Dinu C., născut pe 15 februarie 1927, a terminat, la rândul său, Facultatea de Istorie. Pentru că în acea perioadă C.C. Giurescu era deținut politic, tânărul a fost repartizat la Sovromconstrucţii nr. 6, ca normator pe șantier.
În 1968, după reabilitatea tatălui, a devenit inițial muzeograf la Muzeul de Artă din București, Secția de artă medievală, apoi, pentru o perioadă de patru ani, cercetător în cadrul Oficiului de Studii și Documentare al Ministerului de Externe, ocupându-se de istoria diplomației. În 1968, a fost numit profesor la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, titular al cursului de istoria civilizației europene, și și-a continuat opera de cercetare istorică.
Dinu C. Giurescu a plecat din România în 1986, la scurt timp după ce casa familiei sale din strada Berzei a fost demolată de buldozerele ceaușiste.
Avea 61 de ani și, după mai bine de un an de încercări, primise de la ambasada americană statutul de refugiat politic. Soția și fiicele l-au însoțit în America, dar profesorul nu s-a simțit în largul său în exil.
Dinu C. Giurescu a decis să revină în țară în 1990, ocupând mai întâi un post de profesor invitat la Facultatea de Istorie a Universității București, poziție pe care a primit-o imediat după întoarcerea în România.
Distinsul istoric s-a stins pe 24 aprilie 2018, la vârsta de 91 de ani, și a fost înmormântat cu onoruri militare în cavoul familiei de la Cimitirul Bellu.
