Al Pacino împlinește 86 de ani

Al Pacino
DS TW

De la rolurile emblematice din „Nașul” și „Scarface” până la interpretarea premiată cu Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal în „Parfum de femeie”, Al Pacino a reușit să construiască personaje de o autenticitate rară.

 

Și-a trăit adolescența ca muncitor în teatru, a studiat apoi la Actor’s Studio și a rămas credincios scenei (unde a jucat, printre altele, în „Pescărușul“ și „Richard al III-lea”) chiar și după marile sale succese pe ecran.

Despre el s-a spus că este unic prin capacitatea de a concentra magia jocului într-o singură zonă a chipului, transmițând, „într-a mia parte a unei secunde“, adevărul unei ființe. „Este capabil, mărturisea regizorul Sydney Pollack, să mențină 124 de minute aceeași privire oarbă, aspirând literalmente auditoriul…”

Alfredo James Pacino s-a născut pe 25 aprilie 1940 în cartierul East Harlem din New York City și a fost fiul Rosei Gerardi și al lui Salvatore Pacino, ambii de origine italiană. Părinții au divorțat când el avea doar doi ani și a locuit apoi cu mama sa în Bronx, la bunicii materni, Kate și James Gerardi, care emigraseră în tinerețe din Sicilia.

În adolescență, Pacino era poreclit „Sonny” de prietenii săi, voia să devină jucător de baseball și, la un moment dat, i s-a spus „Actorul”, pentru talentul cu care imita diverse vedete de la Hollywood. A urmat liceul Herman Ridder Junior, apoi s-a înscris la cursurile Liceului de Artele Spectacolului. Mama lui nu a fost de acord cu aspirațiile lui de a intra în lumea show-biz-ului și, după o ceartă zdravănă, a plecat de acasă și a avut diverse locuri de muncă prost plătite devenind comis-voiajor, controlor de bilete, portar sau funcționar poștal pentru a putea câștiga câțiva bani ca să-și plătească studiile.

Pacino a început să fumeze și să bea la vârsta de nouă ani și a consumat marijuana ocazional, dar nu s-a atins de droguri periculoare, pentru că cei mai buni prieteni ai lui au murit din cauza stupefiantelor în acea perioadă. Crescând în Bronx, a luat parte la tot felul de confruntări între găștile din cartier și a fost considerat un copil-problemă.

Inițial a jucat în diverse piese de teatru la săli underground din New York, apoi s-a alăturat Studioului HB, unde l-a cunoscut pe profesorul Charlie Laughton, care i-a devenit mentor și cel mai bun prieten. Viitorul actor era însă adesea șomer, nu avea bani de chirie și, uneori, dormea pe străzi, în teatre sau prin casele prietenilor.

În 1962, mama lui a murit, iar anul următor a murit și bunicul său, Iacob. Artistul a mărturisit mai târziu: „Aveam 22 de ani și cei mai influenți doi oameni din viața mea au dispărut.”

După patru ani petrecuți la HB Studio, tânărul a dat o serie de audiții pentru a fost admis în Actor’s Studio: “A însemnat atât de mult pentru mine, acesta a fost un punct de cotitură remarcabil în viața mea. Actorul și profesorul Lee Strasberg m-a determinat să renunț la toate locurile de muncă anterioare și să rămân doar la actorie. Iubea atât de mult actorii…”

Al Pacino

În 1967, Pacino a primit primul său contract la Teatrul Charles Playhouse din Boston, câștigând un salariu fabulos pentru el în acea perioadă, 125 de dolari pe săptămână. Aici a cunoscut-o pe actrița Jill Clayburgh, iar cei doi au trăit o poveste de dragoste timp de cinci ani și au decis să se mute împreună.

Un an mai târziu a fost distribuit în „The Indian Wants the Bronx” la Astor Place Theatre, spectacol care a avut un mare succes, apoi a primit un rol în „It’s Called the Sugar Plum”. În acei ani a fost remarcat de impresarul Martin Bregman, care i-a devenit manager și care, mai târziu, l-a încurajat să accepte ofertele de a juca în „The Godfather”, „Serpico” și „Dog Day Afternoon”.

Pacino a povestit despre această întâlnire: „Martin Bregman m-a descoperit… Aveam 25 – 26 de ani… m-a descoperit și mi-a devenit manager. Și de aceea sunt azi aici. Îi datorez acest lucru lui Marty, chiar o fac…”

Pe 25 februarie 1969, și-a făcut debutul pe Broadway în piesa “Don Petersen’s Does a Tiger Wear a Necktie?”, la Teatrul Belasco, rol pentru care a obținut premiul Tony în aprilie 1969. Și-a continuat cariera pe scenă în anii ’70, câștigând un al doilea premiu Tony, iar în 1971 a fost distribuit în primul său film pe marele ecran, pelicula “The Panic in Needle Park”, care l-a adus în atenția regizorului Francis Ford Coppola.

Acesta i-a oferit un an mai târziu rolul lui Don Corleone în “Nașul”, film care i-a adus consacrarea. Deși Coppola îi chemase la probe pe mai cunoscuții la acea dată Jack Nicholson, Robert Redford, Warren Beatty și Robert De Niro, l-a ales pe Pacino, iar filmul i-a adus tânărului actor prima nominalizare la Premiile Oscar.

În 1973, Pacino a jucat alături de Gene Hackman în filmul “Sperietoare”, pentru care a câștigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes și în același an a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor după ce a jucat în “Serpico”.

În 1974, a primit din nou rolul lui Don Corleone în partea a II-a a filmului “Nașul”, peliculă care a obținut Oscarul pentru cel mai bun film, iar un an mai târziu a jucat în “După amiază de câine”, filmul lui Sidney Lumet, obținând din nou nominalizarea pentru cel mai bun actor.

Al Pacino

Au urmat peliculele “Bobby Deerfield”, regizată de Sydney Pollack, și “… And Justice for all”, iar după anii ’80, “Încrucișarea”, “Autor!, Autor!”, „Scarface”, „Când dragostea ucide”, partea a treia din „Nașul”, „Totul sau nimic”, „Parfum de femeie”, „Carlito”, „Donnie Brasco”, „Pact cu diavolul”, „Cu cărțile pe masă”, „Neguțătorul din Veneția”, „Ocean’s Thirteen – Acum sunt 13”, “The Irishman” sau „Crime justificate”.

Al Pacino

Actorul are patru copii, fiica cea mare, Julie Marie, născută în 1989, fiind provenită din relația cu profesoara de actorie Jan Tarrant. Gemenii Anton James și Olivia Rose, născuți în ianuarie 2001, o au ca mamă pe actrița Beverly D’Angelo, iar ultimul fiu, Roman Pacino, are doar doi ani.

Al Pacino a avut o relație de lungă durată cu Diane Keaton, colega sa din trilogia “Nașul”, și mai multe aventuri cu Tuesday Weld, Jill Clayburgh, Marthe Keller, Kathleen Quinlan, Lyndall Hobbs și actrița argentiniană Lucila Polak, alături de care a locuit timp de 10 ani, până în 2018. Mama mezinului Roman este producătoarea de film Noor Alfallah, dar cuplul s-a despărțit înainte de venirea pe lume a băiețelului.

Al Pacino

Printre ultimele roluri ale lui Al Pacino, care împlinește astăzi 86 de ani, au fost cel al lui Aldo Gucci din “House of Gucci”, peliculă realizată în 2021, cel al principalului avocat al apărării din “American Traitor: The Trial of Axis Sally” (2021), cel al unchiului Carmino din „În mâinile lui Dante” și cel al preotului exorcist Theophilus Riesinger din „The Ritual”, cele din urmă fiind producții din 2025.

Surse:

Al Pacino at IMDb

„Al Pacino honoured at White House”, BBC News, 2012

Francine Cohen, Al Pacino: ‘It’s never been about money. I was often unemployed’, The Guardian, 2015

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu