HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasic„Frumoasa și bestia”, povestea din spatele poveștii

„Frumoasa și bestia”, povestea din spatele poveștii

Frumoasa și bestia
DS TW

Jeanne-Marie de Beaumont s-a născut pe 26 aprilie 1711 la Rouen și a fost fiica lui Jean-Baptiste Le Prince și a celei de-a doua soții a acestuia, Barbe Plantart. Copila și-a pierdut mama când avea unsprezece ani și din acel moment ea și o soră mai mică au fost luate în îngrijire de două femei bogate, care le-au înscris la școala Mănăstirii Ernemont din oraș. Tatăl s-a recăsătorit cu o altă femeie din Rouen, Anne Gaultier, care a adus pe lume mai mulți copii, printre care și pictorul Jean-Baptiste Le Prince. După terminarea studiilor, cele două fete au rămas la mănăstire, devenind profesoare și ocupându-se de copiii orfani. În 1735, Jeanne- Marie a obținut un post de profesoară de canto pentru copiii Ducelui de Lorena, Stanisław Leszczyński, și s-a mutat la Lunéville.

În 1737, tânăra s-a căsătorit cu un profesor de dans numit Antoine Malter, care făcea parte din una dintre cele mai cunoscute familii de coregrafi și dansatori din Franța secolului al XVIII-lea, despre care se știe că era pasionat de jocuri de noroc, căruia i-a dăruit o fetiță ce a fost numita Elisabeta de Beaumont. Mariajul nu a fost însă considerat valid de biserică, bărbatul a înșelat-o frecvent, iar Jeanne-Marie a decis în 1744 să îl părăsească, și-a luat fiica și a plecat la Londra, unde a prezentat-o pe micuță ca fiind sora ei mai mică.

Frumoasa și bestia
Jeanne-Marie de Beaumont

Ajunsă în Anglia, a fost o vreme guvernantă, fiind angajată de mai multe familii care făceau parte din aristocrația britanică ca profesoară de franceză și de muzică, apoi s-a recăsătorit cu marchizul Grimard de Beaumont, dar bărbatul a murit în jurul anului 1755.

Cel de-al treilea mariaj al doamnei de Beaumont a fost cel cu Thomas Pichon, un francez care se afla în exil în Anglia pentru că era considerat spion, după ce fusese implicat într-o serie de evenimente legate de Războiul franco-britanic din 1749–1755.

În perioada în care a locuit la Londra, Jeanne-Marie a scris mai multe basme, dar cea mai cunoscută carte a sa este versiunea prescurtată a poveștii “Frumoasa și Bestia”. Opera originală, considerată prima versiune cultă a basmului, îi aparținuse Gabriellei-Suzanne Barbot de Villeneuve, care o publicase în 1740 în volumul ei, “La jeune américaine et les contes marins”.

Doamna de Beaumont a preluat legenda, a rescris-o și a a tipărit-o în 1756 în revista “Magasin des enfants” pentru a le oferi tinerelor britanice o lecție de morală, fără a menționa sursa de inspirație.

Printre alte cărți ale sale se află romanul “Triumful adevărului”, care a fost publicat în 1748, volumul fiind urmat de peste șaptezeci de broșuri cu povești de mici dimensiuni, colecții pe care le-a numit “magasini”, care erau adevărate manuale de instruire pentru părinții și profesorii tinerelor fete.

Poveștile “Le Prince Chéri”, „La Curiosité”, „Le Prince Fatal et le Prince Fortuné”, „La Veuve et ses deux filles”, „Aurore et Aimée”, „Joliette”, „Le Prince Spirituel” au fost considerate ghiduri de educație extrem de utile pentru a le orienta pe domnișoarele de familie bună spre o viață cinstită, bazată pe valori precum sinceritatea, generozitatea, respectul și altruismul.

După o carieră editorială de succes în Anglia, Jeanne-Marie a revenit în Franța în 1763, împreună cu fiica ei, Elisabeta, și cu ginerele, Moreau, stabilindu-se mai întâi în Savoia, lângă orașul Annecy, apoi, din 1774, lângă Dijon.

Scriitoarea a murit pe 8 septembrie 1780, la vârsta de 69 de ani, unul dintre urmașii săi fiind dramaturgul și istoricul Prosper Mérimée, considerat creatorul nuvelei realiste franceze.

Frumoasa și bestia
Frumoasa și bestia

Povestea “Frumoasa și bestia” a avut de-a lungul timpului o serie de ecranizări celebre în toată lumea, cele mai cunoscute fiind cea realizată de Jean Cocteau în 1946 (cu Jean Marais și Josette Day), producția studiourilor Disney din 1991, regizată de aceeași echipă care a regizat ulterior filmele “Aladdin” și “Pocahontas”, și cea din 2017, cu Emma Watson and Dan Stevens.

 

Surse:

Sonya Stephens, A history of women’s writing in France, 2000

Terri Windling, Beauty and the Beast, Old And New

DS TW
No comments

leave a comment