Fiu al unui măcelar din Lommera, Daniel Defoe (de Foe) s-a născut pe 13 septembrie 1660 și nu a avut deloc o viaţă uşoară. A fost sfătuit de tatăl său să îmbrățișeze cariera preoţească, însă viitorul scriitor a intrat la Academia din Newington Green, pe care a părăsit-o în anul 1678.
După aceea a călătorit prin Europa, a intrat în afaceri, dar nu a avut succes, a făcut politică și a scris numeroase articole cu caracter polemic care i-au atras nu o dată ura puternicilor vremii. Defoe a fost pe rând negustor de ciorapi, comis-voiajor, inspector de vamă, partener la o cărămidărie. În afaceri nu a avut niciodată noroc și, după ce a dat faliment de două ori, a devenit scriitor cu ziua, scrib.
La un moment dat, a ajuns sfetnicul regelui Wilhelm al III-lea, dar, din cauza unui pamflet anonim care îl ataca dur, a căzut în dizgrație, a fost condamnat la închisoare și amenințat că i se vor tăia urechile.
Scriitorul a compus cu acel prilej un „Imn către bătaie” care, în timp ce el se afla legat la stâlpul infamiei, era distribuia poporului revoltat, iar ziua umilinței s-a transformat într-o petrecere, pentru că admiratorii i-au adus mâncare, băutură şi flori. Mai târziu, Daniel Defoe a devenit agent secret în slujba guvernului, a călătorit prin toată Anglia cercetând starea de spirit a poporului, s-a strecurat în redacţiile ziarelor de opoziție, denunţându-și apoi colegii şi pe cei care subvenţionau publicațiile.
Cu toată viaţa agitată şi nu întotdeauna morală, scriitorul a fost mai cu seamă un patriot înfocat. Scria mult şi uşor, dar istoricii literari i-au găsit stilul literar sărac, neîngrijit şi plin de greşeli gramaticale. În apărarea lui s-a spus că scria ca un om de rând, pentru oameni de rând. Ca gazetar, a fost un reporter pasionat, deşi uneori minţea cu neruşinare. În plus, polemiza cu mare plăcere pe orice temă, fie că se ocupa de politică, economie, finanțe, învățământ, starea şcolilor militare și a ospiciilor sau educaţia femeilor.
Pe la vârsta de şaizeci de ani, Daniel Defoe a descoperit că mai are un talent, cel de scriitor, și a creat întâiul său roman, Robinson Crusoe. Cartea de aventuri “The Life and Strange Surprinting Adventures of Robinson Crusoe” a apărut în trei volume în anul 1719 şi a avut imediat un mare succes la public. Autorul se inspirase din povestirea pe care o auzise în 1709 de la un marinar pe nume Alexander Selkirk care fusese, într-adevăr, debarcat de căpitanul său pe insula Juan-Fernandez din Pacificul de Sud şi trăise timp de patru ani în aceleaşi condiţii în care ni se povesteşte că a trăit şi Robinson.
Încurajat de succesul primului volum, Daniel Defoe s-a pus pe lucru și în anii următori a scris zeci de romane și de povestiri, printre care “Jurnal de ciumă”, “Captain Singleton”, “Memoirs of a Cavalier”, “Roxana: The Fortunate Mistress” sau “Moll Flanders”. Întreaga lui producţie literară se ridică la peste 300 de lucrări, semnate cu numele său sau sub diverse pseudonime, număr cu atât mai impresionant cu cât aproape toate aceste lucrări au fost scrise la vârsta bătrâneţii.
În ciuda succesului lui „Robinson Crusoe”, Daniel Defoe a murit sărac şi uitat de contemporani, hărțuit de creditori, bolnav de gută, într-o locuinţă sărăcăcioasă din Moorfieldes. Autorul celei mai cunoscute cărți de aventuri din Anglia s-a stins din viață pe 24 aprilie 1731, la vârsta de 70 de ani, lăsându-le moștenire văduvei şi celor șase copii ai săi doar datorii.
Cartea „Robinson Crusoe” a fost redescoperită de J. J. Rouseau la câțiva ani de la apariție şi prezentată ca o lucrare fără pereche pentru desăvârşirea educaţiei „naturale”, iar Crusoe a devenit un erou popular, figura lui „devorând-o” aproape pe cea a autorului.
