Fiu al unui măcelar din Lommera, Daniel Defoe (de Foe) s-a născut pe 13 septembrie 1660 și nu a avut deloc o viaţă uşoară. Sfătuit de tatăl său să îmbrățișeze cariera preoţească, viitorul scriitor a intrat la Academia din Newington Green pe care a părăsit-o însă în anul 1678. De la acea dată a trecut prin o mulțime de peripeţii, a călătorit prin Europa, a intrat în afaceri, dar nu a avut succes, a făcut politică și a scris numeroase articole cu caracter polemic şi pamflete care i-au atras nu o dată ura puternicilor vremii. Defoe a fost pe rând negustor de ciorapi, comis-voiajor, inspector de vamă, partener la o cărămidărie. În afaceri, însă, nu a avut niciodată noroc și a dat faliment de două ori, așa că a devenit scriitor cu ziua, scrib.
La un moment dat, a ajuns sfetnicul regelui Wilhelm al III-lea, dar, din cauza unui pamflet anonim care îl ataca dur, a căzut în dizgrație, a fost condamnat la închisoare și amenințat că i se vor tăia urechile.
Scriitorul a compus cu acel prilej un „Imn către bătaie” care, în timp ce el se afla legat la stâlpul infamiei, se distribuia poporului entuziast, iar ziua de ruşine și de umilință s-a transformat într-o petrecere, pentru că admiratorii i-au adus hrană, băutură şi flori. Mai târziu, Daniel Defoe a devenit agent secret în slujba guvernului, a călătorit prin toată Anglia cercetând starea de spirit a poporului, s-a strecurat în redacţiile ziarelor de opoziție, denunţându-și apoi colegii şi pe cei care subvenţionau publicațiile. Cu toată viaţa agitată şi nu întotdeauna morală, scriitorul a fost mai cu seamă un patriot înfocat și scria mult şi uşor. Istoricii literari i-au găsit stilul literar sărac, neîngrijit şi plin de greşeli gramaticale, dar s-a spus că scria ca un om de rând, pentru oameni de rând. Ca gazetar, a fost un reporter pasionat, deşi uneori minţea în chip neruşinat şi, pe deasupra, polemiza cu mare plăcere pe orice temă, fie că se ocupa de politică, economie, finanțe, învățământ, starea şcolilor militare și a ospiciilor sau educaţia femeilor.
Pe la vârsta de şaizeci de ani, Daniel Defoe a descoperit că mai are un talent, cel de scriitor, și a creat întâiul său roman, Robinson Crusoe. Această carte de aventuri, “The life and strange Surprinting Adventures of Robinson Crusoe, of York, Mariner” a apărut în trei volume în anul 1719 şi a avut imediat un mare succes la public. Autorul se inspirase din povestirea pe care o auzise în 1709 de la un marinar pe nume Alexander Selkirk care fusese, într-adevăr, debarcat de căpitanul său pe insula Juan-Fernandez de lângă Valparaiso şi trăise timp de patru ani în aceleaşi condiţii în care ni se povesteşte că a trăit şi Robinson Crusoe.
După cincizeci de ani de la apariţie, cartea a fost redescoperită de J. J. Rouseau şi prezentată ca o lucrare fără pereche pentru desăvârşirea educaţiei „naturale”, iar Robinson a devenit eroul omului simplu, eroul popular, figura lui “devorând-o” aproape pe cea a autorului.
Încurajat de succesul primului său volum, Daniel Defoe s-a pus pe lucru și în anii următori a scris zeci de romane și de povestiri, printre care “Jurnal de ciumă”, “Captain Singleton”, “Memoirs of a Cavalier”, “Roxana: The Fortunate Mistress” sau “Moll Flanders”. Întreaga lui producţie literară se ridică la două sute cincizeci şi patru de lucrări, număr cu atât mai impresionant cu cât aceste lucrări au fost scrise la vârsta bătrâneţii.
Cu tot succesul lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe a murit sărac şi uitat de contemporani, hărțuit de creditori, bolnav de gută, într-o locuinţă sărăcăcioasă din Moorfieldes. Autorul celei mai cunoscute cărți de aventuri din Anglia s-a stins din viață pe 24 aprilie 1731, la vârsta de 70 de ani, lăsându-le moștenire văduvei şi celor șase copii ai săi doar datorii.
