O frântură din biografia sentimentală a lui Camil Petrescu, reconstituită prin scrisori și amintiri de mult timp uitate, relatate în anii ’70 de Lia Romașcu, ne oferă astăzi prilejul de a face o călătorie în epoca interbelică.
Viața lui Camil Petrescu ascunde o serie de iubiri delicate, unele ratate, altele idealizate. Dintre acestea, legătura discretă cu Lia, o tânără „blondă imposibilă”, care i-a inspirat probabil unele dintre trăsăturile doamnei T. din “Patul lui Procust”, rămâne una dintre cele mai emoționante povești aproape necunoscute ale istoriei literare.
Întâlnirea cu Lia Romașcu
În „Jurnalul“ său intim, Camil Petrescu pomenea, la 8 – 9 septembrie 1931, de familia Romașcu. Mulți ani mai târziu, într-o zi de noiembrie 1972, la aniversarea criticului Șerban Cioculescu, în Aula Academiei Române, eseistul Mihail Ilovici a cunoscut-o pe Lia, fiica arhitectului Tinel și a Zoicăi, o femeie de o frumusețe discretă și rafinată, pe atunci profesoară de pian.
În aceași după-amiază, în locuința doamnei de lângă Grădina Icoanei, cei doi au discutat despre prietenia profundă, dar în esență platonică, a Liei cu Camil Petrescu. Corespondența scriitorului arată însă ceva mai mult, o tandrețe amestecată cu frustrare, o dragoste nerostită până la capăt, plină de emoții reținute.
În epistolele trimise între 1929 și 1932, Camil Petrescu o alinta pe Lia cu apelative care trădau un atașament sincer: „picătură de suflet – odios – e drept“, „leneșă camaradă“, „mică și nesuferită prietenă“, „odioasă, blondă“. Îi făcea reproșuri tandre, îi trimitea cărți, o invita la discuții filozofice:
Ești o picătură de suflet (…), personală până la unicitate și indescifrabilă aproape, în amestecul tău de frivolitate și profunzime.
Pe Calea Victoriei trec nenumărate limuzine (…), dar nu mai trece Buick-ul 7347, sau, Doamne, poate 7437, dar cu o fată blondă la volan.
În alte rânduri, își manifesta dezamăgirea față de superficialitatea lumii mondene:
Nu vă lăsați prea mult amăgită de aparențele luxului (…) acești conți au eleganța chelnerilor, iar contesele par manechine de mâna a doua…
Lia Romașcu își amintea: “Camil era îndrăgostit de mine de prin 1929 – 1930. Eu eram atunci tare cochetă. N-am acceptat dragostea lui, dar am rămas prieteni buni. Venea la noi pe Bulevardul Ferdinand sau, vara, la vila noastră de la Snagov, unde se simțea foarte bine și spunea că ‘e agreabil’. Nu mai știu unde e jurnalul de bord al bărcii, pe care el scria versuri. Cred că s-a pierdut, sau l-a rupt fetița. Dar păstrez cărțile lui, cu autografe. Pe un exemplar din “Suflete tari”, în limba italiană, am un autograf în franceză: “à la plus belle, à la plus lointaine, Camil Petrescu”.
„După ce divorțasem de primul soț, diplomatul Grigore Ghiață, mai mărturisea ea, Camil s-a bucurat mult și mi-a scris un autograf pe “Teze și antiteze”. Îmi întinde exemplarul și citesc: Liei Romașcu, întâia dată din nou cu acest nume, într-o seară când e mai frumoasă ca oricând. Camil Petrescu, 6 iunie 1936“.
Profesoara îl descria ca pe un bărbat tandru și protector, preocupat de evoluția ei intelectuală, atent la detalii, dar și posesiv în afecțiunea sa.
Camil, în amintirile Liei Romașcu
Fotografiile păstrate de la revelioane, vacanțe sau întâlniri de familie îi arată adesea împreună. Cu toate acestea, doamna Romașcu a refuzat constant ideea unei legături amoroase. Era, spunea ea, o prietenie cu accente intelectuale. Și totuși, reflecțiile lui Camil, scrisorile, aluziile la gelozie și regrete lasă loc unor interpretări.
Lia susținea că inginerul Grigore Vasilescu, primul ei soț, ar fi inspirat parțial personajul Fred Vasilescu, iar ea însăși se regăsea, în oglindă, în doamna T. din „Patul lui Procust” (roman apărut în 1933), femeia cultă, misterioasă, inaccesibilă, dar magnetică.
Pe măsură ce timpul trecea, scrisorile pe care Camil Petrescu i le adresa au devenit tot mai melancolice:
Ce faci acolo? Simți, ca și mine, cum trece timpul? Cât de ireversibilă e viața și cât de păcăliți suntem – din lașitate sau insuficientă înțelegere?.
Lia, drăgălașa pianistă blondă, a devenit o foarte respectată profesoară de pian și a avut-o printre elevi și pe Margareta Pâslaru, în anii ‘50. A fost căsătorită de trei ori, prima dată cu diplomatul Grigore Ghiață, fiul fostului prefect de Ilfov, cu care a avut o fiică, Roxana Lya Isabella Ghiață (despre aceasta s-a spus că ar fi avut o relație cu regizorul Sergiu Nicolaescu, ulterior plecând definitiv în Spania), apoi cu profesorul D. Protopopescu și, în cele din urmă, cu George Popescu-Argeș.
Lia Romașcu a încetat din viață în noiembrie 1983, la București.
