În anii ’70, Televiziunea Română a difuzat un serial care avea să devină reper pentru o întreagă generație: Pistruiatul. La vremea respectivă, filmele tv erau o raritate în România, iar ficțiunea creată special pentru micul ecran era și mai rară. Pistruiatul, realizat pe peliculă color Eastman de 35 mm, a fost, în acel context, o adevărată revoluție.
Zece episoade — echivalentul a aproape patru lungmetraje — semnate de regizorul Francisc Munteanu, care, până atunci, nu mai realizase filme pentru televiziune a însemnat un debut… de forță.
Pistruiatul a adus pe micul ecran teme și motive intens exploatate în perioada comunistă: 23 august 1944, lupta antifascistă, eroismul ilegaliștilor, toate tratate în cheia propagandei oficiale. Totuși, de data aceasta, filtrul era diferit: povestea era spusă din perspectiva unui copil de 13 ani, aflat la granița dintre adolescență și maturizare.
De la bile și ceasuri fără cadran, la arme și idei revoluționare
Eroul, interpretat de Costel Băloiu (în permanență secondat de Calu, câinele său memorabil), intră în scenă cu o joacă tipică vârstei: negociază “cumpărarea” unei fabrici părăsite în schimbul a 17 bile, un caiet dictando și un ceas stricat. Apoi îl întâlnește întâmplător pe Andrei Bogdan, un comunist evadat (interpretat de Sergiu Nicolaescu), căruia îi devine, aproape fără să vrea, complice și prieten.
Pistruiatul începe să înțeleagă rostul „hoților și vardiștilor” adevărați, participă la acțiuni de rezistență, restabilește legături conspirative, scapă din capcanele întinse de poliție.
Despre alegerea personajului principal, regizorul Francisc Munteanu mărturisea:
„L-am descoperit în urma unei epuizante selecţii. Am trecut în revistă toţi băieţii între 10 şi 15 ani din Cluj şi din Oradea şi vreo 500 din Bucureşti. Căutam un băiat cu prezenţă de spirit, spontaneitate, curaj, care să ştie să sară, să se caţere, să fluiere… într-un cuvânt, o mulţime de lucruri destul de greu de adunat într-o singură persoană. În urma preselecţiei de vreo 400 de băieţi, a sute de fotografii şi zeci de discuţii, am rămas cu vreo 30, toţi foarte buni. Trebuie să recunosc, însă, că această imensă muncă de selecţie nu a fost lipsită de peripeţii. S-au prezentat, de exemplu, şi băieţi de 17-18 ani, declarând: «De mult voiam să joc într-un film. Să ştiţi că dacă stau din profil şi mă strâng niţel pot foarte bine să par de 14 ani».
La Bucureşti, a venit un puşti care a declarat: «Să ştiţi că eu joc şi teatru». Ce rol ai jucat, am întrebat. «O, s-a pus la noi la şcoală o piesă. Eu am fost câinele». Şi a început să latre de zor, ce-i drept, destul de bine. În cele din urmă, ne-am stabilit la unul dintre băieţi şi, convinşi că el va fi, l-am pus să dea probe filmate, i-am luat şi un partener mai dezgheţat, nepistruiat şi nemachiat să-i dea replica în cadru.
Mare mi-a fost surpriza cînd am constatat că a învăţat 4 pagini de text din două lecturi, că vorbeşte degajat, nuanţat, cu un simţ al limbii uimitor în dialog liber, că se îmbracă şi se dezbracă cu dezinvoltură şi graţie, că se caţără pe stâlpi de 3 metri cât ai clipi din ochi şi că face echilibristică de parcă ar fi circar de meserie. În plus, pentru el aparatul de filmat era un fel de mobilă. Bineînţeles că el a devenit Pistruiatul mult căutat. Un Pistruiat fără pistrui. Se numeşte Costel Băloiu şi e elev al Şcolii nr. 200 din Bucureşti. El are rolul maraton al serialului, 156 de zile de filmare. Niciunul dintre actorii români n-a avut vreodată un rol atât de lung…”
Personaje, atmosferă, emoție
Serialul lui Francisc Munteanu nu s-a remarcat doar prin mesajele de propagandă specifice epocii comuniste, ci și printr-o construcție scenică memorabilă. Relația dintre Pistruiat și ilegalistul evadat este emoționantă, iar scenariul e presărat cu secvențe memorabile. De la copilul cu pistol de lemn care strigă „Lili Marlen” până la confruntarea cu comisarul Comănescu (György Kovács), scenele sunt pigmentate de regizor cu umor, tensiune și culoare.
Margareta Pogonat, Vistrian Roman, Ion Dichiseanu, Draga Olteanu sau Constantin Codrescu au contribuit din plin la consistența serialului, chiar dacă, pe alocuri, replicile au fost prea teatrale. Decorurile, realizate de arhitectul Nicolae Drăgan, au reconstruit fidel atmosfera epocii, iar orașele Cluj și Oradea, unde s-a filmat pelicula, au oferit un fundal adesea mai autentic decât intriga în sine.
Regizorul Francisc Munteanu s-a născut la Veţel, Hunedoara, pe 9 aprilie 1924, şi a debutat ca scenarist la 34 de ani, realizând alături de Andrei Blaier filmul „Mingea”.
Au urmat “Valurile Dunării”, scris în colaborare cu Titus Popovici, după care, în 1960, tot împreună cu Titus Popovici, scenariul „Furtunii”. În 1960, a realizat primul film ca regizor, „Soldaţi fără uniformă”, apoi a avut o perioadă de activitate intensă, realizând câte un film pe an.
1961 – „Drum nou” (episodul „Lada cu zestre”); 1962 – „Cerul n-are gratii”; 1963 – „La vârsta dragostei”; 1964 – „La patru pași de infinit”; 1965 – „Dincolo de barieră”; 1966 – „Tunelul”; 1967 – „Cerul începe la etajul III”.
În aceeași perioadă a scris, în colaborare cu Petre Sălcudeanu, scenariul pentru „Partea ta de vină” (regia: Mircea Mureşan) şi dialogurile pentru „Camera albă” (regia: Virgil Calotescu). A revenit în atenţia spectatorilor după o absenţă de trei ani, în 1970, cu „Cântecele mării”, după care a semnat „Sfânta Tereza şi diavolii”, serialul TV „Pistruiatul”, un lung-metraj cu acelaşi personaj, „Roşcovanul”, apoi “Melodii, melodii…”, „Detașamentul „Concordia” (1981), „Un petic de cer” (1984), “Zbor periculos” (1984), “Vară sentimentală” (1986), “Duminică în familie” (1988).
Părintele serialului „Pistruiatul” s-a stins din viață pe 13 aprilie 1993, la Spitalul Fundeni din București.
