HomeOameni care au intrat în istorieDraga Olteanu Matei: Tristețile și bucuriile scenei

Draga Olteanu Matei: Tristețile și bucuriile scenei

Draga Olteanu Matei
DS TW

Draga Olteanu Matei s-a născut pe 24 octombrie 1933 la București  și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” în 1956, iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa “Ziariștii” de Alexandru Mirodan.

A jucat în multe piese de teatru: “Coana Chirița” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași 1987), “Gaițele” de Kiritescu (1977), “Căruța cu paie” de Mircea Ștefănescu, “Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, “Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, “Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, “Autorul e în sală” de Ion Băieșu, dar, după cum a mărturisit, parcursul nu i-a fost ușor.

Draga Olteanu Matei

Printre cele mai cunoscute filme ale actriței se numără Telegrame (1960), S-a furat o bombă (1962), Un surâs în plină vară (1964), Răscoala (1966), Răpirea fecioarelor (1968), Răzbunarea haiducilor (1968), Astă seară dansăm în familie (1972), Frații Jderi (1974), Ilustrate cu flori de câmp (1975), Toamna bobocilor (1975), Bunicul și doi delincvenți minori (1976), Serenadă pentru etajul XII (1976), Iarna bobocilor (1977), Acțiunea „Autobuzul” (1978), Eu, tu, și… Ovidiu (1978), Nea Mărin miliardar (1979), Dumbrava minunată (1980), Iancu Jianu zapciul (1981), Iancu Jianu haiducul (1981), Buletin de București (1983), Căsătorie cu repetiție (1985), Cucoana Chirița (1987), Chirița în Iași (1988), Pistruiatul (1973).

Draga Olteanu a semnat și scenariul unor pelicule filmate în anii ’80: Patima (1975), Dumbrava minunată (1980), Cucoana Chirița (1987) și Chirița în Iași (1988).

Draga Olteanu Matei

După pensionarea de la Teatrul Național, în 2007, s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.

Într-un interviu acordat în 1989 revistei Flacăra, actrița a vorbit despre marea ei dragoste, cinematografia, dar și despre începuturile complicate ale carierei pe scenă:

— O actriţă atât de populară, Draga Olteanu-Matei, e rar dispusă să primească un ziarist pentru că se ştie aproape totul despre ea. Reţinerile dumneavoastră nu mă inhibă. Eu nu vă cunosc decât cum apăreaţi pe scenă şi pe ecran.

— Este destul şi cel mai important. Dacă v-aş spune că sunt nemulţumită de ceea ce am jucat până acum, că socotesc că sunt puţin întrebuinţată în teatru (distribuită la 2 – 3 ani) dar că, totuşi, nu stau o clipă, schimbă cu ceva datele cum apar eu în lume ?

— Pentru că v-am văzut mereu la televiziune in filme, pare de necrezut că jucaţi puţin…

— Foarte puţin, şi ca orice actriţă de compoziţie mi-am creat imaginea scenică din foarte multe roluri mici, din când în când şi unul de întindere. Din cât am jucat, în puţine spectacole mă plac. M-am simţit bine şi în rol ori de câte ori am fost distribuită de Mihai Berechet. Cu el mă înţeleg perfect pentru că este un veritabil om de teatru, cu adânc respect pentru actor şi posibilităţile lui de exprimare.

— Vă credeam o actriţă răsfăţată…

— De public, da. Acum 33 de ani, când am intrat la Teatrul Naţional prin concurs, nu m-am bucurat de simpatia primului regizor, o mare şi hotărâtoare personalitate, şi mulţi ani am simţit ce înseamnă acest lucru. Rolişoare, treceri prin scenă, dar repet, n-am suferit că n-am fost distribuită în tinereţe, pentru că n-am stat. Apăruse televiziunea, unde m-am bucurat de simpatie şi am fost apreciată. Am prezentat chiar şi emisiunea pentru sate, am jucat în zeci de piese, am cântat. Apoi a existat cinematografia, marea mea iubire…

— Mai mare decât teatrul cu contactul lui direct cu publicul, cu aplauzele şi tăcerile lui, cu maxima lui participare?

— Mai, pentru că eu m-am pregătit pentru film. Am fost studentă la Institutul de cinematografie la clasa lui Mihai Popescu şi colegii mei sunt toţi binecunoscuţi regizori. În cinematografie am 100 de roluri la activ.

— Draga Olteanu-Matei are o deosebită înclinaţie pentru scris şi o mare răbdare până filmul intră în lucru.

— Spuneaţi că nu mă cunoaşteţi decât după cum zâmbesc pe scenă şi fără îndoială că sunteţi la curent că a durat 9 ani de când am predat scenariul filmului „Patima” până s-a tras primul cadru. Scenariul Dumbrăvii minunate l-am realizat în trei ani şi am aşteptat alţi 5 până a intrat în lucru. Şi pentru că mi-am amintit de platou nu pot să nu vă spun că aici, unde nu trebuia, „dumbrava” lui Sadoveanu a fost construită din butaforie. Trecuse vara printre degete, ca în „Greierele şi furnica”. Nu a fost singura greşeală a filmului. Se contează mult în cinematografie pe foarfecă. Unii regizori o poartă chiar la gât şi la sfârşitul unei pelicule care avea toate datele să fie un adevărat succes rămâi cu un gust amar şi cu lacrimi. Marile creaţii au ieşit întotdeauna din concepţie artistică, nu din croitorie de montaj numai.

— Nu sunteţi prea încântată de aceste colaborări, dar perseveraţi.

— Va fi mai bine, îmi spun mereu privind creaţiile autentice ale cinematografiei româneşti. Pentru „Coana Chiriţa” m-am pregătit 13 ani. Am aşteptat 10 ani să se accepte scenariul. Noroc că Alecsandri a scris mult şi mi-a permis să-mi îmbogăţesc scenariul, revăzându-l de la an la an. Chiriţa a fost citită de mulţi dintre colegii mei de facultate. A fost la Mihu, Marcus, Moldovan, Calotescu, Nicolaescu. Unii au spus că n-au timp, alţii că genul acesta nu intră în vederile lor.

— La ce lucraţi, acum, pe termen lung şi scurt?

— Repet la Naţional cu Mihai Berechet. Sunt una dintre femeile îndrăgostite de un escroc şi, bineînţeles, el n-are nevoie de mine. Acasă, scriu iar cu speranţă şi răbdare programată. Sunt o mare cititoare de basm. În biblioteca familiei noastre, cărţile de medicină ale soţului se amestecă cu Andersen, Perrault, Creangă, Ispirescu. Scenariul la care lucrez, „Viteazul Rouădemunte”, se scrie împreună…

— Mulţumesc!

— … se bizuie pe mai multe basme maramureşene, datând de la 1825. Am un dar special, care mă face, când citesc, să trăiesc o mare bucurie. Văd acţiunea în imagini. Când scriu, desenez alături cadrul, aşa am procedat şi la „Dumbrava minunată“. Scenariul l-am citit Profirei Sadoveanu, care, emoţionată, m-a îmbrăţişat. La premiera filmului nu a mai dat dovadă de acelaşi entuziasm, pe bună dreptate.

— Am avut plăcerea să asist la o repetiţie de-a dumneavoastră şi m-a pasionat cât de mult îi lăsaţi pe ceilalţi să vadă cum vă concepeţi rolul. Dialogul cu regizorul era o comunicare perfectă, între două forţe egale.

— Pentru că era Mihai, care mă înţelege dintr-o privire, şi care mă face să-l înţeleg dintr-o privire.

Cum îmi pregătesc un rol? În primul rând încerc să pătrund spiritul autorului. Dacă trăieşte, îl caut, mă verific dacă am înţeles exact ceea ce vrea. Pe oamenii care scriu îi cunosc citindu-Ie opera, iată o altă modalitate de a ajunge la rol. Se poartă de la o vreme în teatru şi în cinematograf să modifici, să fii mai inventiv decât dramaturgul. Se transformă chiar şi litera sfântă a lui Shakespeare. Este acelaşi lucru ca şi cum la o lucrare muzicală se schimbă notele, măsura, şi în loc de simfonie se ajunge la o horă. Pun un mare accent pe studiu. Caut să-mi supun mijloacele de expresie care nu se… supun întotdeauna. Am suferit că n-am avut un glas frumos, o dantură sănătoasă, că, deşi am moştenit o deosebită uşurinţă pentru mişcare, n-am putut să ajung dansatoare cum aş fi vrut, pentru că n-am avut siluetă. Sunt o atentă observatoare a vieţii, înregistrez şi depozitez in memorie tot ce văd. Am trăit în multe medii sociale ceea ce mă ajută să-mi compun personajele.

— Îmi amintesc extraordinara scenă din filmul „Autobuzul” (scenariul Ioan Grigorescu, regia Virgil Calotescu) când, printr-o secvenţă de câteva minute, aţi ridicat sala în picioare.

— Am întâlnit „individa” din film de atâtea ori în viață încât am privit-o cu zâmbet indulgent, dar de uitat n-am uitat-o. Cuvântul de pe scenă, din film, trebuie rostit în deplină înţelegere cu adevărul, cu faptul de viaţă. Citesc până simt fraza, până stabilesc care cuvânt trebuie să sune special. Mă supără gândirea şi vorbirea livrescă.

— Draga Olteanu-Matei, pentru că nu v-aţi gândit serios la profesiunea de actor, pentru că v-aţi prezentat la concurs fie ce o fi, vă mai amintiţi acea zi?

— Atunci l-am cunoscut pe prietenul, pe fratele meu, Amza Pellea. Era înaintea mea la catalog. Eram moartă de frică aşteptându-mi rândul. Timiditatea este inamicul meu numărul 1. Draga Olteanu-Matei era modest îmbrăcată, nu era o frumuseţe, nu avea nici atunci silueta ideală, şi erau 1.700 de candidaţi, unii strălucitori şi siguri de ei. A ieşit Amza de la comisie şi mi-a spus „bafta”!

Mi s-a cerut să mimez o întâmplare tristă. Am putut să plâng cu lacrimi adevărate pentru că mi-am amintit că eram îndrăgostită de un fotbalist extremă dreapta, care nu se uita la mine. Uimită, comisia mi-a cerut să râd. Nu mi-a reuşit pentru că nu aveam nici un motiv, eu eram amărâtă de eşecul în dragoste. Din 1.700 de candidaţi au fost admişi 14, printre care Amza şi cu mine, iar la sfârşitul anului I am rămas doar 4. Am intrat uşor în lumea teatrului, după aceea i-am cunoscut greutăţile. Luminile strălucitoare ale rampei sunt ademenitoare pentru cine nu a mâncat această pâine. Este o muncă sisifică, continuă, aspră chiar. Foarte mulţi cred că dacă ai talent eşti imediat şi o vedetă. Unii cred că textul se învaţă de la sine, personajul pe care îl cauţi în labirintul gîndurilor devine al tău îmbrăcând costumul de scenă. Ce mai, e o distracţie să te transformi într-o seară într-un personaj, într-alta… într-altul. De la distanţă, unghiurile se modifică. Şi nu de puţine ori după premiera, muncită uneori şi un an, citeşti în ziare că ai interpretat sub posibilităţi, că ai trecut pe lângă o mare creaţie, că n-ai înţeles viaţa tumultuoasă a personajului, etc. etc….

— Şi totuşi pentru dumneavoastră nimic nu e mai frumos pe lume…

— Pe scenă şi în viaţă, când râd şi când plâng, e un miracol, pentru că trăiesc, sunt sănătoasă şi plină de elanuri. Orice nelinişte dispare când sună telefonul şi sunt întrebată: „Draga, este un rol pentru tine, vrei să te uiţi pe text?” Aşa începe iar dulcele calvar, lunga călătorie de la cuvântul scris la sperata creaţie”.

*** Flacăra, iulie-septembrie 1989, un interviu realizat de Carmen Dumitrescu

Draga Olteanu Matei a încetat din viață pe 18 noiembrie 2020 la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iași, la vârsta de 87 de ani, și a fost înmormântată în Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, alături de soțul ei, medicul Ion Matei.

DS TW

leave a comment