Pe 10 ianuarie 1870, Parisul era zguduit de o crimă care avea să inflameze spiritele republicane și să dea naștere uneia dintre cele mai ciudate legende urbane din cimitirul Père Lachaise. Victor Noir, un tânăr jurnalist de doar 21 de ani, a fost ucis de un membru al familiei Bonaparte. Întâmplarea avea toate ingredientele unei drame politice, dar și toate semnele unei tragedii personale. Cine era Victor Noir și cum a ajuns mormântul său un loc de pelerinaj bizar pentru femeile din toată lumea?
Gazetarul, al cărui nume real a fost Yvan Salmon, a venit pe lume pe 27 iulie 1848 la Attigny, în Franța, ca fiu al unui ceasornicar modest. În 1870, lucra ca reporter la publicația republicană La Marseillaise, condusă de Henri Rochefort. În acea perioadă, tensiunile dintre republicani și bonapartiști deveniseră explozive, iar un articol insultător semnat de principele Pierre Bonaparte, vărul împăratului Napoleon al III-lea, în care gazeta republicană era direct atacată, a declanșat un lanț de replici aprinse în presă.
Pentru a cere satisfacție, redactorul Paschal Grousset l-a trimis pe Noir, alături de un coleg, Ulric de Fonvielle, să-i ceară principelui explicații și o eventuală reparație. Cei doi tineri au ajuns la reședința lui Bonaparte din Auteuil. Discuția a degenerat rapid: după ce a citit scrisoarea lui Grousset, principele ar fi exclamat furios: „Nu mă voi bate cu uneltele lui Rochefort. Mă voi bate cu nasul lui Rochefort!”
Moartea lui Victor Noir
Gazetarul a încercat să răspundă calm, afirmându-și solidaritatea cu colegii de redacție, dar, în acel moment, principele s-a năpustit asupra lui, l-a lovit cu pumnul, apoi a tras cu revolverul, ucigându-l pe loc. A tras și în Fonvielle, dar acesta a scăpat ca prin minune. Iată relatarea extrasă din presa epocii:
„Victor Noir a luat cuvântul și a spus:
‘Domnule, venim din partea domnului Grousset. Suntem solidari cu prietenii noștri!’
Principele l-a lovit peste față și, scoțând repede un revolver din buzunar, i-a tras un glonț în piept. Victor Noir a încercat să se apere. Principele a tras a doua oară. Noir a zărit o ușă deschisă și a fugit pe scări. Eu am încercat să îl ajut, dar principele a tras și asupra mea. M-am ascuns în spatele unei piese de mobilier. A tras din nou, iar glonțul mi-a trecut prin mâneca hainei, fără să mă rănească.
Am fugit prin sala de biliard și am ieșit pe o altă ușă. Jos, am întâlnit un funcționar de la telegraf căruia i-am înmânat revolverul meu, spunându-i să constate că nu trăsesem niciun foc. Când am ajuns la poartă, l-am găsit pe Victor Noir muribund, în brațele portarului. A fost dus imediat la o farmacie din apropiere, dar medicul chemat nu a mai putut face altceva decât să constate decesul”.
Un alt ziar consemnează: „Principele Pierre Bonaparte a declarat că ar fi fost pălmuit de Victor Noir și că abia atunci ar fi tras asupra lui. Totuși, el nu explică de ce a tras și asupra lui Fonvielle. Împăratul Napoleon al III-lea, aflând chiar de la prefectul poliției ce s-a întâmplat, a pălit și a ordonat arestarea principelui. Ministrul justiției a emis imediat ordinul de arestare, după care s-a prezentat la împărat pentru a-i înmâna decretul de convocare a Camerei Curții de Casație, conform Constituției, pentru a se pronunța asupra cazului de omucidere.”
Funeraliile lui Victor Noir au avut ecouri politice
Moartea jurnalistului a provocat un val de furie publică. La Paris, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta. Peste 100.000 de persoane au participat la înmormântarea lui Victor Noir, într-un gest colectiv de revoltă față de regimul lui Napoleon al III-lea, iar imaginea sicriului purtat pe brațe de mulțime, în sunetul fanfarei, a devenit emblematică pentru lupta contra imperialismului.
Autoritățile, aflate în fața unei crize de imagine fără precedent, l-a arestat pe Pierre Bonaparte, dar ulterior, în ciuda probelor și a mărturiilor, principele a fost achitat, stârnind și mai multă indignare.
Victor Noir a fost inițial înmormântat la Neuilly. Iată un extras din mărturiile epocii:
“Când se ridică coșciugul din casă, s-a auzit o strigare unanimă: „La Paris! La Paris!” Fratele jurnalistului, Louis Noir, a rugat mulțimea să lase ca deciziile luate de familie și de prietenii răposatului să fie respectate, adică trupul să fie dus la cimitirul din Neuilly.
Carul funebru era împodobit cu o panglică roșie, ale cărei capete au fost imediat apucate de numeroase mâini. Carul pornește în mijlocul unei tăceri adânci. La jumătatea drumului, cortegiul se oprește; într-un moment, caii sunt scoși, iar carul este tras de-o parte de cei mai distinși cetățeni, în timp ce alții împing roțile murdărite de noroi.
La ora patru, carul ajunge la cimitir, care este imediat cuprins de o mulțime imensă. O parte reușește cu greu să pătrundă, în timp ce restul înconjoară zidurile.
Când sicriul este depus în mormânt, domnii Midrière, Gustave Flourens, Louis Noir și Amouroux vorbesc poporului cu elocință, îndemnând la prudență. Cuvântările sunt întrerupte de strigăte frenetice: „Trăiască Republica!”
Domnul Ulric de Fonvielle se apropie atunci de mormântul colegului său și jură că Victor Noir a fost asasinat fără a aduce cea mai mică provocare, fără a-l lovi pe principe și fără a face vreun gest amenințător. Vocea sa emoționată și declarațiile făcute în fața cetățenilor au lăsat o impresie profundă.
Domnul Rochefort, care urmase dricul o bucată de drum, nu a mai putut ajunge la cimitir, fiind dus leșinat într-o casă din apropiere. Leșinul i-a fost provocat de presiunea mulțimii și de oboseala intensă, cauzată de puternica emoție trăită în casa mortuară.
La întoarcerea de la cimitir, pe la ora cinci, când noaptea începea să se lase, nu se mai vedeau decât coloane imense de oameni pe străzi. Se auzea, însă, răsunând într-un glas „Marseillieza”.
Legenda din Père Lachaise
Osemintele gazetarului au fost transferate în 1891 de la Neuilly la celebrul cimitir Père Lachaise, acolo unde odihnesc multe figuri celebre din istoria Franței, dar craniul lui a fost păstrat de Louis Noir, fratele defunctului, în casa lui. De-abia în mai 1931, la 61 de ani de la moartea lui Victor, un nepot, pictorul Robert Noir, cunoscut artist parizian, a început demersurile pentru a-i așeza craniul în mormântul de la Père Lachaise și astfel a avut loc o ciudată ceremonie în care un alai numeros a asistat la punerea în mormânt a capului alături de corp, în același sicriu. La câteva ore după aceea, pictorul Noir, care avea 66 de ani la acel moment, a cumpărat o frânghie, s-a dus în Bois de Boulogne și s-a spânzurat. În buzunarul hainei avea un mesaj simplu:
„Paris, 13 mai 1931, după-amiază, mă sinucid. Robert NOIR.”
În ciuda dorinței sale de a fi incinerat, prietenii au decis să-l îngroape în cavoul unchiului.
Pe piatra de mormânt de la Père Lachaise se afla așezată, încă din 1891, o statuie din bronz în mărime naturală, realizată de sculptorul Jules Dalou, care îl reprezintă pe jurnalist întins la pământ, exact așa cum fusese găsit după ce fusese împușcat.
Detaliul care a atras atenția tuturor, o proeminență în zona pelviană, a creat o legendă conform căreia atingerea acestei părți a monumentului ar fi de bun augur. Potrivit mitului, femeile care doresc să rămână însărcinate sau să-și găsească un partener trebuie să sărute buzele statuii, să atingă zona proeminentă și pantofii și să lase o floare în pălăria care se află alături. Se spune că aceste gesturi aduc fertilitate, o viață sexuală împlinită sau chiar găsirea unui soț în decurs de un an. Datorită superstiției, buzele, zona inghinală și pantofii statuii sunt lustruite de atingerile frecvente ale vizitatoarelor.
În 2004, reprezentanții cimitirului au instalat un mic gard în jurul mormântului, pentru a opri astfel de gesturi considerate indecente, dar măsura a stârnit proteste, așa că s-a renunțat rapid la această idee.
Mormântul lui Victor Noir, unul dintre cele mai vizitate din Père Lachaise, atrage mii de turiști în fiecare an, pentru că jurnalistul a devenit nu doar o figură istorică, ci și un simbol care fascinează încă imaginația colectivă.
